Deliberând asupra cauzei penale de față
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr. 337 pronunțată în dosarul penal nr. 9499/2001, la data de 11 iunie 2002, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul C.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b), cu art. 13 C. pen. (2 infracțiuni) prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de viol prevăzute și pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., la pedepse de câte 5 ani închisoare;
- viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) lit. b1) cu art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de 12 ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) și e) C. pen., pe durata de 10 ani;
- rele tratamente aplicate minorului, prevăzută și pedepsită de art. 306 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și cu art. 33 lit. a) C. pen., pentru toate infracțiunile, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., la pedeapsa închisorii de 4 ani.
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai severă, respectiv pedeapsa de 12 ani închisoare, iar alături de aceasta va executa și pedeapsa complementară menționată anterior interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b, d și e) C. pen., pe durata de 10 ani.
Aplică inculpatului dispozițiile art. 64 și ale art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., menține măsura arestării preventive, luată împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata deținerii începând cu 17 iulie 2001, până la zi.
Admite cererea de daune morale formulată de părțile vătămate C.F.M. și C.F.I., prin reprezentantul lor legal C.M. și în consecință, în baza art. 14 și art. 246 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., obligă pe inculpat să plătească fiecăruia câte 150.000.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 900.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi suportată de Ministerul Justiției și inclusă în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 191 C. proc. pen., obligă pe inculpat să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 2.000.000 lei, din care 900.000 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut în fapt că, atât în cursul anului 1994, cât și din anul 2000 până în aprilie 2001, inculpatul a întreținut, în mai multe rânduri, prin întrebuințare de amenințări și violență, relații firești, orale și anale cu 2 dintre cei șase copii ai săi, minori: C.F.M. și C.F.I. Cum între inculpat și soția sa existau numeroase scandaluri generate de viciul beției prezentat de inculpat, aceasta a luat copii mai mici, cei doi menționați, rămânând cu tatăl inculpat și astfel creindu-se un mediu favorabil infracțiunilor comise.
Activitatea infracțională a avut două etape: în 1994 și apoi între 2000 - 2001.
În anul 1995 minorei C.F.M. i-a fost verificată starea de virginitate după ce copiii se plânseseră mamei.
Datorită concluziei controlului, respectiv că starea de virginitate era intactă, mama a considerat că cele reclamate fuseseră fantezii de adolescent. Neluându-se măsuri a fost posibilă reluarea activității infracționale de către inculpat (a doua etapă).
Inculpatul, despre care expertiza a arătat că a acționat cu discernământ, a negat în mod constant atitudinea sa necorespunzătoare, față de copii, cu excepția raporturilor sexuale obișnuite din anii 2000 - 2001, cu fiica sa C.F.M., negând însă amenințările și violențele prin care a constrâns-o, deși datorită consecințelor avute asupra ei, aceasta a avut și o tentativă de suicid.
Opinia inculpatului este infirmată de probe ce au determinat stabilirea situației de fapt și a vinovăției și anume: declarațiile celor două părți vătămate, coroborate deplin cu declarațiile martorilor C.M., C.F.L., B.I., B.T., A.D., H.E., certificatul medico-legal, raportul de expertiză psihiatrică.
Din aceste probe s-a desprins rolul deosebit avut de diriginta uneia dintre părțile vătămate care a sfătuit mama să se adreseze medicului și poliției, a anunțat primarul.
Instanța de fond a stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol în formă continuată și rele tratamente aplicate minorilor, de asemenea în formă continuată.
Curtea de Apel Iași prin decizia penală nr. 359, pronunțată în dosarul penal nr. 3646/2002, la data de 10 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului prin care se ceruse reducerea pedepsei, considerând că față de comportamentul violent și amoral, inuman, al inculpatului față de membrii familiei sale, nimic nu ar justifica reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, invocând ca motive de casare nelegalitatea și netemeinicia ambelor hotărâri sub aspectul:
- greșitei erori de fapt [(art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)] prin reținerea unor infracțiuni în anul 1994, când nu a săvârșit vreuna;
- greșitei încadrări juridice prin nerespectarea principiului aplicării legii mai favorabile [(art. 3859 alin. (1) pct. 171 teza 1 C. proc. pen.)]
- greșitei individualizări a pedepsei [(art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)] prin neluarea în considerare a lipsei antecedentelor penale.
Examinând, atât hotărârea de apel atacată, cât și sentința de fond, în raport de motivele formulate Curtea constată că una dintre critici este întemeiată, și anume aceea referitoare la încadrarea juridică diferită, în funcție de care dintre legile succesiv apărute se aplică.
Sub aspectul reținerii în fapt a unor fapte în anul 1994, nu se poate considera o gravă eroare de fapt existând probe în acest sens. De altfel, mama părții vătămate C.F.M. nu ar fi dus-o pe aceasta să fie consultată ginecologic, dacă nu s-ar fi întâmplat nimic, iar minora nu „mințise” cum se crezuse, dovadă, repetarea comportamentului nefiresc. Este foarte adevărat că relațiile practicate au fost orale deci nu s-a comis un viol.
În privința individualizării pedepselor, aplicarea acestora s-a făcut la maximul special prevăzut în mod explicabil față de gravitatea ieșită din comun a faptelor și a persoanei inculpatului, perseverent în conduita sa negativă.
Se impun însă câteva precizări pe aspecte de fapt, pentru a se face o corectă încadrare juridică.
În ceea ce privește pe partea vătămată C.F.M., timp de 2 luni în anul 1994, a fost victima inculpatului care a practicat prin violențe și amenințări, relații sexuale orale, constituția fizică a acesteia nepermițând relații firești.
Din iulie 2000 până în aprilie 2001 (la început minora având sub 14 ani), inculpatul a întreținut prin constrângere relații sexuale firești cu fiica, aflată în întreținerea sa, membru al familiei sale.
Partea vătămată C.F.I. a fost agresată în anul 1994 prin practicarea de către inculpat de relații sexuale anale și orale.
În toți acești ani inculpatul s-a purtat violent și obscen cu toții copii săi.
În ultima perioadă reglementarea ce a vizat protejarea relațiilor de familie a determinat în această materie mai multe modificări succesive.
Desigur, principial, inculpatul beneficiază de aplicarea legii mai favorabile urmând a se stabili care prezintă acest caracter, în raport de încadrarea juridică dată.
Și în privința relațiilor sexuale între persoane de același sex au intervenit modificări, fără a fi dezincriminate toate situațiile.
În ambele situații legea mai favorabilă o constituie reglementarea în vigoare la data comiterii infracțiunilor. Ulterior regimul juridic s-a înăsprit.
Dispozițiile art. 201 C. pen., în alin. (3) arată că orice acte nefirești în legătură cu viața sexuală, altele decât cele prevăzute de art. 200 C. proc. pen., respectiv între persoane de același sex, constituie acte de perversiune sexuală.
Aliniatul 2, trimite la alin. (2) și (4) din art. 200 C. pen., deci la pedepsirea actelor sus-menționate săvârșite de o persoană asupra unui minor.
Aceasta este încadrarea juridică corectă pentru fapta săvârșită de inculpat asupra părții vătămate C.F.M. în anul 1994.
Cum instanțele au încadrat-o în infracțiunea de viol, sub acest aspect, fiind greșite, urmează a se admite recursul, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și casând hotărârile, să se schimbe încadrarea juridică și să se aplice o pedeapsă cu respectarea art. 72 C. pen.
Întreținerea de relații orale în anul 1994 cu minorul de același sex, C.F.I. constituie, de asemenea, infracțiunea de perversiuni sexuale.
Iar, întreținerea de relații anale în anul 1994 cu acesta, prin constrângere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de relații sexuale între persoane de același sex.
Chiar dacă actuala legislație permite astfel de relații, sunt în continuare pedepsite dacă au loc asupra minorilor, prin constrângere și se sancționează mult mai aspru, de aceea, prin aplicarea art. 13 C. pen., se aplică forma veche a art. 200 C. pen. În reglementarea nouă se prevede violarea unei persoane indiferent de sex, dar limitele de pedeapsă sunt mai mari.
Și sub acest aspect se va admite recursul și prin casarea hotărârilor se va face încadrarea juridică corectă cu aplicarea unor pedepse corespunzătoare scopului lor prevăzut de art. 52 C. pen.
Singura infracțiune de viol comisă a fost în anul 2000 - 2001, luna aprilie, asupra părții vătămate C.F.M. Cum la data săvârșirii ultimului act al infracțiunii continuate de viol minora nu mai avea 14 ani (modificarea vârstei la 15 ani survenind prin O.U.G. din 26 iunie 2001 nu se aplică, fapta fiind terminată în aprilie 2001), agravantele infracțiunii, în afara aspectului continuat, sunt
- b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
- b1) victima este membru al familiei.
Și sub acest aspect urmează a se admite recursul, a se casa hotărârile și a se îndrepta încadrarea juridică cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
Deși infracțiunile enunțate, plus aceea de rele tratamente aplicate minorilor au îmbrăcat nu doar un aspect continuat, ele fiind numeroase și concurente, soluționarea cauzei în recursul inculpatului împiedică aplicarea unui spor de concurs.
Se vor aplica dispozițiile art. 88 C. pen. și art. 191 și art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 359 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel Iași.
Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 337 din 11 iunie 2001 a Tribunalului Iași, numai cu privire la greșita încadrare juridică a unor fapte.
Înlătură aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod.
- 12 ani închisoare și 10 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 197 alin. (2) lit. b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:
- pentru fapta din anul 1994, împotriva părții vătămate C.F.M., din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 200 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod, texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul C.F. la 7 ani închisoare.
- pentru fapta din anul 1994, împotriva părții vătămate C.F.I., din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) și (2), raportat la art. 200 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe același inculpat la 7 ani închisoare și în infracțiunea prevăzută de art. 200 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpat la 7 ani închisoare.
- pentru fapta săvârșită în perioada iulie 2000 – aprilie 2001, împotriva părții vătămate C.F.M. din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3), în referire la art. 197 alin. (2) lit. b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul C.F. la 11 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate și cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11(unsprezece) ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.
Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C.F., timpul arestării preventive, de la 17 iulie 2001, la 1 aprilie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2003.