Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1034/2010

Ședința publică din 18 martie 2010

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 70 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Sălaj, în baza dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.A. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestului preventiv, începând cu data de 21 aprilie 2009 la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea vătămată O.M.A., reprezentată de O.R. și la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În seara zilei de 20 aprilie 2009, în jurul orei 21,30, partea vătămată O.M., în vârstă de 13 ani, s-a întâlnit cu inculpatul M.A. pe stradă, acesta i-a cerut părții vătămate să-l însoțească pentru a discuta, iar întrucât aceasta l-a refuzat, a prins-o de mână, trăgând-o spre partea opusă a drumului, peste calea ferată, unde era o parcelă cu lucernă și împotriva voinței acesteia, prin constrângere a întreținut de două ori relații sexuale cu aceasta, folosind două prezervative.

După terminarea raporturilor sexuale, când victima și-a revenit s-a îndreptat spre casă, fiind urmată de inculpat care a amenințat-o că o omoară dacă spune cuiva ce s-a întâmplat. Când a ajuns acasă partea vătămată a povestit mamei sale cele întâmplate, tatăl acesteia a telefonat la poliție reclamându-l pe inculpat de violarea fiicei sale.

În cursul urmăririi, în declarațiile pe care le-a dat în fața organelor de urmărire penală și a procurorului, în prezența avocatului, inculpatul a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, întrucât aceasta l-a refuzat și că a amenințat-o cu moartea dacă va spune cuiva despre actul sexual.

În cursul judecății, inculpatul și-a schimbat declarația, arătând că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, trimițându-i un mesaj pe telefon în acest sens, fiind de acord și neopunându-se la actul sexual pe care l-au întreținut. Recunoaște că a sunat-o pe partea vătămată la telefon și a amenințat-o să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, dar își motivează gestul prin aceea că s-a aflat în stare de ebrietate.

Potrivit dispozițiilor art. 69 C. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

Or, declarația inculpatului din cursul judecății a fost combătută de declarația martorului R.V., acesta fiind cel care a transmis mesajul telefonic părții vătămate însă conținutul acestui mesaj se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, aceasta trimițând la rândul ei mesajul telefonic persoanelor ale căror numere erau în memoria telefonului.

Dacă mesajul era cu tentă sexuală, și partea vătămată la rândul ei trebuia să se considere provocată de martorul R.V. pentru a întreține relații sexuale, însă așa cum a declarat și acesta, nici el nu a înțeles acel mesaj ca o provocare la un act sexual, fiind de fapt o glumă.

De asemenea, din raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2009 rezultă că partea vătămată prezintă ruptură himenală recentă și sufuziune sanguină la nivelul himenului (deflorare recentă), leziunile putându-se produce în urma unui contact sexual și pot data din data de 20 aprilie 2009, iar din adeverința medicală din 20 aprilie 2009 a Serviciului Unitate Primire Urgențe Spitalul Județean de Urgență Zalău rezultă că victima prezintă echimoză în trapez dr., ceea ce confirmă că aceasta a fost forțată pentru a întreține raportul sexual.

Martorul S.V. a declarat că a participat în calitate de martor asistent la declarația dată de O.C., tatăl victimei în fața organelor de poliție și care a relatat că a fost sunat de către o persoană care s-a prezentat drept avocat cerându-i să se întâlnească pentru a discuta despre viol.

Apărările inculpatului referitoare la atitudinea provocatoare a victimei și comportamentul acesteia după săvârșirea faptei nu au niciun suport probator și nici nu are relevanță având în vedere vârsta victimei de doar 13 ani, maturitatea acesteia vis-a-vis de vârsta inculpatului de 20 ani.

Față de cele expuse, instanța a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, condiția referitoare la existența actului sexual este îndeplinită. S-a demonstrat fără niciun dubiu că acest act sexual a avut loc, atât din cuprinsul certificatului medico-legal, cât și din declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului și din procesul-verbal de cercetare la fața locului. Condiția referitoare la lipsa consimțământului victimei este de asemenea dovedită. Apreciem că în cauză sunt aplicabile ambele modalități enunțate de legiuitor și anume, atât constrângerea, cât și imposibilitatea de a-și exprima voința. Astfel, pe de o parte, inculpatul a exercitat asupra victimei atât acte de constrângere fizică cât și psihică, amenințând-o cu bătaia, iar pe de altă parte, având în vedere vârsta victimei, imaturitatea acesteia, s-a apreciat că aceasta nu putea înțelege semnificația unui act sexual, neputând astfel să-și exprime voința.

Sub aspectul laturii subiective, fapta s-a comis cu intenție directă, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 197 alin. (3) C. pen. care reprezintă în fapt o formă de agravare a faptei întrucât victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Referitor la încadrarea reținută prin actul de sesizare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea acesteia în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual cu un minor.

Potrivit textului incriminator, actul sexual cu un minor se definește ca un act sexual de orice natură, cu o persoană de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 15 ani, elementul de periculozitate față de infracțiunea de viol constituindu-l tocmai existența unui consimțământ. Or, așa cum s-a arătat anterior, nu se poate reține existența unui consimțământ din partea victimei, pe de o parte datorită constrângerii, iar pe de altă parte vârsta acesteia, motiv pentru care încadrarea corectă a faptei este cea reținută în rechizitoriu. Însă instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii și a alin. (1) al infracțiunii prevăzută de art. 197, întrucât alin. (1) este forma de bază a infracțiunii, alin. (3) fiind cauză de agravare a pedepsei, în condițiile săvârșirii infracțiunii descrise în alin. (1), dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său desființarea sentinței atacate și judecând cauza, să se dispună condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă orientată spre minimul special.

Prin Decizia penală nr. 130 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 21-04-2009 până în prezent.

A obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpatul a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol. Chiar inculpatul a recunoscut, în fața procurorului și în fața judecătorului când a fost luată măsura arestării preventive, că a întreținut relații sexuale cu partea vătămată prin constrângere, aceste declarații fiind date în prezența unui avocat. Aceste declarații de recunoaștere se coroborează că declarațiile părții vătămate, cu raportul de constatare medico-legală din care rezultă că partea vătămată prezenta la data examinării deflorare recentă, precum și cu declarațiile părinților părții vătămate, cărora aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat chiar imediat după săvârșirea faptei. Pe lângă elementul constrângerii caracteristic infracțiunii de viol în speță există și imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima voința în mod deplin raportat la vârsta de 13 ani a acesteia, vârstă pe care inculpatul o cunoștea.

Toate aceste aspecte, ce rezultă din probele dosarului, respectiv examinările medico-legale, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor precum și probatoriul administrat cu ocazia efectuării cercetării judecătorești în instanță: declarația inculpatului, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, au determinat instanța de apel să rețină la rândul ei că inculpatul a întreținut relații intime cu partea vătămată împotriva voinței acesteia, săvârșind astfel infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

Raportat la gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise de inculpat (asupra unei minore de 13 ani), instanța de fond a individualizat în mod judicios pedeapsa aplicată acestuia, ținând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică întemeiată pe dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. pen. vizează greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât faptei îi lipsește latura obiectivă.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a exercitat acțiuni de constrângere fizică sau psihică a victimei pentru a întreține relații sexuale, aceasta și-a exprimat consimțământul în acest sens, i-a trimis inculpatului mesaje cu tentă sexuală, confirmându-i faptul că are 15 ani, motive pentru care se solicită admiterea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cea de-a doua critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei, inculpatul solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. întrucât a avut convingerea că victima are vârsta de 15 ani, iar în subsidiar în dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen., reținându-se că actele sexuale au avut loc cu consimțământul victimei, și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul de lege.

Examinând recursul declarat de inculpat prin primirea criticilor formulate, Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima critică formulată de inculpat este neîntemeiată, dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nefiind incidente.

Probele administrate demonstrează fără dubiu că inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea fizică și psihică a acesteia.

Declarațiile părții vătămate O.M. în acest sens, se coroborează cu declarațiile părinților acesteia O.R. și O.C., cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, prin care acesta recunoaște că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată prin constrângerea acesteia, întrucât partea vătămată a refuzat, cu Adeverința medicală din 20 aprilie 2009 a Spitalului Județean de Urgență Zalău din care rezultă că victima prezintă echimoze în trapez drept, aspect ce confirmă că victima a fost agresată de inculpat.

De asemenea, după comiterea faptei inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și a amenințat-o cu moartea dacă va relata cuiva cele întâmplate, amenințare ce nu se justifică în ipoteza în care partea vătămată și-ar fi exprimat consimțământul.

Inculpatul a mai susținut că a fost în eroare cu privire la vârsta victimei, susținere ce este infirmată de probele din dosar.

Astfel, partea vătămată declară că i-a spus inculpatului într-o convorbire telefonică faptul că are 13 ani, că este elevă în clasa a VI-a, iar inculpatul, în declarația dată la procuror, în prezenta apărătorului, arată că o cunoștea pe aceasta de aproximativ 3 ani, de când era în clasa a III-a, fiind prieten cu partea vătămată două săptămâni.

În ceea ce privește mesajul telefonic trimis de partea vătămată inculpatului, acesta se referea la extracția unui dinte și nu putea fi interpretat ca un mesaj cu tentă sexuală, declarația părții vătămate în acest sens coroborându-se cu cea a martorului R.V. de la care a primit la rândul său mesajul.

Prin urmare, întrucât probele administrate au dovedit că inculpatul cunoștea vârsta victimei, fapta acestuia a fost corect încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Referitor la încadrarea juridică a faptei este de observat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 198 alin. (1) C. pen. referitoare la actul sexual cu un minor întrucât, așa cum s-a arătat, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu victima prin constrângerea acesteia.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, implicațiile acesteia asupra dezvoltării fizice și psihice a minorei, persoana inculpatului care, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu avea ocupație la data comiterii faptei, a recunoscut săvârșirea acesteia în primele declarații pentru ca ulterior să revină asupra acestora și să aibă o atitudine nesinceră.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar conform art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 21 aprilie 2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 130/A din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 21 aprilie 2009, la 18 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă O.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.