S-a luat în examinare recursul
declarat de inculpatul V.D.I. împotriva deciziei penale nr.125 din 28 mai 2002
a Curții de Apel Alba-Iulia.
S-au prezentat părțile civile S.T. și M.I., cât și apărătorul desemnat din
oficiu, avocat B.A., lipsind recurentul inculpat.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate
și dispunerea achitării acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la
art.10 lit.a C.proc.pen.
Părțile civile prezente au arătat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea
faptei.
Procurorul a cerut respingerea recursului ca nefondat, vinovăția fiind pe
deplin stabilită.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.292 din 12 septembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara,
inculpatul V.D.I a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 C.pen. raportat la
art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.74, 76 C.pen. și la 2
luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239
alin.2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.74, 76 C.pen.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
În baza art.81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării
pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni în condițiile art.83
C.pen.
În temeiul art.254 alin.3 C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei
de 80.000 lei.
Cererile de daune morale formulate de părțile civile S.T. și M.I. au fost
respinse.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 600.000 lei cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt,
următoarele:
În ziua de 16 august 2000, inculpatul V.D.I, conductor de bilete în
cadril Stației CFR Arad își exercita atribuțiile de serviciu pe trenul rapid
375/2 pe ruta Curtici – Arad – Simeria.
Constatând că trei călători aveau bagaje voluminoase care depășeau greutatea
admisă, inculpatul nu a procedat la întocmirea procesului-verbal de
contravenții privind încălcarea normelor referitoare la transportul pe calea
ferată, ci a pretins o sumă de bani, fără a preciza cuantumul, pentru a nu da
curs dispozițiilor legale arătate mai sus.
Inculpatul a primit inițial suma de 60.000 lei de la martorul V.A., sumă pe
care a apreciat-o ca insuficientă și la care s-au mai adăugat 20.000 lei.
Martorul l-a sesizat despre cele întâmplate pe subofițerul S.T.. La verificarea
efectuată de de acesta și de plt.adj. M.I., inculpatul a recunoscut că a
primit de la călători suma de 80.000 lei, fără a elibera documente
justificative.
Inculpatul a încercat să plece din compartiment înainte de încheierea
verificării, împrejurare în care s-a creat o busculadă în timpul căreia,
lucrătorii de poliție au fost loviți, suferind leziuni ce au necesitat 7-8 zile
de îngrijiri medicale, iar inculpatul a reușit să arunce banii pe fereastra
vagonului.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza
materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare,
declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, certificate
medico-legale, ordin și atribuții de serviciu.
Inculpatul nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.
Curtea de Apel Alba-Iulia, prin decizia penală nr.399/A din 6 decembrie 2001 a
admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și de
inculpatul V.D.I, a desființat sentința penală nr.292 din 12 septembrie
2001 a Tribunalului Hunedoara și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare
instanței de fond.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că tribunalul
l-a condamnat pe inculpat pentru o singură infracțiune de ultraj, deși a fost
sesizată cu privire la săvârșirea a două astfel de infracțiuni față de doi
subofițerii.
Prin sentința penală nr.70 din 6 martie 2002,
Tribunalul Hunedoara, l-a condamnat pe inculpatul V.D.I la pedeapsa de 3
luni închisoare în baza art.254 alin.1 C.pen. raportat la art.7 alin.1 din
Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.74-76 C.pen. și la două pedepse de câte 2
luni închisoare în baza art.239 alin.2 și 3 C.pen., cu aplicarea art.74-76 C.pen.
În baza art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3
luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiționat pe o perioadă
de 2 ani și 3 luni, în condițiile art.81, 82 și 83 C.pen.
În baza art.254 alin.3 C.pen. s-a dispus confiscarea sumei de 80.000 lei de la
inculpat.
Cererile de acordare de daune morale formulate de părțile civile S.T. și
M.I. au fost respinse.
În baza art.191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la 800.000 lei cu titlu
de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.125 din 28 mai 2002 a respins
ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul
V.D.I care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și
achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen.
pentru faptele reținute în sarcina sa. În subsidiar, recurentul a solicitat
achitarea în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.b1
C.proc.pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile art.3859
pct.18 C.proc.pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanțele de judecată au reținut în mod corect vinovăția inculpatului V.D.I și
l-au condamnat pe acesta pentru fapte a căror săvârșire cu intenție este pe
deplin dovedită de probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire
penală cât și în timpul cercetării judecătorești.
Declarațiile martorilor cu privire la pretinderea și primirea de către inculpat
a sumei de 80.000 lei drept mită pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de
serviciu se coroborează cu conținutul procesului-verbal de constatare întocmit
de lucrătorii de poliție și în care se consemnează găsirea acestei sume de bani
asupra inculpatului care a și recunoscut proveniența ei ilicită (filele 13-17
și 2-4 dos.urm.pen.).
În prezența martorilor asistenți inculpatul V.D.I, după ce a
afirmat că a primit 80.000 lei de la călătorii care nu aveau bilet, a prezentat
polițiștilor această sumă de bani formată din bancnote de 10.000 lei. Martorii
l-au văzut pe inculpat aruncând banii pe fereastra trenului pentru a înlătura
astfel probele care îl încriminau.
Din probele administrate în cauză mai rezultă că lucrătorii de poliție își
declinaseră identitatea astfel că inculpatul V.D.I a avut reprezentarea
faptului că aceștia se află în exercițiul funcțiunii, împotrivirea sa la
finalizarea verificării fiind menită tocmai să înlăture consecințele firești
ale controlului efectuat.
Busculada creată a fost receptată diferit de alte persoane aflate în tren dar
care nu au fost martori oculari ai incidentului și care nu au avut
reprezentarea corectă a celor petrecute.
Martorii care s-au aflat nemijlocit la fața locului au prezentat o situație clară
și lămuritoare a incidentului, dispozițiile lor coroborându-se cu cele ale
părților vătămate.
Pentru aceste motive, Curtea reține vinovăția inculpatului pentru faptele
reținute în sarcina sa pe care le apreciază ca fiind fapte de pericol social,
astfel că, aplicarea dispozițiilor art.10 lit.b1 C.proc.pen. și
art.181 C.pen. nu se justifică în cauză.
Faptele de corupție ale conductorilor de tren prin frecvența comiterii lor și
mai ales însoțite de acte de împotrivire și violență față de persoanele aflate
în exercițiul autorității de stat nu pot fi considertate ca lipsite de pericol
social și ca aducând o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legiuitor.
Curtea, urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului V.D.I și să
dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat,
onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului
Justiției.
Văzând dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b , art.192 alin.2
C.proc.pen.;
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de inculpatul V.D.I împotriva deciziei penale
nr.125 din 28 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli
judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2003.