Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 207 din 14 mai 2002, Tribunalul Prahova a condamnat, între alții, pe inculpații:
R.I. zis „J.” la:
- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 11 ianuarie 2002 – parte civilă S.C. U. S.A. Ploiești, prejudiciu 32.000.000 lei);
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 11 ianuarie 2002).
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 7 ani închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a dispus revocarea liberării condiționată a restului de pedeapsă de 426 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2956 din 19 noiembrie 1999 a Judecătoriei Ploiești pe care, în baza art. 61 alin. (1) teza finală C. pen., l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002, la zi
G.M. zis „I.” la:
- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (faptă săvârșită la 11 ianuarie 2002, parte civilă S.C. U. S.A. Ploiești);
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi, și
M.A. zis „F.” la:
- 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.;
- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 980 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Ploiești, pedeapsă ce urmează a se executa pe lângă pedeapsa stabilită în cauză, astfel că inculpatul M.A., va executa, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.
S-a constatat acoperit în integritate, prin restituire, prejudiciul cauzat părții civile S.C. P. S.A. Ploiești, care nu s-a constituit parte civilă, precum și faptul că, părțile vătămate S.A.G., C.G.M. și C.M.P. nu s-au constituit părți civile.
Prin aceeași sentință, inculpații R.I. și G.M. au fost obligați să plătească statului suma: de câte 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu a acestora urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe inculpatul M.A. la plata sumei de 500.000 lei, cu același titlu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În ziua de 11 ianuarie 2002, în jurul orelor 10,30, potrivit unei înțelegeri prealabile, inculpații R.I. și G.V. (condamnat în cauză) au plecat de la domiciliile lor către SC U. S.A. Ploiești, cu intenția de a sustrage obiecte pe care apoi să le valorifice la centrele de colectare a fierului vechi.
În apropierea Gării de Sud a orașului Ploiești, cei doi inculpați s-au întâlnit și cu inculpații G.M. și M.A., după care s-au îndreptat către societatea menționată.
Ajunși la S.C. U. S.A., inculpații au pătruns prin excaladarea gardului împrejmuitor, după care s-au deplasat în zona situată către garajul societății și secția mecanică nr. 1, unde se aflau depozitate mai multe piese metalice.
Din zona respectivă, inculpații și-au însușit fără drept mai multe bunuri și anume: 9 flanșe a câte 40 kg fiecare, 9 mufe a 10 kg fiecare, 2 flanșe a câte 15 kg fiecare și o cheie tubulară de 20 kg, toate aceste bunuri fiind evaluate la suma de 32.000.000 lei.
Inculpații au transportat, pe rând, bunurile menționate pe care apoi le-au trecut peste gardul societății.
După ce bunurile au fost scoase din incinta societății, inculpații au început să le transporte peste calea ferată din zona stației C.F.R. Sud Ploiești, împrejurare în care au fost văzuți de către gardianul public C.M., care a anunțat, prin stația de emisie, pe colegii săi S.A.G. și C.P.
Gardienii publici s-au deplasat către zona secției mecanice nr. 1 de unde s-au sustras piesele și i-au observat pe inculpați în timp ce încercau să le transporte în zona liniei ferate, somându-i să înceteze transportul.
La somația adresată, inculpații au început să arunce cu pietre în direcția gardienilor publici C.M. și S.A. Observând că din direcția opusă se îndrepta gardianul public C.P., inculpații și-au schimbat direcția de deplasare, întrucât și-au dat seama că pot fi încercuiți și prinși.
Intre timp, gardianul public C.M. a reușit să-l prindă și să-l imobilizeze pe inculpatul R.M., iar ceilalți inculpați au continuat să arunce cu pietre în direcția celor trei gardieni publici, care se aflau în jurul persoanei imobilizată, încercând în acest fel să-i determine pe gardieni să-l elibereze pe inculpatul imobilizat.
Întrucât inculpații continuau să se manifeste agresiv, pentru a-i determina să înceteze actele de violență, unul din gardieni a tras un foc de armă în aer, reușind în acest fel să-i liniștească pe inculpații agresori care, în cele din urmă, au fugit de la locul faptei.
Bunurile sustrase de inculpați au fost restituite părții vătămate, care, astfel, nu s-a mai constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:
- greșita reținere în sarcina fiecărui inculpat a unei singure infracțiuni de ultraj și nu un număr de 3 asemenea infracțiuni, având în vedere că în cauză actele de violență au fost exercitate asupra unui număr de 3 gardieni publici, fiecare din ei constituind subiectul pasiv al unei asemenea infracțiuni;
- greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților pe care le consideră ca fiind prea mici, impunându-se majorarea lor având în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, cât și persoana acestora, care sunt recidiviști ori au antecedente penale.
Prin motive comune de apel, inculpații au criticat aceeași hotărâre referitor la:
- greșita încadrare juridică a faptei de sustragere în infracțiunea de tâlhărie, în realitate aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât la sustragerea bunurilor nu a folosit acte de violență;
- pedepsele aplicate pe care le apreciază cu sunt prea aspre, față de faptele comise.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 398 din 11 septembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și desființând în parte, în latura penală, hotărârea atacată a dispus:
- descontopirea pedepselor rezultante aplicate inculpaților în pedepsele componente;
- schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., a faptei de ultraj dintr-o singură infracțiune în trei asemenea infracțiuni și condamnarea inculpaților la câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele 3 infracțiuni de ultraj;
- recontopirea tuturor pedepselor aplicate în cauză, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca fiecare inculpat să execute pedepsele cele mai grele și anume: R.I. 7 ani închisoare, G.M. 7 ani închisoare, G.V. 5 ani și 6 luni închisoare și M.A. 8 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și s-a dedus la zi, timpul reținerii și arestării preventive pentru fiecare inculpat.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpați care au fost obligați la plata de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „În ceea ce privește modul de încadrare a faptelor comise de inculpați în legătură cu infracțiunea de ultraj, se constată că într-adevăr cei trei gardieni publici au fost ultragiați, întrucât asupra lor inculpații au aruncat cu pietre și i-au amenințat, fiind nevoie să se tragă foc de armă pentru ca aceștia să se îndepărteze și să nu exercite acte de agresiune asupra gardienilor” și că această situație „Este vorba despre existența a trei infracțiuni de ultraj, fiecare individualizată în raport de partea vătămată, astfel încât, sub acest aspect apelul parchetului urmează a fi admis, desființând în parte sentința instanței de fond, în latura penală, iar în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., o singură faptă, în trei fapte de ultraj referitoare la cele trei părți vătămate, gardienii publici S.A., C.M. și C.P”.
În ce privește motivul de apel invocat de parchet referitor la pedepsele aplicate inculpaților pe care le consideră prea mici, instanța de apel a arătat că acestea au fost corect individualizate de către prima instanță cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen., la stabilirea cuantumului acestora ținându-se seama de împrejurările comiterii faptelor, pericolul social și persoana infractorilor, astfel că nu se impune a fi modificate, în sensul majorării cum fără temei s-a susținut.
Referitor la motivele de casare invocate de inculpați, instanța de apel a arătat că nu sunt fondate, deoarece din probele de la dosar rezultă că aceștia după ce au sustras piesele din incinta sediului părții vătămate, în momentul în care au fost surprinși de către cei trei gardieni publici, pentru a-și asigura scăparea au folosit acte de violență, ceea ce caracterizează fără îndoială, conținutul infracțiunii de tâlhărie și nu de furt calificat, cum fără temei au susținut, iar în ce privește pedepsele aplicate acestora sunt proporționale cu faptele și vinovăția lor, motiv pentru care nu se impune a fi reduse.
Decizia curții de apel, a fost atacată cu recurs de către inculpații G.M., M.A. și R.I. pe care au criticat-o, în principal cu privire la greșita lor condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, în sensul că nu au folosit acte de violență asupra celor 3 gardieni publici, motiv pentru care vinovăția lor trebuie reținută doar pentru infracțiunea de furt, iar în subsidiar, și cu privire la pedepsele aplicate pe care le consideră ca fiind prea severe, solicitând reducerea acestora.
Recursurile declarate de inculpați sunt întemeiate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.
Din lecturarea motivelor de casare invocate de inculpați, se constată că aceștia au reiterat criticile invocate și la judecarea în apel.
Întrucât, în cauză, se constată că instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corect și în acord cu probele de la dosar că inculpații, se fac vinovați de comiterea infracțiunii de tâlhărie, cât și faptul că pedepsele ce le-au fost aplicate au fost just individualizate cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen., cum și faptul că executarea lor în limitele stabilite sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., urmează a se constata că motivele de casare invocate sunt nefondate.
Cu toate acestea, analizând decizia atacată din oficiu, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., urmează a se constata că recursurile declarate de aceștia sunt fondate, în ce privește omisiunea aplicării art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie.
Potrivit art. 13 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Din actele și lucrările de la dosar, rezultă că inculpații au comis fapta de tâlhărie pentru care au fost trimiși în judecată la data de 11 ianuarie 2002, dată la care erau aplicabile dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și pentru care limitele de pedeapsă erau între 5 și 20 ani închisoare.
Ulterior, respectiv la data de 18 aprilie 2002, deci după săvârșirea faptelor de către inculpați, a intrat în vigoare Legea nr. 169 prin care au fost modificate unele dispoziții C. pen., între care și cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen.
Urmare a acestor modificări a fost introdus art. 211 alin. (21), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost trecută la alineatul nou introdus, respectiv alin. (21), purtând aceeași lit. a), dar pentru care limitele de pedeapsă au fost stabilite între 7 și 20 ani închisoare.
Din cele mai sus arătate, rezultă că, în cauză, față de modificările aduse Codului penal, în speță art. 211 alin. (2) lit. a), prin legea menționată, text de lege reținut și în sarcina inculpaților recurenți, dispozițiile acestuia, în varianta existentă înainte de modificare le sunt mai favorabile, din moment ce minimul special prevăzut de acesta este mai mic decât cel din noua reglementare pentru care se impune aplicarea art. 13 C. pen.
De menționat faptul că, deși Legea nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării apelurilor declarate de inculpați, instanța de apel, fără nici o justificare a omis să facă aplicarea art. 13 C. pen.
În consecință, pentru motivele arătate, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații G.M., M.A. și R.I. sunt fondate, însă numai pentru motivul de casare analizat din oficiu, respectiv, aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv pentru care urmează a fi admise, a casa atât decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe în sensul celor mai sus arătate, cu menținerea pedepselor aplicate care au fost just individualizate și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpații G.M., M.A. și R.I. împotriva deciziei penale nr. 398 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 207 din 14 mai 2002 a Tribunalului Prahova numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și anume: trei infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. (părți vătămate gardienii publici S.A., C.M. și C.P.) și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedepsele rezultante stabilite inculpaților, în pedepsele componente, după cum urmează:
Pentru inculpatul G.M.:
- 7 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;
- trei pedepse de câte 4 ani închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Pentru inculpatul R.I.:
- 7 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- trei pedepse de câte 4 ani închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru inculpatul M.A.:
- 6 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.;
- trei pedepse de câte 4 ani închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților și anume: de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. [(cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul R.I. și respectiv, art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul G.M.)] și de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. [(cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul R.I. și respectiv, art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul G.M.)] și menține pedepsele aplicate inculpaților.
În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., inculpații vor executa pedepsele cele mai grele și anume: câte 7 ani închisoare, inculpații G.M. și R.I. și 6 ani închisoare, inculpatul M.A.
Menține măsura revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.A. prin sentința penală nr. 980 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Ploiești, și dispune executarea ei alături de pedeapsa stabilită în cauză, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003 pentru inculpatul R.I. și de la 24 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003 pentru inculpații G.M. și M.A.
Onorariile în sumă de câte 300.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2003.