Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr. 363 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul P.I. în baza art. 174 și art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c), art. 74 lit. a) și alin. ultim C. pen., la 8 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 septembrie 2002 la zi.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că la data de 30 iunie 2002 victima B.A. se afla pe malul Mureșului în raza localității Milova, județul Arad împreună cu martorii L.G., C.N. și M.V., aceasta din urmă fiind concubina victimei.
În jurul orelor 15,00 în timp ce martorii dormeau pe o pătură, în acel loc a venit și inculpatul care s-a certat cu martora M.V., căreia îi propusese anterior să întrețină cu el relații sexuale și o amenințase cu evacuarea ei și a victimei din coliba construită în acel loc.
Față de afirmațiile inculpatului victima s-a înarmat cu o furcă cerându-i inculpatului să plece și amenințându-l pe acesta cu lovirea dacă nu pleacă.
În continuare inculpatul s-a îndreptat spre martoră, a dezarmat-o de furcă, moment în care victima s-a îndreptat cu o coadă de sapă spre inculpat. Acesta din urmă i-a luat victimei din mână, obiectul contondent cu care i-a aplicat o puternică lovitură în cap cauzându-i leziuni care au condus la deces în ziua de 3 iulie 2002.
După căderea victimei la pământ în stare de inconștiență toți cei prezenți la locul faptei au transportat victima la spital.
Cu toate îngrijirile medicale acordate și a intervenției chirurgicale la care a fost supusă, victima a decedat la 3 iulie 2002.
Potrivit raportului de constatare medico – legală moartea victimei a fost violentă ea datorându-se contuziilor și dilacerării cerebrale în cadrul unui traumatism cranio - cerebral acut deschis soldat cu hematom fronto temporal drept operat.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico – legal arătat, a declarațiilor martorilor C.N., L.G. și M.V., probe coroborate cu recunoașterile sincere ale inculpatului.
Instanța a reținut că în cauză omorul a fost săvârșit sub imperiul provocării din partea victimei conform art. 73 lit. b) C. pen.
De asemenea au fost recunoscute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., constând în atitudinea de a acorda primul ajutor și apoi de a transporta victima la spital cât și sinceritatea pe parcursul întregului proces penal.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 497 din 16 decembrie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a desființat în latura penală sentința primei instanțe și rejudecând cauza a înlăturat circumstanțele atenuante legale și judiciare și a majorat pedeapsa la 15 ani închisoare.
Totodată a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel instanța de control judiciar primind criticile din apelul parchetului a considerat că prima instanță a reținut în mod justificat atât circumstanța atenuantă a provocării cât și circumstanțe atenuante personale.
S-a constatat că incidentul s-a datorat atitudinii violente a inculpatului iar regretul și conduita din timpul procesului se puteau valorifica prin individualizarea pedepsei spre minimul legal.
Referitor la apelul inculpatului s-a considerat nefondată susținerea acestuia în sensul că fapta ar fi fost comisă în legitimă apărare, probele atestând vinovăția sa în săvârșirea omorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care invocând dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., a susținut că în absența intenției de omor, infracțiunea trebuia încadrată în dispozițiile art. 183 C. pen. și în subsidiar că înlăturarea dispozițiilor scuzei provocării, deși aceasta a fost dovedită, constituie o eroare gravă de fapt.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, schimbarea încadrării juridice și o nouă individualizare a pedepsei, iar în subsidiar menținerea soluției primei instanțe.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se săvârșește cu praeterintenție caracterizată prin intenție, în privința acțiunii de lovire și culpă în ce privește rezultatul letal iar în cazul infracțiunii de omor aceasta se comite cu intenție directă sau indirectă.
În vederea stabilirii intenției cu care a acționat făptuitorul se impune a fi avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora precum și gravitatea leziunilor produse.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul s-a manifestat necivilizat și violent mai întâi față de concubina victimei și apoi față de victima pe care fără motiv a lovit-o în cap cu deosebită intensitate, cu coada de sapă luată din mâinile victimei.
Ca urmare i-au fost produse victimei leziuni deosebit de grave ce au condus la deces respectiv: contuzie și dilacerare cerebrală în cadrul unui traumatism cranio – cerebral acut deschis soldat cu hematom fronto – temporal drept.
Având în vedere modul concret în care a acționat, obiectul folosit și zona vizată, intensitatea loviturii și gravitatea leziunilor cauzate, instanțele au tras concluzia corectă că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor săvârșit cu intenție directă, în loc de public, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., nefiind incidente dispozițiile art. 183 C. pen., cum greșit s-a susținut în recurs.
Din probele administrate se mai constată că nu a existat un fapt ori gest din partea victimei, căruia să îi fie atribuită semnificația juridică a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., rezultând dimpotrivă, că agresiunea comisă este imputabilă în exclusivitate inculpatului.
Referitor la datele pozitive ce caracterizează pe inculpat se constată că au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei la minimul special și că acestea nu pot constitui circumstanțe atenuante conform art. 74 lit. c) C. pen.
Ca atare, soluția instanței de apel de înlăturare a circumstanțelor atenuante este corectă.
Întrucât criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate iar din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 4 septembrie 2002 la 2 aprilie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 497/ A din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 4 septembrie 2002 la 2 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2003.