Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 228 din 31 iulie 2002, Tribunalul Ialomița, schimbând încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicațiunea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, l-a condamnat pe inculpatul C.M.L. la pedeapsa de 3 ani și 7 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Inculpatul a mai fost condamnat la pedepsele de 2 ani și 6 luni, un an, un an și 6 luni și respectiv un an închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.
S-a dispus, în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la despăgubiri în cuantum de 458.402.387 lei către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice și la suma de 7.327.944.200 lei către partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpatul C.M.L.
Prin decizia penală nr. 676 din 29 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul parchetului, desființând în parte hotărârea și descontopind pedepsele, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
S-a dispus majorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței de la suma de 7.327.944.200 lei la 8.477.944.200 lei.
S-a înlăturat obligarea Rafinăriei A. Ploiești la restituirea către partea civilă M.L.P.T.L. a sumei de 1.500.000.000 lei cotă taxă M.T.R.
S-a respins recursul inculpatului, menținându-se celelalte dispozițiuni ale sentinței.
Instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt prezente elementele de conținut ale infracțiunii de înșelăciune, prin modalitățile concrete utilizate, inculpatul a atestat o situație de fapt nereală, ce a determinat inducerea în eroare a administratorilor societăților din Arad și Brașov.
Astfel, inculpatul a întocmit facturi în care a înscris la prețul motorinei și taxa specială de drum, deși motorina respectivă nu era purtătoare de taxă. De asemenea, a modificat elementele de preț ale motorinei pentru a putea fi vândută la pompă.
Întrucât firmele din Arad și Brașov s-au înregistrat cu aceste facturi în contabilitate, considerând că motorina primită are inclusă în structura de preț și taxa M.T.R., rezultă că inducerea în eroare s-a consumat.
Prin aceste mijloace frauduloase, inculpatul a obținut un folos material injust, iar paguba s-a produs implicit în patrimoniul M.L.P.T.L., constând în neplata taxei speciale de drum în sumă de 8.477.944.200 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul C.M.L.
Parchetul critică decizia pentru încadrarea juridică incompletă [(omisiunea aplicării alin. (3) din art. 215 C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen.)] și pentru greșita aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în privința individualizării pedepsei.
Inculpatul C.M.L. în recursul său critică decizia pentru greșita încadrare juridică a faptelor în infracțiunea de înșelăciune ale cărei elemente specifice de conținut nu există în cauză; că nu sunt prezente nici elementele ce ar putea defini conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, astfel că, pentru faptele respective este inevitabilă o soluție de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Prin criticile formulate, recurenții au avut în vedere cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 punctele 17, 171, 18 și 14 C. proc. pen.
Recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis în condițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se casa integral decizia pronunțată în apel în privința laturii penale și a se menține sentința Tribunalului Ialomița referitor la această latură; dispozițiile de latură civilă vor fi casate în parte, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Ialomița, numai sub aspectul soluționării laturii civile în limitele care interesează partea civilă, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
1) Obiecțiunile formulate în recurs de inculpat, privind greșita reținere în apel, prin schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., sunt fondate.
Într-adevăr, în cauză nu sunt întrunite elementele de conținut ale infracțiunii de înșelăciune, care presupune esențialmente existența unei activități de inducere în eroare a unei persoane, realizarea pe această cale a unui folos material injust care să creieze, corelativ, o pagubă în patrimoniul acelei persoane.
Aceste elemente definitorii nu sunt evidențiate, prin probe, în speță, instanța de apel schimbând încadrarea juridică și reținând infracțiunea de înșelăciune, a preluat argumentația teoretică, așezată pe elemente generale, din apelul parchetului, ajungând astfel la o construcție juridică neconvingătoare, nesusținută de probe, cum exact demonstrează inculpatul prin recursul său.
Este semnificativ, în acest sens, faptul că administratorii Societăților comerciale J.I. SRL Arad și I. SRL Brașov, considerate ca părți vătămate de instanța de apel, nu s-au plâns niciodată parchetului că au fost victimele unor fapte de înșelăciune comise de inculpat, nefigurând în proces ca persoane vătămate și nefiind nicicând citate în cauză în această calitate.
De altfel, în cadrul raporturilor cu partenerii contractuali din Arad și Brașov, inculpatul le-a prezentat realitatea în legătură cu natura produsului petrolier ce urma să facă obiectul operațiunii de vânzare-cumpărare, beneficiarii cunoscând, așadar, chiar din primul moment, că marfa respectivă, la livrarea din rafinărie, a fost scutită de taxa M.T.R.
Cunoașterea adevărului de către cei doi administratori este în afara oricărei îndoieli, în documentele ce au însoțit marfa de la rafinărie la beneficiari (nota de greutate, avizul de însoțire) s-a specificat că motorina 15 este „scutită de cota M.T.R. 45 %”.
De altfel, și S.C. A. Ploiești a cunoscut, încă din faza de încărcare în mijloacele de transport, că motorina este destinată beneficiarilor din Arad și Brașov, adresele acestora fiind consemnate în notele de cântar. (În acest sens, a se vedea concluziile suplimentului la raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecării cauzei în fond, punct 2).
Așadar, argumentul instanței de apel că inculpatul „a atestat o situație de fapt nereală, ce a determinat inducerea în eroare a administratorilor societăților din Arad și Brașov”, este infirmat de probe materiale (înscrisuri oficiale).
În condițiile în care inculpatul nu a întreprins nici o acțiune de inducere în eroare (de amăgire), nu poate fi vorba de prezența elementului material prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune.
La toate acestea, se adaugă argumentul care ține tot de conținutul infracțiunii, că în speță nu s-a evidențiat nici un prejudiciu material.
După cum rezultă neîndoielnic, în speță cele două societăți comerciale nu numai că n-au suferit pagube în urma derulării contractelor în discuție, dar au înregistrat chiar un profit suplimentar, rezultat din achitarea unui preț inferior aceluia practicat de rafinărie, în cazul includerii inițiale a taxei M.T.R.
Prin urmare, nefiind prezente elementele specifice laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, faptele greșit au fost încadrate juridic în această infracțiune, impunându-se casarea sub aspectul temeiului prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
2) Faptele comise de inculpatul C.M.L. neconstituind infracțiunea de înșelăciune, corespund elementelor de conținut ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cum corect a reținut instanța de fond, Tribunalul Ialomița, prin sentința penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002, care a rezolvat legal toate aspectele de latură penală, astfel că, prin mecanismul casării deciziei instanței de apel în sensul celor de mai sus, se va menține integral hotărârea primei instanțe în ce privește soluționarea laturii penale.
Argumentația instanței de fond este legală și convingătoare, asigurându-se o bază juridică bine articulată, care susține concluzia existenței elementelor de conținut, specifice infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicațiunea art. 41 alin. (2) C. pen.
Teza formulată în cadrul motivelor de recurs, de apărătorul inculpatului, că nu sunt întrunite condițiile care definesc conținutul infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994, nu poate fi primită, întrucât operează cu elemente desprinse din contextul realităților cazului, care astfel, inevitabil, duc spre un exercițiu teoretic lipsit de eficiență practică.
În hotărârea instanței de fond se reține exact că Ministerul Transporturilor, Locuinței și Lucrărilor Publice, nu a încasat suma de 8.477.944.200 lei, cuvenită ca urmare a valorificării cantității de 2.770.570 kg motorină - 15 scutită de taxă M.T.R., la un preț în care era inclusă și această taxă.
Suma menționată ca fiind neîncasată de M.L.P.T.L. este deplin acceptată și de inculpat, astfel că, asupra acesteia nu există nici un fel de discuție.
De altfel, suma respectivă a fost confirmată ca atare prin expertiza contabilă efectuată în cauză, care a prezentat și mecanismul de formare a prețului la motorină purtătoare sau nepurtătoare de taxă M.T.R.
Expertiza contabilă, aprofundează chestiunea răspunderii pentru plata M.T.R. (suplimentul la expertiza contabilă pct. 1 și 2), menționând existența unor insuficiențe în legislația în vigoare, care însă nu constituie un „vid legislativ” cum consideră inculpatul, de care ar putea beneficia acesta.
Dimpotrivă, precizările expertului se adaugă argumentelor care fundamentează vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, consumată prin sustragerea de la plata taxei în discuție.
Într-adevăr, situația din dosar este complexă, și cu unele elemente atipice, ceea ce dă o anumită aparență, pe care inculpatul prin îndepărtare de la realitățile evidente ale cazului încearcă să o folosească în favoarea sa, pentru a ieși din sfera răspunderii penale.
În acest sens se cuvine subliniat că elementele care atribuie cazului caracterul complex și complicat, au fost create și introduse în ecuația comercială, cu multe societăți și multe operații, tocmai de inculpat, fiind astfel vizată posibilitatea sustragerii de la plata taxei M.T.R. printr-o formulă acoperitoare.
În mediul economic, comercial și fiscal specific stadiului în care se găsește economia noastră de piață, cu unele disfuncții legislative și unele blocaje, nu pot fi lăsate în afara răspunderilor, inclusiv penale, fapte grave, comise cu intenție, prin modalități meșteșugite care aduc pagube importante domeniului public (8.477.944.200 lei), deturnează realizarea unor programe naționale, de mare interes economic și social (în speță fiind vizat Fondul special al drumurilor publice) și procură pe cale ilicită avantaje deosebite persoanelor care organizează și instrumentează asemenea procedee.
De altfel și apărătorul inculpatului, în cadrul motivelor de recurs susținând că faptele nu constituie infracțiunea de înșelăciune, a făcut trimitere la infracțiunea de evaziune fiscală, pe care însă, urmând strategia apărării a combătut-o într-un capitol următor.
Toate aceste considerente, pun în afara oricărei îndoieli concluzia că Tribunalul Ialomița a soluționat, precum s-a arătat, corect latura penală, în privința tuturor infracțiunilor, astfel că, hotărârea în aceste limite se va menține integral.
3) În ce privește rezolvarea laturii civile în legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 8.477.944.200 lei, se impune completarea probațiunii prin administrarea unui supliment de expertiză a cărei necesitate imperioasă a fost scăpat din vedere, astfel că se va opera o casare cu trimitere, pentru rejudecare în aceste limite, la prima instanță, în condițiile art. 38515 pct. 2 alin. (3) C. proc. pen.
În concluziile suplimentului ce s-a făcut deja, la Raportul de expertiză, la punctul 1, se menționează opinia „că prin procedeul ilegal folosit, s-a încercat și s-a reușit, sustragerea de la obligațiile fiscale prejudiciindu-se bugetul de stat, prin neîncasarea fondului special al drumurilor (taxa M.T.R.) cu suma de 8.477.944.200 lei. Nu era posibilă această sustragere de la obligațiile fiscale dacă S.C. A.C. SRL București nu schimba destinația acestui produs și nu opera modificări în structura de preț, prin includerea taxei M.T.R. și micșorarea celorlalte elemente.”
În aliniatul final al punctului 4 din suplimentul de expertiză menționat, se reține că „Restul taxei M.T.R. se regăsește în adausul comercial al S.C. I.G. SRL Brașov și S.C. S.I. SRL Arad, însă datorită faptului că raportului contabil nu i s-a pus la dispoziție documentele de la aceste unități, nu se poate stabili care este mărimea adaosului comercial practicat de fiecare din aceste unități.”
Așadar, pe calea unui supliment de expertiză procurându-se mai întâi documentațiile respective de la cele două unități, instanța de rejudecare urmează a completa informațiile necesare unei legale și exacte determinări a răspunderilor prin care să se poată legal realiza acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.
În privința taxei M.T.R., statul a delegat și a atribuit Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței atribuții speciale, astfel că acesta poate legal reprezenta statul în chestiunea respectivă.
4) În privința recursului parchetului, acesta se va respinge, pentru considerentele deja expuse, în legătură cu greșita încadrare juridică în infracțiunea de înșelăciune.
Observațiile parchetului de altfel exacte, au rămas astfel lipsite de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.M.L. împotriva deciziei penale nr. 676 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează integral decizia sus-menționată cu privire la soluționarea laturii penale, iar în ceea ce privește latura civilă, numai referitor la întinderea prejudiciului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzut de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Menține sentința penală nr. 228/ F din 31 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița în ceea ce privește latura penală, iar în privința laturii civile, în limitele casării.
Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Ialomița, sub aspectul soluționării laturii civile privind pe partea civilă Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor și Locuințelor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2001, la 31 martie 2003.
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 676 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2003.