Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 230 din 18 noiembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 4950/2002 de Tribunalul Bihor s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul M.E. privind pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 278/2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș, și a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 278/2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș condamnat petent a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare a cărei executare solicită a fi întreruptă din motive sociale.
Din ancheta socială dispusă pentru verificarea susținerilor condamnatului, rezultă că, soția acestuia, numita M.E. are 3 copii minori, locuiește singură și trăiește din alocația copiilor și munci ocazionale, astfel că în speță, familia acestuia nu se găsește într-o asemenea situație deosebită și nu sunt motive reale pentru întreruperea executării pedepsei condamnatului, fiind evident că într-un termen scurt de 3 luni condamnatul nu va putea îmbunătăți starea socială și materială a familiei sale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul M.E., solicitând admiterea acestuia, desfințarea hotărârii primei instanțe și modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 278/2001, pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Petentul condamnat a susținut, în esență, că situația familiei sale este deosebit de grea, astfel că s-ar impune întreruperea executării pedepsei sus-menționate pe motive sociale.
Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul formulat de condamnat, considerând că în mod justificat instanța de fond a ajuns la concluzia că cererea de întrerupere a executării pedepsei este nefondată și a respins-o ca atare.
Împotriva deciziei instanța de apel a formulat recurs condamnatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru a putea rezolva problemele deosebit de grave ale familiei sale.
Recursul nu este întemeiat.
Pentru amânarea sau întreruperea executării pedepsei în temeiul art. 453 lit. c) C. proc. pen., este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situație specială, din care cauză executarea pedepsei de către condamnat să aibă consecințe grave pentru aceasta, astfel spus, amânarea sau întreruperea executării pedepsei o singură dată, pe o durată de cel mult 3 luni, va putea fi acordată numai dacă, prin această măsură, consecințele grave pot fi evitate.
În speță, prima instanță a respins în mod justificat cererea, pe de o parte având în vederea că situația materială grea a familiei condamnatului reprezintă o situație de durată, și ca atare nu poate fi caracterizată ca o împrejurare specială, iar pe de altă parte apreciind că, oricum această situație preexistentă arestării petentului nu ar putea fi ameliorată prin întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, îngăduită de lege.
Așa fiind, decizia instanței de apel de a menține dispozițiile instanței de fond este contrară, astfel că, recursul formulat împotriva acestei decizii apare ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, declarat de condamnatul M.E. împotriva deciziei nr. 244 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.