Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 127 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Buzău, inculpatul minor A.B.D. a fost condamnat la câte un an închisoare (două pedepse) pentru infracțiunile prevăzute de art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99, 74, art. 76 și art. 13 C. pen. și respectiv art. 197 alin. (3) cu aplicarea art. 99 și art. 74 și art. 76 C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de un an închisoare, din care s-a dedus reținerea de o zi (20 iulie 2001).
Totodată, tribunalul a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile și l-a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut în fapt că inculpatul, în vara anului 2000, a invitat acasă pe partea vătămată G.C., minor în etate de 8 ani, căruia i-a propus să aibă relații sexuale anale, dar după ce s-a dezbrăcat, acesta a fugit. Ulterior, la câteva zile, inculpatul a invitat din nou pe partea vătămată la locuința sa și a întreținut cu acesta raport sexual anal.
În luna iulie 2001, inculpatul a întreținut un alt raport sexual anal cu minorul G.C.I, în etate de 3 ani.
Prin decizia penală nr. 450 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, inculpatul A.B.D. și reprezentantul părților vătămate minore, G.A., referitor la modul de individualizare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reiterând motivele din apel referitoare la pedeapsa pe care o consideră blândă, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale comise.
De asemenea, la aplicarea pedepsei, instanțele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens au ținut seama atât de gradul sporit de pericol social al infracțiunilor comise (3 acte infracționale), dar și de datele care caracterizează persoana inculpatului (minor, îngrijit și crescut de bunica maternă de la vârsta de 2 luni, deoarece a fost abandonat de părinți și care i-a asigurat o pregătire școlară corespunzătoare, nu a mai comis fapte penale), astfel că pedeapsa stabilită în limitele prevăzute de lege, cu executare în regim de deținere, este de natură să asigure reeducarea sa și să prevină comiterea altor infracțiuni.
În consecință, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de parchet.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 450 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul A.B.D.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2003.