Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 150 din 17 iunie 2002, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpata C.C.C. la 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.
S-a repus în individualitatea lor pedepsele componente ale sancțiunii de 5 ani și 2 luni închisoare, aplicată inculpatei C.C.C. prin sentința penală nr. 385 din 27 decembrie 2000 a Tribunalului Mureș (definitivă), respectiv pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni și pedeapsa rezultantă de un an și 4 luni.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare în pedepsele componente de: 3 ani și 3 luni închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare și 3 ani și 6 luni închisoare, fiind înlăturat sporul de pedeapsă de 4 luni închisoare.
În baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele componente enumerate mai sus, cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatei în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsa cea mai grea fiind aceea de 5 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, rezultând de executat pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen. și art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a cumulat aritmetic pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare cu pedeapsa rezultantă de un an și 4 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 385/2000 a Tribunalului Mureș, ca urmare a revocării grațierii condiționate, respectiv a suspendării condiționate a executării pedepselor componente (100.000 lei amendă penală, 200.000 lei amendă penală, un an și 4 luni închisoare), urmând ca inculpata C.C.C. să execute pedeapsa finală de 7 ani și 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., deducându-se din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii de 48 de ore și perioada executată de la 11 aprilie 2002, la zi
Constată că partea vătămată C.V. nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpata C.C.C. suma de 40.000 lei.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 31 august 2000, în jurul orei 15, inculpata C.C.C. a intrat în blocul nr. 18 din Tg. Mureș, unde a pătruns în apartamentul nr. 3 (în care locuiau C.V. și C.R.), găsind ușa descuiată. Din acest apartament inculpata și-a însușit un cercel din aur, de aproximativ 2 gr., care se afla pe o măsuță și o sumă de bani de circa 40.000 lei, dintr-o poșetă. Fiind surprinsă în cameră de către C.R., inculpata a îmbrâncit-o pe aceasta, pentru a putea fugi cu valorile sustrase.
Fiind alertat C.V., acesta s-a dus în urmărirea inculpatei, pe care a găsit-o la o căruță, începând să se zbată și să zgârie pe sus-numitul, până când au intervenit doi bărbați, care însoțeau pe C.C.C., aceștia eliberând-o, prin amenințări, din mâinile părții vătămate, după care au părăsit locul faptei.
Prin decizia penală nr. 167/ A din 4 decembrie 2002, Curtea de Apel Tg. Mureș a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată, apreciindu-se că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate.
Cu reiterarea acelorași motive, care au făcut obiectul analizei lor în apel, de către instanța de control judiciar, inculpata C.C.C. a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei, deoarece are în îngrijire doi copii minori, părinții săi neavând posibilități materiale.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că, atât prima instanță, cât și cea de apel, au reținut corect situația de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, în raport cu care au stabilit o încadrare juridică corectă faptelor comise și pentru care a aplicat inculpatei o pedeapsă corespunzătoare.
Se apreciază că pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatei în prezenta cauză, este corect individualizată, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, frecvența acestora, precum și elementele care caracterizează persoana sa, în special faptul că este recidivistă, săvârșind mai multe furturi și tâlhării, ceea ce dovedește persistența sa în săvârșirea unor asemenea fapte.
Ca atare, în mod corect s-a apreciat că pedeapsa aplicată, orientată către minimul special prevăzut de lege nu poate fi apreciată severă, ea constituind un minimum necesar realizării prevederilor art. 52 C. pen.
Este de reținut și faptul că majorarea pedepsei de executat de către inculpată a survenit ca urmare a revocării suspendării condiționate și grațierii unor pedepse pentru infracțiuni comise de inculpată în anul 1996.
În această situație, ținând seama și de poziția inculpatei în timpul procesului penal, respectiv atitudinea sa nesinceră și sustragerea de a se prezenta la judecată, se constată că nu se justifică cu nimic reducerea pedepsei aplicate recurentei.
În consecință, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, constatând neîndeplinite cerințele motivelor de recurs invocate, iar din examinarea din oficiu a hotărârilor atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C.C., va deduce din pedeapsa de executat, timpul reținerii și arestării preventive și o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 167/ A din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii de 48 ore și arestării preventive de la 11 aprilie 2002, la 4 aprilie 2003.
Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.