Asupra recursului în anulare de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 105 din 23.04.1999, Judecătoria Sânnicolau Mare a condamnat pe inculpatul B.D. la 4 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 26 raportat la art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V., la 3 ani și 6 luni închisoare. S-a constatat că și acest inculpat este arestat în altă cauză.
Instanța a dispus obligarea ambilor inculpați la plata sumei de 2.800.000 lei către partea civilă S.C. V.M. S.R.L.
Instanța a reținut că, în noaptea de 8/9 septembrie 1998, în jurul orelor 4, după o înțelegere prealabilă, inculpații s-au deplasat la magazinul S.C. V.M. S.R.L. din localitatea P., inculpatul G.V. forțând ușa de acces în magazin cu o rangă de fier. După ce a pătruns în interiorul magazinului, G.V. a sustras mai multe bunuri pe care le-a încărcat în 2 saci, timp în care inculpatul B.D. a asigurat paza Ulterior, cei doi au transportat bunurile sustrase pe câmp, în apropierea canalului Aranca.
Împotriva acestei sentințe, ambii inculpați au declarat apel, solicitând reducerea pedepselor.
Prin decizia penală nr. 521/A din 25 iunie 1999, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de G.V., a desființat sentința apelată în privința acestui inculpat și, rejudecând, a dispus achitarea sa pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen, în baza art. 11 pct. 2 lit. (a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. (c) C. proc. pen. A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpatului G.V. la plata despăgubirilor civile.
Prin aceeași decizie, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva sentinței menționate, menținând restul dispozițiilor.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că din probele administrate nu a rezultat participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul G.V.
Motivele de recurs formulate de parchet vizau nelegalitatea deciziei instanței de apel și a sentinței primei instanțe sub aspectul încălcării dreptului la apărare al ambilor inculpați care, deși au interese contrare (fiecare acuzându-l pe celălalt de săvârșirea faptei), au fost asistați de același apărător. De asemenea, parchetul a criticat decizia instanței de apel sub aspectul soluției de achitare a inculpatului G.V.
Recurentul inculpat G.V. nu a indicat nici în scris și nici oral motivele sale de recurs, apărătorul său însușindu-și primul motiv din recursul declarat de parchet, referitor la încălcarea de către ambele instanțe a dreptului la apărare prin asistarea ambilor inculpați de către același avocat, deși au interese contrare.
Prin decizia penală nr. 1302/R din 27 septembrie 1999, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de parchet și de inculpatul G.V., a casat decizia atacată și sentința penală nr. 105 din 23.04.1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare și a trimis cauza spre rejudecare în fond la aceeași judecătorie.
În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut ca fiind întemeiate ambele recursuri pentru considerentul prioritar al încălcării dreptului la apărare al ambilor inculpați prin desemnarea din oficiu, de către ambele instanțe, a unui singur apărător pentru ambii inculpați, care au interese contrare.
Rejudecând în fond cauza, Judecătoria Sânnicolau Mare, prin sentința penală nr. 55 din 11 februarie 2000, a dispus achitarea inculpatului G.V. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., reținând că fapta nu a fost săvârșită de acesta.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând condamnarea inculpatului G.V., în privința căruia există dovezi de vinovăție.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 738/A din 11 octombrie 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de parchet, considerând că în cauză nu sunt suficiente probe pentru dovedirea vinovăției inculpatului G.V.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a declarat recurs împotriva deciziei menționate considerând că achitarea inculpatului G.V. nu se întemeiază pe nici o probă din dosar. Dimpotrivă, probele confirmă participarea acestui inculpat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Prin decizia penală nr. 159/R din 22 februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul Parchetului, a casat decizia atacată și sentința penală nr. 55 din 11 februarie 2000 a Judecătoriei Sânnicolau Mare și, rejudecând, în baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.V. la 3 ani și 6 luni închisoare. A dispus obligarea acestui inculpat în solidar cu inculpatul B.D. la plata despăgubirilor în sumă de 2.800.000 lei către partea civilă S.C. V.M. S.R.L.
Prin sentința penală nr. 2864 din 4 octombrie 1999, Judecătoria Timișoara a admis cererea condamnatului B.D. și a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 250 din 7 august 1998 a Judecătoriei Sânnicolau Mare în pedepsele ei componente, pe care le-a contopit cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 105 din 23 aprilie 1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin decizia penală nr. 521/1999 a Tribunalului Timiș, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare pe care a sporit-o cu un an urmând ca inculpatul B.D. să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare. A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 447 din 28.11.1996 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, dispunându-se executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani și 6 luni, urmând ca în final condamnatul să execute 6 ani și 6 luni închisoare. Au fost anulate vechile mandate și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa stabilită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul B.D., apel care a fost respins prin decizia penală nr. 901 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I și art. 410 alin. (2) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 55 din 11 februarie 2002 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, deciziei penale nr. 738/A din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Timiș, deciziei penale nr. 159/R din 22 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, sentinței penale nr. 2864 din 4 octombrie 1999 a Judecătoriei Timișoara și deciziei penale nr. 901/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la inculpatul B.D.
În primul motiv de recurs s-a arătat că instanțele de rejudecare au pronunțat hotărâri contrare legii privind pe inculpatul B.D., încălcând dispozițiile art. 38518 C. proc. pen., ignorându-se decizia penală nr. 1302/R din 27 septembrie 1999 a Curții de Apel Timișoara, prin care au fost casate în totalitate hotărârile pronunțate de instanța de apel și instanța de fond și s-a dispus rejudecarea cauzei de instanța de fond cu privire la ambii inculpați.
Soluționând cauza numai cu privire la inculpatul G.D., instanțele nu au rejudecat cauza și cu privire la inculpatul B.D., deși rejudecarea cauzei s-a dispus și cu privire la acesta, hotărârile fiind integral casate.
Recursul în anulare vizează și nelegalitatea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Timișoara (sentința penală nr. 2864 din 4 octombrie 1999) și de Tribunalul Timiș (decizia penală nr. 901/A din 20 decembrie 1999) referitoare la contopirea unei pedepse care fusese desființată, cu privire la același inculpat B.D.
Examinând recursul în anulare, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 38518 C. proc. pen. instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.
Or, din examinarea deciziei penale nr. 1302/R a Curții de Apel Timișoara, rezultă că recursul declarat de parchet, recurs care îi viza pe ambii inculpați B.D. și G.V., precum și recursul declarat de inculpatul G.V au fost admise, dispunându-se casarea deciziei penale nr. 521 din 25 iunie 1999 a Tribunalului Timiș și a sentinței penale nr. 105 din 23 aprilie 1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Judecătoria Sânnicolau Mare.
Hotărârile au fost integral casate, ambele instanțe (de fond și de apel) încălcând dispozițiile procedurale penale relative la asistarea inculpaților de apărător, și anume dispozițiile art. 6 alin. final C. proc. pen. care obligă instanțele să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului. Asistența juridică a fiecărui inculpat trebuia să se facă de apărători diferiți avându-se în vedere interesele contrare ale acestora.
Potrivit art. 97 alin. (2) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la asistarea inculpatului de către apărător. Dreptul la apărare trebuie asigurat însă efectiv, fără să existe impedimente rezultând din apărarea de către același avocat desemnat din oficiu a unui alt inculpat având interese contrare.
Judecătoria Sânnicolau Mare, primind cauza spre rejudecare, trebuia să o soluționeze integral, nu numai cu privire la inculpatul G.V., ci și cu privire la inculpatul B.D., conform deciziei de casare a instanței de recurs, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 38518 C. proc. pen.
Tribunalul Timiș, sesizat cu apelul declarat de parchet împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare, trebuia să observe această nelegalitate și să dispună admiterea apelului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare și cu privire la inculpatul B.D., trimis în judecată penală prin același rechizitoriu al parchetului.
Aceeași nelegalitate a fost menținută și de instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, care în recursul declarat de parchet și admis cu privire la inculpatul G.V., nu a observat încălcarea de către ambele instanțe a prevederilor art. 38518 C. proc. pen. și nu a trimis cauza spre rejudecare a cauzei cu privire la inculpatul B.D., la aceeași instanță de fond.
Considerând întemeiat recursul în anulare sub acest prim aspect, curtea va casa hotărârile pronunțate în rejudecarea cauzei, dispunând rejudecarea în fond a cauzei, numai cu privire la inculpatul B.D. și trimiterea cauzei la Judecătoria Sânnicolau Mare.
Cu privire la al doilea motiv al recursului în anulare, Curtea constată, de asemenea, că este fondat.
Într-adevăr, sentința penală nr. 2864 din 4 octombrie 1999 a Judecătoriei Timișoara, precum și decizia penală nr. 901/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș sunt contrare legii, respectiv prevederilor art. 36 C. pen.
Potrivit art. 36 alin. (1) C. pen., dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile art. 34 și 35 C. pen. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o altă condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă.
Or, în cauză, instanțele au dispus contopirea unei pedepse de 4 ani și 6 luni, (aplicată inculpatului B.D. prin sentința penală nr. 105 din 23 aprilie 1999 a Judecătoriei Sânnicolau Mare), pedeapsă care nu mai există, întrucât sentința a fost casată integral prin decizia penală nr. 1302/R din 27 septembrie 1000 a Curții de Apel Timișoara, cu trimiterea cauzei spre rejudecare încălcând, astfel, prevederile penale menționate.
Pentru motivele expuse, curtea va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al României, casând hotărârile atacate cu trimitere pentru rejudecarea cauzei numai cu privire la inculpatul B.D. și va trimite dosarul la Judecătoria Sânnicolau Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 55 din 11 februarie 2002 a Judecătoriei Sânnicolaul Mare, deciziei penale nr. 738/A din 11 octombrie 2000 a Tribunalului Timiș, deciziei penale nr. 159/R din 22 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, sentinței penale nr. 2864 din 4 octombrie 1999 a Judecătoriei Timișoara și deciziei penale nr. 901/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Timiș, privind pe inculpații B.D. și G.V.
Casează hotărârile atacate și trimite dosarul la Judecătoria Sânnicolaul Mare pentru judecarea cauzei numai cu privire la inculpatul B.D.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2003.