Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 247 din 13 noiembrie 2002, Tribunalul Suceava, secția penală, a condamnat pe inculpații:
1. R.R.G. și
2. U.G.R. la câte 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
Inculpații au fost obligați să plătească, în solidar, între ei precum și cu părțile responsabile civilmente, despăgubiri părții civile Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava și părții civile C.C.R.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 17 februarie 2002, inculpatul R.R.G. s-a deplasat în comuna Vicovu de Jos, la prietena sa. Acolo s-a întâlnit cu inculpatul U.G.R., fratele prietenei sale, împreună cu care au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 19,30, s-au hotărât să meargă în comuna Bâlca pentru a aduce o fată la discotecă. Înainte de a pleca, cei doi inculpați s-au înarmat cu câte o bâtă de basse-bal. Negăsind-o pe persoana căutată, cei doi s-au întors în centrul comunei Bâlca.
Aflați în deplasare pe D.J. 178 C, în jurul orelor 21,00, inculpații au fost depășiți de un grup format din 3 tineri din comuna Bâlca.
Observând că tinerii s-au oprit la circa 300 m distanță și apoi s-au întors din drum, inculpații s-au ascuns după niște copaci de pe marginea drumului.
Când cei tineri au ajuns în dreptul inculpaților, aceștia au ieșit în drum și au început să-i lovească cu bâtele. Inculpatul R.R.G. l-a lovit mai întâi pe martorul B.C.P., iar inculpatul U.G.R. pe martorul C.G.N. Apoi, ambii inculpați au lovit-o pe partea vătămată C.C.R., până ce aceasta a căzut la marginea drumului. În acest timp, partea vătămată își apăra capul cu mâinile și striga după ajutor. Cei doi martori au rupt, fiecare, câte un leaț din gardul din partea dreaptă a șoselei și au sărit în ajutorul părții vătămate, moment în care inculpații au încetat agresiunea și au fugit pe o uliță spre lunca râului Suceava. Inculpatul U.G.R. a abandonat bucata de bâtă cu care o lovise pe partea vătămată, iar inculpatul R.R.G. a aruncat bâta în lunca râului Suceava.
Partea vătămată C.C.R. a fost examinată în cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava la 22 februarie 2002 și internată la Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava, secția chirurgie, în aceeași zi, fiind supusă unei intervenții neurochirurgicale necesare pentru salvarea vieții. Din adresa Serviciului de Medicină Legală Suceava, rezultă că partea vătămată a prezentat mai multe leziuni cranio-faciale și o fractură parietală dreapta cu înfundare și hematom confuz cerebral sub focarul de fractură.
Intervenția neurochirurgicală din 23 februarie 2002, a obiectivat o contuzie hemoragică cortico-subcorticală parietală dreapta și fractură intruzivă parietală dreapta pentru care s-a practicat echilectomie parietală dreaptă cu evacuarea hematomului cerebral. Leziunile au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale.
S-a concluzionat că fiind atins un organ de importanță vitală, intervenția neurochirurgicală a fost necesară pentru salvarea vieții victimei.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă precum și persoana inculpaților care au avut o atitudine procesuală incorectă, elemente în raport de care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoare este de natură a asigura reeducarea inculpaților, neavând justificare reținerea circumstanțelor atenuante.
Împotriva hotărârii primei instanțe inculpații au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor prin reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante.
Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia penală nr. 415 din 9 decembrie 2002, a respins apelurile, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrând corespunzător în textul legal faptele comise. În ce privește individualizarea pedepselor, s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul R.R.G. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La termenul de judecată, prin apărătorul desemnat din oficiu și personal, inculpatul a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei, apreciată ca fiind mult prea aspră.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată următoarele:
Modalitatea de pregătire și săvârșire a infracțiunii de către cei doi inculpați dovedește un potențial infracțional ridicat.
Examinând susținerile inculpaților în apărare, instanța de fond a constatat că, în cauză nu se constată nici una din împrejurările care, potrivit art. 73 C. pen., constituie circumstanțe atenuante legale.
Totodată, în mod judicios, aceeași instanță a apreciat că atitudinea procesuală nesinceră a acestora exclude posibilitatea reținerii circumstanțelor atenuante judiciare.
Făcând aplicarea art. 109 și respectiv art. 21 alin. (2) C. pen., cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, prima instanță a aplicat inculpaților câte o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Pentru a aplica aceste pedepse, prima instanță a ținut cont de toate criteriile de individualizate reglementate de art. 72 C. pen., apreciind că prin cuantum și modalitate de executare stabilite acestea sunt de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Or, reducerea pedepsei aplicate inculpatului-recurent apare ca posibilă exclusiv prin reținerea circumstanțelor atenuante.
Însă, din examinarea cauzei nu rezultă motive care să justifice reducerea pedepsei, în mod corect reținându-se de ambele instanțe că stabilirea unor pedepse sub minimul special prevăzut în acest caz, rezultat din aplicarea regimului sancționator al minorilor și din aplicarea regulilor de sancționare specifice tentativei, nu ar satisface cerințele unei juste individualizări.
Prin urmare, atât hotărârea primei instanțe cât și cea a instanței de apel, nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizat prin recursul declarat de către acest inculpat.
Totodată, examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, din pedeapsa aplicată inculpatului, se va deduce durata arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 415 din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 28 februarie 2002, la 3 aprilie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2003.