Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 383 din 12 iulie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului M.M. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 11 alin. (2) lit. e) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă.
Prin decizia penală nr. 60 din 16 februarie 2000, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, secția I penală și partea civilă T.L., desființând sentința penală nr. 383 din 12 iulie 1999 a Tribunalului București, secția I penală și rejudecând, în fond, a condamnat pe inculpat la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
S-a constatat prejudiciul acoperit față de partea vătămată B.C.
Această hotărâre, a fost atacată cu recurs, de către inculpat, care, însă, nu l-a motivat în scris.
În ședința de judecată din 11 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul, prin apărătorul său, a ridicat excepția de nulitate a deciziei penale nr. 60 din 16 februarie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală și a fost trimisă cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
S-a reținut că, în lipsa minutei de la dosar, nu se poate verifica dacă dispozitivul cuprinde soluția dată cauzei, sub toate aspectele, competența și compunerea instanței precum și publicitatea ședinței de judecată, situație în care hotărârea pronunțată este lovită de nulitate absolută în condițiile dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Rejudecându-se cauza, reprezentantul parchetului a criticat sentința primei instanțe, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului, pentru infracțiunile de tâlhărie, ca și al nemotivării soluției adoptate la fond și cu privire la încadrarea juridică a faptei.
Apelanta parte civilă T.L. nu s-a prezentat, pentru a-și motiva cauza.
Prin decizia penală nr. 684/ A din 13 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă T.L. împotriva sentinței penale nr. 383 din 12 iulie 1999, a Tribunalului București, secția penală, pe care, a desființat-o și, rejudecând:
În baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la câte 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen. (2 fapte).
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.
S-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive, de la 10 noiembrie 1998, la 12 iulie 1999.
Constată prejudiciul recuperat față de partea vătămată B.C.
Inculpatul a fost obligat la 1.800.000 lei despăgubiri civile câtre partea civilă T.C.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la 2.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut de către instanță că, din ansamblul materialului probator administrat, rezultă că inculpatul a săvârșit la datele de 5 și 6 noiembrie 1998 două infracțiuni de tâlhărie asupra părților vătămate T.L. și B.C. pe care le-a deposedat, în baza unor rezoluții infracționale distincte, de bunuri aflate asupra lor, respectiv, de un ceas marca Citiren și de un telefon mobil.
S-a considerat, în parte, întemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs, sub aspectul greșitei încadrări a faptelor săvârșite de inculpat.
Faptele comise de inculpat, au fost săvârșite în condițiile unei pluralități de subiecți pasivi, așa încât, în cauză, trebuiau reținute prevederile art. 33 lit. a) C. pen.
Cât privește obligația instanței de a se pronunța și asupra infracțiunii prevăzute de art. 330 C. pen., Curtea, a apreciat că nu se putea pronunța decât în limitele investirii sale, ori, urmărirea penală nu s-a desfășurat și, în legătură cu această faptă, iar, în cursul judecății nu s-a cerut extinderea procesului penal, cu privire la această faptă, în condițiile prevăzute de art. 336 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.M., susținând că, în speță, încadrarea juridică dată de instanță faptelor, este greșită, bunurile reținute de instanță, ca obiect al unor infracțiuni de tâlhărie, nefiind date de aceștia, de bună voie, cu ocazia participării la un joc de noroc. Că, în această situație, se impunea schimbarea încadrării juridice dată faptelor, în infracțiunea prevăzută de art. 330 C. pen.
Recursul este nefondat.
Contrar susținerilor inculpatului, probele dosarului atestă comiterea faptelor așa cum au fost reținute de instanță.
Astfel, declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, declarațiile contradictorii ale inculpatului, rămânând izolate, în ansamblu probator administrat.
Partea vătămată T.L. a declarat, în mod constant, că i s-a smuls ceasul marca Citiren, declarația fiind confirmată de martorul L.C.
Revenirea ulterioară a martorului, asupra declarației făcute, probabil, sub presiunea inculpatului, nu poate schimba cu ceva situația, atâta timp cât, noua declarație nu se coroborează cu celelalte probe din dosarul cauzei.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă, de asemenea, depozițiile părții vătămate B.C. se coroborează cu declarația martorului P.A., care a descris modul de sustragere a telefonului de către inculpat.
Revenirea ulterioară și a acestui martor, asupra declarației făcute, nu poate fi de asemenea, luată în seamă, fiind făcută de circumstanță, pentru a-l apăra pe inculpat, de răspunderea penală.
În raport cu cele arătate, recursul declarat de M.M., apărând ca nefondat, va trebui fi privit și respins, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare făcute de stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 684/ A din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.