Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au fost trimiși în judecată inculpații M.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și art. 25 raportat la art. 292 C. pen., și Z.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. și art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.
În esență, actul de sesizare reține că inculpatul M.C. a indus în eroare conducerea SC V. SA Panciu, cu prilejul încheierii și derulării unui contract de comision, cauzând părții vătămate un prejudiciu de 141.426 dolari SUA și a determinat-o pe coinculpata Z.P. să facă la notar declarație necorespunzătoare adevărului, în sensul că se află în posesia unei instalații de prelucrat asfalt, cu care garanta livrarea mărfurilor de către partea vătămată, modalitate în care coinculpata Z.P. l-a ajutat pe inculpatul M.C. să inducă în eroare pe partea vătămată.
S-a reținut în actul de sesizare că, la data efectuării declarației în fața notarului public de către Z.P., în calitate de reprezentantă a SC P. SRL, instalația respectivă nu se afla în patrimoniul firmei administrată de inculpată.
Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr. 180 din 7 iunie 2001 a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților:
- M.C., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și pentru instigare la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C. pen.;
- Z.P., pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen.
Inculpatul M.C. a fost obligat la despăgubiri civile în sumă de 141.426,8 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății, către partea civilă SC V. SA Panciu, județul Vrancea.
A fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 141.426,8 dolari SUA și s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită asupra bunurilor inculpatei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Între inculpatul, director al SC C.C.G. SRL Iași, și partea civilă SC V. Panciu au existat relații comerciale, în derularea cărora, în 30 iulie 1996 s-a încheiat un contract de comision (nr. 38) având ca obiect livrarea către firma inculpatului a cantității de 500.000 sticle de 750 ml vin spumant, în vederea exportului.
În 12 decembrie 1996, o parte din valoarea contractului a fost garantată cu o instalație de preparat mixturi asfaltice la cald, printr-o declarație notarială dată de inculpata Z.P., reprezentantă a SC P. SRL în proprietatea căreia se afla respectiva instalație (instalația fusese achiziționată în 31 iulie 1996 de firma inculpatului și vândută ulterior coinculpatei, în 25 noiembrie 1996, iar ulterior, prin stornare, bunul a revenit în patrimoniul primei inculpate, care o înstrăinează către S.C. M.J. SRL).
Prima instanță a stabilit că cei doi inculpați nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.
În ce privește infracțiunea de înșelăciune a reținut că existența acestei infracțiuni presupune că inculpatul M.C. să fi acționat în scopul inducerii în eroare a părții vătămate cu ocazia încheierii contractului nr. 38 din 30 iulie 1996, în sensul neachitării mărfurilor livrate de partea vătămată. Or, între partea vătămată și SC C.C.G. SRL s-au derulat contracte și anterior celui în discuție, aspect confirmat de martorul T.A., director al SC V. SA Panciu. Între cele două firme au existat îndelungi relații comerciale bazate pe corectitudine, că cei doi inculpați au încercat să ofere părții vătămate diverse soluții pentru acoperirea debitului, dar care nu au fost acceptate de către reprezentanții părții civile.
Ori, în condițiile în care, înainte cu mai mult de un an, inculpații au depus diligențe pentru acoperirea debitului, însă au fost refuzați, nu se poate vorbi de existența infracțiunii de înșelăciune.
Se mai reține că partea vătămată a formulat plângerea penală împotriva inculpaților la data de 6 octombrie 1998, iar discuțiile pentru acoperirea debitului au fost declanșate de inculpat la începutul anului 1997, ceea ce demonstrează că inculpații nu au fost de rea credință și nu au acționat în scopul inducerii în eroare a părții vătămate pentru a obține un folos material injust.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații s-a motivat că, în speță, contractul de gaj nu respectă forma scrisă prevăzută de art. 478 C. com., iar declarația dată de inculpata Z.P. notarului public este reală, deoarece la acea dată bunul, instalația de preparat mixturi asfaltice, se afla în proprietatea SC P. SRL, notarul, potrivit prezumției absolute, neputând autentifica această declarație, în lipsa facturii referitoare la acel bun.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpații M.C. și Z.P., precum și partea civilă SC V. SA Panciu.
Parchetul a criticat hotărârea cu privire la greșita achitare a inculpaților sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse judecății și la modul de suportare a cheltuielilor judiciare.
Partea civilă a criticat soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor civile privitoare la despăgubirile bănești pentru folosul de care a fost lipsită, respectiv dobânda bancară.
Inculpații, prin apelul formulat, au solicitat achitarea lor pentru infracțiunea de înșelăciune, pe considerentul că această faptă nu a existat.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 260/ Ap din 12 decembrie 2001, admite apelurile declarate de inculpați și desființează sentința numai în ce privește temeiul achitării acestora pentru infracțiunea de înșelăciune, soluționarea acțiunii civile și măsura asiguratorie a sechestrului.
Rejudecând în aceste limite, pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul M.C. și, respectiv, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpata Z.P., schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de SC V. SA Panciu.
Totodată, a dispus, în baza art. 165 C. proc. pen., ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului M.C.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin aceeași decizie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de partea civilă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în cauză suntem în prezența nerespectării unor obligații strict comerciale, ceea ce rezultă din existența unor relații contractuale anterioare derulate fără incidente, existența unor deficiențe calitative ale mărfurilor livrate de partea civilă inculpatului M.C., faptul că inculpații au inițiat discuții cu partea vătămată pentru acoperirea debitului, iar aceasta a obținut titlu executoriu pentru recuperarea prejudiciului prin formularea unor acțiuni în fața instanței civile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă SC V. Panciu.
Parchetul a criticat atât hotărârea primei instanțe, cât și cea a instanței de apel cu privire la greșita achitare a inculpaților sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse judecății.
În ce privește partea civilă, aceasta a solicitat casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, obligarea inculpaților în solidar la 141.426,8 dolari S.U.A. și 38.953 dolari S.U.A. reprezentând beneficiul nerealizat.
Examinându-se însă decizia instanței de apel, din oficiu, în lumina cauzelor de casare arătate în art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., se constată că aceasta este afectată de cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
După cum s-a arătat, în apelul său, procurorul a criticat sentința cu privire la greșita achitare a inculpaților sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse judecății.
Or, din partea expozitivă și din dispozitivul deciziei atacate nu rezultă dacă instanța de apel a examinat motivul prin care procurorul a susținut că inculpații nu trebuiau achitați pentru infracțiunea de fals în declarații, respectiv fapta de instigare la această infracțiune.
Cum, potrivit art. 378 alin. (3) C. proc. pen., „instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate”, decizia atacată este contrară legii, fiind supusă astfel cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 171 din același cod.
Chiar dacă motivul de casare invocat de procuror, asupra căreia instanța de apel a omis să se pronunțe, privește numai unele din infracțiunile deduse judecății, casarea deciziei urmează a fi totală și nu doar parțială, atât în ce privește latura penală, cât și cea civilă. Aceasta pentru că, între infracțiunile deduse judecății există o legătură atât de strânsă în speță, fiind vorba și de infracțiunea de înșelăciune săvârșită prin folosirea unui act fals, prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., încât logic, de rezultatul verificării și stabilirii dacă soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de fals în declarații, respectiv, fapta de instigare la această infracțiune este sau nu corectă, depinde însăși soluționarea justă a cauzei, atât cu privire la elementele acestei variante speciale de înșelăciune, cât și cu privire la rezolvarea acțiunii civile în cauză.
Astfel fiind, ambele recursuri urmează a fi admise pentru acest motiv, fără a mai fi necesară examinarea celorlalte motive de recurs, casându-se decizia atacată, cu trimitere la aceeași curte de apel, spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză.
Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și susținerile recurenților care privesc fondul cauzei, întrucât această curte nu le mai verifică față de motivul de casare pentru care admite recursurile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă SC V. SA Panciu împotriva deciziei penale nr. 260/ Ap din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpații M.C. și Z.P.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, de inculpații M.C. și Z.P. și de partea civilă SC V. SA Panciu împotriva sentinței penale nr. 180 din 7 iunie 2001 a Tribunalului Brașov, la Curtea de Apel Brașov.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.