Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 108 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul C.M. la:
- 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
A fost menținută starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa aplicată, conform art. 88 C. pen., s-a dedus timpul arestării preventive de la 5 ianuarie 2002, la zi.
Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească:
- suma de 3.935.800 lei, părții civile E.E., cu titlu de despăgubiri civile;
- suma de 3.802.497 lei, Spitalului județean Călărași cu titlu de cheltuieli de spitalizare (în temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978), cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la achitarea totală a debitului;
- 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
În ziua de 3 ianuarie 2002, în jurul orelor 20.00, inculpatul C.M., după ce a consumat băuturi alcoolice, trecând pe lângă locuința părții vătămate E.E., știind că aceasta locuiește singură, a hotărât să sustragă unele bunuri ce-i aparțineau.
Pentru a-și pune în practică această hotărâre, inculpatul a escaladat gardul, pătrunzând în acest fel în curtea locuinței și crezând că partea vătămată nu este acasă, deoarece lumina era stinsă, a spart geamul de la fereastra dormitorului cu intenția de a pătrunde în interior, prin escaladarea acesteia.
Auzind zgomot, partea vătămată a aprins lumina din cameră și a început să strige după ajutor, îndreptându-se spre ieșire, moment în care inculpatul a împiedicat-o să iasă, lovind-o cu palma în zona bărbiei și trântind-o pe holul de la intrarea în locuință.
După aceea, inculpatul a pătruns în casă, prin fereastra al cărei geam îl spărsese, de unde a sustras un radiocasetofon, pe care apoi l-a dus la domiciliul său și l-a ascuns într-o valiză de lemn ce se afla sub patul în care dormea și unde a fost găsit de către organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 5 ianuarie 2002.
În urma actelor de violență exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.M. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând a se dispune reducerea acesteia, urmând a se ține seama într-o mai mare măsură de faptul că a recunoscut fapta imputată.
Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 854 din 19 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M. cu motivarea că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și persoana acestuia, a recunoscut și regretat fapta comisă, are antecedente penale și că „în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, tâlhărie, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, 5 - 20 ani, aplicarea pedepsei orientată spre minimul special 6 ani închisoare este de natură a realiza scopul acesteia, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen.”
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.M., pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la instanța de apel, și anume reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.
Recursul declarat de inculpat este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta:
Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, conformă cu probele de la dosar, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat inculpatului recurent o pedeapsă just individualizată.
Totodată, se constată că în mod justificat instanța de apel i-a respins apelul inculpatului prin care solicita reducerea pedepsei, constatând că în cauză s-a făcut o justă și corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., cum și faptul că executarea pedepsei în limitele stabilite de prima instanță este în măsură să satisfacă cerințele art. 52 C. pen.
Prin urmare, motivul de casare analizat, invocat de inculpat, nefiind fondat, nu poate fi primit.
Cu toate acestea, așa cum s-a mai arătat, recursul declarat de inculpatul C.M. este întemeiat pentru un alt motiv, analizat din oficiu, în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., și anume neaplicarea art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie săvârșită în condițiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen.
Potrivit art. 13 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Din actele și lucrările de la dosar, rezultă că inculpatul C.M. a comis fapta de tâlhărie la data de 3 ianuarie 2002, dată la care erau aplicabile dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. și pentru care limitele de pedeapsă erau stabilite între 5 - 20 ani închisoare.
Ulterior, însă, respectiv la data de 18 aprilie 2002, deci după săvârșirea faptei de către inculpat, a intrat în vigoare Legea nr. 169/2002, prin care au fost modificate unele dispoziții din Codul de procedură penală, între care și cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen.
Urmare acestor modificări a fost introdus la art. 211 alin. (2) C. pen., alin. (21), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare la art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., a fost trecută la alineatul nou introdus la litera c), iar limitele de pedeapsă stabilite între 7 și 20 ani închisoare.
Prin urmare, de modificările aduse art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. prin Legea nr. 169/2002, text de lege reținut și în sarcina recurentului inculpat, urmează a se constata că dispozițiile textului de lege în discuție, în varianta existentă la data săvârșirii faptei îi sunt mai favorabile, din moment ce minimul special prevăzut în textul anterior era mai mic decât cel din noua reglementare, motiv pentru care se impune aplicarea art. 13 C. pen.
De menționat faptul că, deși Legea nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării apelului declarat de inculpat, în mod nejustificat, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.
În consecință, pentru considerentele ce preced, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este întemeiat numai sub aspectul criticii analizate din oficiu și anume, neaplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, urmând a fi admis, a casa atât decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe, cu menținerea pedepsei aplicate la judecata în fond și menținută la judecata în apel care a fost corect individualizată și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 854 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 108 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Călărași numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului.
Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive de la 5 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2003.