Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 509 din 4 iunie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins contestația la executare, formulată de condamnatul N.G., împotriva sentinței penale nr. 508 din 7 august 2000 a aceleiași instanțe, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 11 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că motivul contestatorului, respectiv intervenirea în cauză a Legii nr. 456/2001, de aprobare a O.U. nr. 207/2000, respectiv ridicarea plafonului valoric al „consecințelor deosebit de grave” așa cum este prevăzută sintagma în art. 146 C. pen., la 2 miliarde de lei, ar constitui o lege penală mai favorabilă, nu este fondat.
În acest sens, instanța a reținut că dispozițiile legii penale mai favorabile au fost avute în vedere odată cu judecarea recursului declarat de N.G. împotriva deciziei nr. 576 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3426 din 28 iunie 2001 a admis recursul, a casat decizia atacată și sentința nr. 508 din 7 august 2000 a Tribunalului București, secția I penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., inculpatul fiind condamnat la 10 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză și s-au menținut restul dispozițiilor hotărârilor.
Împotriva sentinței, condamnatul contestator a declarat apel, motivul invocat fiind reducerea pedepsei aplicată, prin schimbarea încadrării juridice a faptei pe considerentul intervenirii legii penale mai favorabile.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 550 din 11 septembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator.
Nemulțumit și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, în termen legal, condamnatul contestator a declarat recurs, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare în raport cu încadrarea juridică a faptei, schimbarea referitor la valoarea prejudiciului astfel cum, în opinia sa, ar trebui reținută prin aplicarea Legii nr. 456/2001.
Recursul declarat de contestator nu este fondat.
Prin dispozițiile art. I pct. 5 din O.U. nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, a fost redefinit înțelesul expresiei de „consecințe deosebit de grave”, prevăzută de art. 146 C. pen., avându-se în vedere o pagubă materială mai mare de un miliard de lei sau o perturbare deosebit de gravă cauzată, între altele, unei persoane fizice sau juridice. Acest plafon valoric a fost majorat la 2 miliarde de lei prin Legea nr. 456/2001, de aprobare a O.U.G. nr. 207/2000.
Rezultă deci că nu au fost operate modificări ale limitelor de pedeapsă, ci a fost redefinit înțelesul termenului arătat de art. 146 C. pen., ceea ce înseamnă că prin creșterea plafonului valoric de la 50.000.000 lei la 2 miliarde de lei, fapta de înșelăciune săvârșită sub imperiul legii vechi, nu ar mai putea fi socotită că a produs consecințe deosebit de grave, în cauză fiind înlăturat, în recursul declarat de inculpat, alin. (5) al art. 215 C. pen.
Față de infracțiunea săvârșită, de persoana inculpatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii și de timpul scurs de la începerea executării pedepsei, la data judecării recursului el fiind arestat în altă cauză, recursul declarat de condamnatul contestator nu este fondat.
În baza dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul condamnat contestator va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator N.G. împotriva deciziei nr. 550 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2003.