Asupra recursurilor de față;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, prin rechizitoriul din 11 mai 1999, i-a trimis în judecată pe inculpații:
1. C.M.S., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.;
2. O.C., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 75 alin. (2) C. pen.;
3. C.I., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 75 alin. (2) C. pen.
Actul de învinuire reține că, în baza unui plan de acțiune, la nivelul Capitalei, s-au format echipe mixte, care să acționeze pentru prevenirea unor infracțiuni și prinderea unor infractori.
Echipajul format de plutonierii O.C., C.I. și C.M.S. a acționat pe raza sectorului 2, unde, în noaptea de 30 martie 1999, au urmărit și prins pe numitul C.B., care conducea, fără permis, o mașină în care se afla și numita B.D.
Conducătorul auto a spus polițiștilor că le „dă ceva”, dacă îl iartă. Polițiștii nu au respins oferta.
Astfel, C.B. le-a dat polițiștilor suma de 300.000 lei și două inele din aur, iar polițiștii l-au lăsat în pace, nu mai înainte, însă, ca plutonierul O.C. să aibă relații sexuale cu D.B., pe care a „răpit-o” în timp ce C.B. plecase să facă rost de bani și de inele.
Banii și inelele au fost împărțite de inculpați.
Tribunalul Militar Teritorial, prin sentința nr. 160 din 7 septembrie 1999, i-a condamnat pe inculpații:
1. C.M.S., la:
a) 2 ani și 6 luni de închisoare și un an interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. c) C. pen.;
b) 2 luni de închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) din același cod;
2.3. O.C. și C.I., la:
a) câte 4 ani de închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
b) câte un an de închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., pedepsele au fost contopite în cele mai grele, din care a fost dedusă detenția preventivă a inculpaților, de la 19 aprilie 1999, până la 25 mai 1999 (pentru C.M.S.) și până la zi, pentru ceilalți doi inculpați, care au fost menținuți în stare de arest.
Inculpații au fost obligați să restituie, lui C.B., banii și inelele.
De asemenea, inculpații au fost obligați la câte un milion lei, cheltuieli judiciare statului.
Parchetul Militar de pe lângă aceeași instanță și inculpații au declarat apel.
Parchetul a criticat sentința, motivând că:
a) prima instanță a reținut greșit, pentru toți inculpații, circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a), în loc de circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen.;
b) pedepsele aplicate inculpaților O.C. și C.I. nu corespund gradului accentuat de pericol social al faptelor și al făptuitorilor.
Inculpatul C.M.S. a susținut că:
a) în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, infracțiune neprevăzută în dispozitivul rechizitoriului;
b) i s-a aplicat o pedeapsă excesiv de severă, deși el se poate reeduca și fără privare de libertate.
Inculpatul O.C. a susținut că:
a) pentru infracțiunea de luare de mită, trebuia achitat, el nesăvârșind această faptă;
b) nu a comis nici infracțiunea de favorizare a infractorului.
Inculpatul C.I. a susținut că:
nu a comis faptele imputate și că se poate reeduca și fără privare de libertate.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 117 din 19 noiembrie 1999, a admis apelurile declarate de parchet și de inculpatul C.M.S., a desființat în parte hotărârea atacată și:
a) a aplicat art. 75 lit. a) C. pen., celor trei inculpați, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului;
b) a suspendat condiționat, executarea pedepsei aplicate inculpatului C.M.S.;
c) a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin aceeași decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații O.C. și C.I., care au fost obligați la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare statului, în apel.
Inculpații O.C. și C.I. au fost menținuți, în stare de arest, iar din durata pedepselor li s-a dedus în continuare, detenția preventivă.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpații au declarat recurs.
Parchetul a susținut că:
a) în mod nelegal a fost suspendată executarea pedepsei aplicate inculpatului C.M.S.;
b) pedepsele aplicate celorlalți doi inculpați nu corespund gravității faptelor acestora.
La rândul lor, inculpații au cerut, în principal, achitarea de orice penalitate și, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare, deoarece au fost condamnați pentru favorizarea infractorului, infracțiune neprevăzută în rechizitor.
Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 3229 din 6 iulie 2000, a admis apelurile, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului Militar Teritorial.
Instanța supremă a motivat că, într-adevăr, la termenul din 29 iunie 1999, în baza art. 336 lit. a) C. proc. pen., procurorul a cerut ca inculpații să răspundă și pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., iar instanța a respins cererea, nedând procurorului posibilitatea de a pune în mișcare acțiunea penală, acțiune în lipsa căreia tribunalul nefiind investit cu judecarea acestei fapte.
Tribunalul Militar Teritorial, prin sentința nr. 220 din 14 decembrie 2000, a condamnat pe inculpații:
C.M.S., la:
a) 2 ani și 6 luni de închisoare și un an interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. c), art. 76 lit. c) și art. 80 alin. (1) C. pen.;
b) două luni de închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 lit. c), art. 76 lit. e) și art. 80 alin. (1) C. pen.;
2. O.C., la:
a) 3 ani de închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
b) 3 luni de închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
3. C.I., la:
a) 3 ani de închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
b) 3 luni de închisoare, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., pedepsele aplicate fiecărui inculpat au fost contopite în cea mai grea.
Conform art. 861 și art. 862 C. pen., executarea pedepselor a fost suspendată sub supraveghere, inculpaților atrăgându-li-se atenția asupra dispozițiilor art. 864 din același cod.
Inculpații O.C. și C.I. au fost puși în libertate.
Fiecare inculpat a fost obligat să-i restituie denunțătorului C.B. câte 100.000 lei.
Inculpatul O.C. a fost obligat să-i restituie denunțătorului și cele două inele.
În fine, inculpații au fost obligați și la câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpații au declarat apel.
Parchetul a cerut ca inculpații să execute pedepsele în regim de detenție.
Inculpații O.C. și C.I. au cerut exonerarea de răspundere, deoarece nu au comis faptele imputate.
Inculpatul C.M.S. și-a retras apelul.
Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 36 din 4 aprilie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de inculpații O.C. și C.I. și a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul C.M.S.
Instanța de apel i-a obligat pe inculpați la câte 900.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpații O.C. și C.I. declară recurs, reiterând susținerile din apel.
Recursul parchetului este întemeiat.
Potrivit art. 861 C. pen., instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.
Or, după comiterea faptelor, inculpații O.C. și C.I. au avut o comportare nesinceră și au încercat să zădărnicească stabilirea autorului, încât nu sunt temeiuri că scopul pedepselor aplicate acestora ar putea fi atins fără executarea lor.
Instanțele au reținut corect situația de fapt, pe care au calificat-o corespunzător.
Inculpații O.C. și C.I. recunosc că l-au depistat pe C.B. conducând fără permis mașina pe drumurile publice, eveniment pe care nu l-au raportat superiorilor, iar inculpatul C.M.S. confirmă susținerile denunțătorului, că a fost „iritat” în schimbul mitei.
Recursurile inculpaților sunt, însă, întemeiate cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursurile vor fi admise, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și de inculpații O.C. și C.I. împotriva deciziei nr. 36 din 4 aprilie 2002 a Curții Militare de Apel.
Casează decizia sus-menționată și sentința penală nr. 220 din 14 decembrie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial București cu privire la individualizarea pedepselor, modalitatea de executare și la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002.
Înlătură aplicarea prevederilor art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare în pedepsele componente de:
- câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;
- câte 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Înlătură prevederile art. 861 C. pen.
Constată că pedepsele de câte 3 luni închisoare aplicate inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., sunt grațiate integral și condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, cu respectarea prevederilor art. 7 din aceeași lege.
Constată că inculpații O.C. și C.I. urmează să execute, în regim de detenție, câte 3 ani închisoare fiecare și câte 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Face aplicarea prevederilor art. 71 și art. 65 C. pen.
Compută din pedeapsă, durata arestării preventive de la 19 aprilie – 20 mai 1999, pentru inculpatul O.C. și de la 19 aprilie 1999 și până la punerea efectivă în libertate, pentru inculpatul C.I.
Onorariul de avocat în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2003.