Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința penală nr. 80 din 4 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul G.I. cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 102/1999 a Tribunalului Brașov definitivă prin decizia penală nr. 4733/2000 a Curții Supreme de Justiție.
S-a reținut că prin cererea formulată condamnatul a susținut că, la dezbaterile care au avut loc în recurs nu s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., în 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen.
De asemenea, s-a susținut că de la data de 26 octombrie 2000, până la pronunțarea deciziei 28 noiembrie 2000, a intrat în vigoare o lege penală mai favorabilă, O.U.G. nr. 207/2000 ale cărei dispoziții nu au fost puse în discuția părților, iar în dispozitivul deciziei există nelămuriri ce privesc punerea în executare a hotărârii, fără a se preciza care sunt aceste nelămuriri.
Instanța de fond a reținut că împrejurarea că schimbarea încadrării juridice, urmare aplicării legii mai favorabile, nu a fost pusă în discuția părților nu poate constitui motiv de contestație la executare, deoarece nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în care se poate face contestație la executare.
S-a mai reținut că dispozitivul hotărârii nu cuprinde nelămuriri.
Prin decizia penală nr. 103 din 5 iunie 2002, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de contestator.
Condamnatul a declarat recurs susținând ca și în apel că se impunea aplicarea legii mai favorabile conform art. 15 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei de 2 ani închisoare.
Recursul nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că O.U.G. nr. 207/2000 prin care au fost modificate între altele dispozițiile art. 146 C. pen., a intrat în vigoare înainte de judecarea definitivă a cauzei privindu-l pe inculpat.
În consecință în cauză sunt incidente dispozițiile art. 13 C. pen., care au în vedere situația, în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale și nu cele ale art. 14 sau art. 15 C. pen., cum s-a susținut în motivarea recursului declarat, ultimele dispoziții legale având în vedere situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege penală mai favorabilă.
Or numai în situația intervenirii legii mai favorabile după o condamnare definitivă devin incidente în cauză dispozițiile art. 458 C. proc. pen., în virtutea cărora instanța de executare face după caz aplicarea art. 14 sau art. 15 C. pen., din oficiu, la cererea condamnatului sau a procurorului.
Este, de asemenea, de reținut că din decizia nr. 4733/2000 a Curții Supreme de Justiție rezultă că în recurs, urmare intrării în vigoare a O.U.G nr. 207/2000, fiind incidente dispozițiile art. 13 C. pen., s-a și făcut aplicarea legii penale mai favorabile reținându-se că potrivit acesteia faptele inculpatului nu mai pot fi considerate că au produs consecințe deosebit de grave. Drept urmare s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) și (5) în 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (4) C. pen., aplicându-se pedepse în limitele prevăzute de acest text de lege.
Se constată, de asemenea, că în mod corect s-a reținut că împrejurarea nu s-a pus în discuție, schimbarea încadrării juridice nu poate fi valorificată drept motiv de contestație la executare conform art. 461 C. proc. pen.
Examinând cauza și din oficiu, Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în considerare conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În consecință recursul va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de condamnatul G.I. împotriva deciziei nr. 103 din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.