Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 377 din 25 iunie 2002, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul B.F. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 71 și art. 64 C. pen.
În esență, s-a reținut că, în ziua de 30 aprilie 2000, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor mai vechi conflicte, inculpatul B.F. a aplicat o lovitură părții vătămate L.V.A., cu un cuțit, în zona inimii, punându-i viața în pericol.
Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 6 din 7 ianuarie 2003, a respins apelul inculpatului B.F.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei pentru rejudecare, invocând că instanțele au reținut greșit situația de fapt pe baza declarațiilor contradictorii și mincinoase ale martorului B.D., omițându-se declarația martorului T.V. și înlăturându-se declarațiile martorului M.C., date la procuror și la instanță.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect faptele și vinovăția inculpatului, le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare și au aplicat pedepse just individualizate.
Relatările părții vătămate din plângerile formulate se coroborează cu declarațiile martorului B.D. și cu susținerile martorului M.C. din primele declarații ale acestuia, astfel că, în mod justificat, instanța de fond a reținut starea de fapt pe baza acestor probe.
Revenirea ulterioară a martorului M.C., asupra primelor declarații ale acestuia, apare nejustificată, astfel că, în mod corect, au fost înlăturate susținerile acestuia făcute în fața instanței.
Analiza materialului probator administrat impune concluzia că nu este necesară o casare cu trimitere spre rejudecare, pentru a se administra alte probe.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei nr. 6 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.