Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 martie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus prelungirea cu 30 zile a duratei arestării preventive pentru inculpata M.C. și M.G.
În esență, s-au reținut următoarele:
Inculpata M.C. a fost trimisă în țară cu ajutorul Consulatului român din Budapesta.
Prin cercetările efectuate s-a stabilit că aceasta, care avea interdicție de ieșire din țară, ieșise fraudulos din România la 27 decembrie 2002, prin punctul de frontieră Valea lui Mihai, folosind un pașaport falsificat, care fusese eliberat pe numele lui N.L., prin înlocuirea fotografiei cu fotografia inculpatei M.C.
Prelungirea arestării a fost motivată prin complexitatea deosebită a cauzei în care, pentru aflarea adevărului este necesară identificarea persoanelor care au folosit pașapoartele falsificate, audierea acestora, obținerea și depunerea la dosar a unor înscrisuri solicitate poliției spaniole privind 2 cetățeni români descoperiți în Spania cu documente falsificate, prinderea învinuitului D.V. și audierea acestora, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Prin recursul declarat, inculpatul M.G. a susținut că hotărârea Curții de Apel de prelungire a arestării preventive este greșită, deoarece cercetările se pot efectua, în continuare, în stare de libertate.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că, într-adevăr, temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se mențin și în continuare.
Probele care se impun a fi obținute și efectuate în continuare, impun pentru a exista garanția descoperirii adevărului continuarea urmăririi penale cu menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, așa cum a argumentat instanța prin încheierea atacată.
Așa fiind, se va respinge recursul și se va menține încheierea cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 4 martie 2003, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2003.