Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 189 din 26 septembrie 2002 a Tribunalului Buzău, inculpatul R.F. a fost condamnat la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.
Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 februarie 2002, la zi și l-a obligat la 25.000.000 lei despăgubiri civile și 10.000.000 lei daune morale părții civile (P.V.C.).
S-a reținut în fapt că inculpatul, în seara zilei de 5 februarie 2002, a consumat băuturi alcoolice la un bufet din satul Robești, com. Pîrscov, unde datorită stării de ebrietate a răsturnat o masă, s-a certat cu mai multe persoane și după ieșirea din local, pe drum, a amenințat cu cuțitul o persoană.
În timp ce partea vătămată P.V.C. circula pe șosea cu autoturismul, inculpatul i-a sărit în față, determinând-o să oprească autoturismul și după ce partea vătămată i-a reproșat conduita imprudentă, inculpatul a scos cuțitul de la brâu și a lovit-o, repetat, în zona brațului stâng și torace, producând-i o plagă penetrantă hemitorace stâng.
Pentru salvarea vieții a fost necesară internarea în spital și efectuarea intervenției chirurgicale și aplicarea tratamentului medical adecvat.
Prin decizia penală nr. 558 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a desființat parțial sentința penală în sensul că prin înlăturarea art. 74 și art. 76 C. pen., s-a majorat pedeapsa la 8 ani închisoare și totodată, s-a respins apelul declarat de inculpat prin care solicită reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul din apel în sensul reducerii pedepsei, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
La aplicarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens, a ținut seama de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii comise, în împrejurările de fapt expuse (după ce a provocat scandal la un local și s-a comportat violent față de persoanele întâlnite, pe drum public, a sărit agresiv în fața unui autoturism și a lovit pe conducătorul auto, cu intenția de a-l omorî), cât și al persoanei inculpatului (cu comportări violente, purtător de cuțit asupra sa, la ciorap și la „brâu”) astfel că pedeapsa stabilită, în limitele prevăzute de lege, este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni.
În consecință, urmează a se respinge ca nefondat, recursul declarat și a fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F. împotriva deciziei penale nr. 558 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Compută din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la 6 februarie 2002, la 9 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2003.