Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 991 din 17 octombrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.M. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) și art. 76 alin. (2) din același cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 3.648.665 lei, cu dobânda legală aferentă către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Dr. Bagdasar – Arseni din București.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În seara de 24 decembrie 2000, în jurul orei 22,00, S.I. însoțit de T.I. și I.N., după ce au cumpărat alimente și cutii cu bere de la un magazin și se deplasau spre domiciliul acestuia din urmă, în zona rondului Coșbuc din București, au fost acostați și au avut altercații cu un grup de 4 tineri în care se afla și inculpatul C.M., timp în care s-au și lovit reciproc. Grupul celor patru tineri a fost urmărit de ceilalți, până ce, împreună cu inculpatul, s-au refugiat în curtea locuinței acestuia, timp în care partea vătămată și însoțitorii acesteia au aruncat, din stradă, cu cutii de bere, peste gard.
În aceste împrejurări, inculpatul C.M., din curte, a aruncat cu o cărămidă spre grupul în care se afla, în stradă, partea vătămată.
Cărămida aruncată de inculpat a lovit partea vătămată S.I., în cap, producându-i fracturi și leziuni, care au necesitat circa 70 de zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie, consecința directă a traumatismelor fiind pierderea de substanță osoasă, ceea ce a produs o infirmitate permanentă.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată cu un corp contondent (cărămidă) într-o regiune anatomică vitală (regiunea temporală dreapta a craniului), producându-i victimei leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol, rămânând cu o infirmitate permanentă, în condițiile în care incidentul s-a produs în loc public (pe stradă), fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Prima instanță, a apreciat că nu se poate reține existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2002, deoarece dispozițiile acestui text de lege, care prezumă că este în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea, fără drept, prin violență, a unei persoane într-un loc împrejmuit, care ține de locuință, nu sunt îndeplinite, în condițiile în care s-au produs faptele.
Prin decizia penală nr. 840 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2002, întrucât partea vătămată nu a încercat să pătrundă, fără drept, în locuința inculpatului sau în curtea acestuia, iar individualizarea pedepsei s-a făcut corect prin efectul aplicării circumstanțelor atenuante.
Împotriva acestei decizii penale, a declarat recurs inculpatul care, prin apărător, a reiterat motivele care au fost avute în vedere de cele două instanțe de judecată, respectiv cererea de achitare prin înlăturarea caracterului penal al faptei conform dispozițiilor art. 44 alin. (2) și alin. (3) C. pen., el acționând în legitimă apărare, iar în subsidiar redozarea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, rezultă că prima instanță și instanța de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.
În ce privește critica privind săvârșirea faptei, de către inculpat în condițiile legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., aceasta nu poate fi primită, deoarece din probele administrate, inclusiv declarațiile inculpatului C.M., rezultă că partea vătămată S.I. nu a intrat în curtea locuinței, unde se afla inculpatul, ci a aruncat de la 4 - 5 m cu cutii de bere, din stradă, în acea curte, timp în care a fost lovit în cap de cărămida aruncată de inculpat.
De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen., deoarece partea vătămată nu a avut un comportament de natură a provoca în psihicul inculpatului o puternică stare de tulburare, ca urmare a unui atac material, imediat, direct și injust.
De altfel, fapta inculpatului de a arunca un obiect contondent (cărămida), apt de a produce moartea, către persoanele care se aflau în stradă, nu era singurul mijloc de a evita, pericolul creat prin agresiune, acțiunea inculpatului depășind în mod vădit pericolul agresorilor care aruncau cu cutii de bere.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că ea a fost just individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., la dozarea acesteia, prin aplicarea circumstanțelor atenuante, avându-se în vedere, deopotrivă, pericolul social al faptelor comise, cât și datele ce caracterizează persoana acestuia, care au fost corect avute în vedere la aplicarea și stabilirea pedepsei, aceasta fiind orientată spre limita minimă a textelor de lege incriminatorii.
Față de cele arătate, având în vedere că, verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive, recurentul urmând să fie obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 840 din 17 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 13 decembrie 2001, la 4 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.