Asupra recursului de față;

            In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.218 din 11 martie 2003, Tribunalul Iași, în baza art.455, raportat la art.453 lit.c C.proc.pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea promovată de condamnatul R.C. prin care a solicitat întreruperea executării  pedepsei de 6 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.469/1999 a Tribunalului Iași.

            Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:   

Prin cererea înregistrată sub nr.17737/2002 condamnatul a solicitat întreruperea executării  pedepsei de 6 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.469/1999 a Tribunalului Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.211 C.pen.

            In motivarea cererii, condamnatul a susținut că afecțiunile de care suferă mama sa și starea de degradare în care se află imobilul în care locuiește familia sa îl pun în imposibilitate de a  continua executarea pedepsei.

            Instanța a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului care să  stabilească condițiile de  trai ale familiei  condamnatului, starea sănătății  membrilor familiei și veniturile obținute de aceștia.

            Conform referatului de  anchetă socială întocmit de Serviciul de Autoritate Socială din cadrul  Primăriei Costuleni, condamnatul provine dintr-o familie cu 5 copii, mama acestuia lucrează în agricultură, iar familia locuiește într-un imobil compus din 4 camere, mobilat și îngrijit corespunzător.

            Față de aceste aspecte, instanța a  apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.453 lit.c C.proc.pen.

            Impotriva acestei sentințe a  declarat apel condamnatul, invocând netemeinicia hotărârii.

            Prin decizia penală nr.146 din 17 aprilie 2003, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind  legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de  fond.

            Impotriva deciziei a declarat recurs  condamnatul reiterând  motivele invocate la instanțele  anterioare.

            La termenul de judecare a recursului, respectiv 13 ianuarie 2004, a lipsit condamnatul, iar apărătorul din oficiu, a lăsat soluția la aprecierea instanței.

            Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat.

            Astfel, motivele de recurs invocate de condamnat în cererea scrisă, care privesc  situația familiei sale, nu reprezintă o împrejurare specială în sensul  prevederilor legale.

            Din adresa emisă de D.G.P., Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, aflată la dosarul cauzei, reiese că recurentul  a fost pus în libertate la data de  17 septembrie 2003, așa încât recursul  declarat de condamnat nu mai are obiect.

            Față de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat, conform dispozitivului.

            Văzând și dispozițiile art.192 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.C. împotriva deciziei penale nr.146 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 ianuarie  2004.