Asupra recursurilor de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.218 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul C.I.F. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174, art.175 lit.d, art.176 lit.a cu aplicarea art.99 C.pen., la 7 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.99 C.pen., același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare.
În baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.99 C.pen., inculpatul a mai fost condamnat la 3 luni închisoare, iar în baza art.33 și 34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art.71 și art.64 din același cod.
În baza art.174, art.175 lit.d, art.176 lit.a C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c din același cod, a fost condamnat inculpatul I.V. la 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. pe timp de 3 ani după executarea pedepsei. S-au aplicat și prevederile art.71 și 64 C.pen.
Inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, în baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c C.pen. și la 4 luni închisoare, în baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c C.pen.
În baza art.33 și art.34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare, în condițiile art.71 și 64 C.pen. și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen.
S-a menținut starea de arest a inculpaților. A fost dedusă detenția începând de la 26 septembrie 2001 la zi, pentru ambii inculpați.
S-a luat act că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civile în cauză, iar partea civilă C.C. a renunțat la despăgubirile solicitate.
Instanța a reținut că, în seara zilei de 11 septembrie 2001, în timp ce victima C.P. și soția sa C.A. se aflau într-o camera situată la parterul locuinței lor, au auzit zgomote și înjurături la adresa lor. La scurt timp, ușa locuinței lor a fost spartă cu o secure, iar în cameră au intrat inculpații I.V. și C.I. C.I. care s-a repezit la cei doi bătrâni, lovindu-i cu pumnii și picioarele și tăind cu securea pe C.P., la mâna stângă. Inculpatul I.V. a început să-i lovească cu diverse obiecte din încăpere. Astfel, inițial a luat o oală cu care a lovit-o în cap pe C.A., apoi a luat o găleată plină cu apă lovindu-l pe C.P., găleată ce a ricoșat în pieptul soției acestuia. Ulterior a luat o scândură cu care a lovit-o peste mâini și picioare pe C.A., timp în care celălalt inculpat C.I. a luat de afară un par lung de peste 2 metri cu care a continuat să-i lovească pe ambii bătrâni în diverse zone ale corpului. Când a obosit i-a dat parul inculpatului I.V. care le-a aplicat și el soților C. nenumărate lovituri, C.A. fiind mai protejată deoarece și-a acoperit fața cu o pernă. Inculpații i-au lovit pe cei doi bătrâni, pe rând, până la ora 4 dimineața, cele mai grave lovituri fiindu-i aplicate lui C.P., pe care în cele din urmă, l-au dat jos din pat și au jucat cu picioarele pe el. Deși C.A. a strigat permanent după ajutor, nu a intervenit nimeni în apărarea lor.
Acțiunea celor doi inculpați a fost o răzbunare împotriva soților C., deoarece aceștia au vândut casa lui C.C., care locuia cu soția și cei doi copii la etajul I al locuinței și nu i-au dat-o lui C.I., care este nepotul A.C., sora lui C.P.
La data de 15 septembrie 2001 C.P. a fost transportat la Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin, unde a decedat 10 zile mai târziu.
Raportul medico–legal al SML Mehedinți atestă că moartea lui C.P. a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecința unui politraumatism, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale și ruptura pulmonului drept. Leziunile au fost produse prin lovirea repetată cu un corp dur, lovituri aplicate din față, lateral stânga, lateral dreapta și din spate.
Partea vătămată C.A. a suferit leziuni ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Inculpații au recunoscut că au fost în locuința soților C. pentru a le aduce o plasă cu alimente primite de la C.C., dar au negat săvârșirea faptelor. Inculpatul C.I.F. a recunoscut că s-a certat cu cei doi, pe care i-a îmbrâncit, dar a pretins că ar fi plecat imediat cu I.V., iar faptele ar fi fost săvârșite de C.C. și rudele lui.
Din examinarea declarațiilor martorilor audiați, ale părții vătămate C.A., precum și a declarațiilor celor doi inculpați, instanța de fond a reținut vinovăția inculpaților în săvârșirea tuturor infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitor.
Prin decizia penală nr.243 din 29 2003, Curtea de Apel Craiova, secția penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de inculpați împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o pe latură penală.
A descontopit pedepsele, și a condamnat pe inculpatul C.I.F. la 10 ani închisoare, în baza art.174, 175 lit.d, 176 cu aplicarea art.99 C.pen. A condamnat pe același inculpat la 1 an și 6 luni închisoare, în baza art.192 alin.2 cu aplicarea art.99 și art.13 C.pen. și la 6 luni închisoare, în baza art.180 alin.2, art.99 și art.13 C.pen. A constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare în baza art.1 și 7 din Legea nr.543/2002.
În baza art.33 și 34 C.pen., instanța de apel a dispus ca inculpatul C.I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Referitor la inculpatul I.V., curtea de apel a dispus condamnarea sa la 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.174,175 lit.d, 176 lit.a și art.75 lit.c C.pen. și la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen..
În baza art.192 alin.2, cu aplicarea art.75 lit.c și art.13 C.pen., același inculpat a fost condamnat la 3 ani închisore.
În baza art.180 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.c și art.13 C.pen., inculpatul I.V. a fost condamnat la 1 an închisoare, iar în baza art.1 și 7 din Legea nr.543/2002, a fost grațiată integral și condiționat această pedeapsă.
În baza art.33 și 34 C.pen., s-a dispus ca inculpatul I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. A fost dedusă detenția pentru cei doi inculpați de la 19 septembrie 2002 la zi, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva deciziei, au declarat recurs ambii inculpați, solicitând achitarea lor întrucât o altă persoană ar fi vinovată de săvârșirea faptelor (C.C.), iar în subsidiar, s-a invocat cazul prevăzut de art.3859 pct.14 C.proc.pen., solicitându-se reducerea pedepselor.
Examinând recursurile, Înalta Curte Constată că sunt nefondate pentru considerentele care urmează:
Ambele instanțe au reținut corect starea de fapt, iar instanța de apel a aplicat pedepse bine individualizate în raport cu prevederile art.72 C.pen.
Astfel, instanțele au reținut pe baza tuturor probelor administrate vinovăția ambilor inculpați în săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, violare de domiciliu și lovire, fapte recunoscute parțial și de inculpați.
Începând cu procesul verbal din 5 septembrie 2001 (prin care este consemnat denunțul făcut de M.M.), plângerea și declarațiile părții vătămate C.A., procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, declarațiile martorelor M.M. și M.I.M., precum și a altor martori și terminând cu declarațiile date de cei doi inculpați prin care recunosc prezența lor în locuința soților C. și chiar unele conflicte cu aceștia, dar neagă participarea lor la omorârea victimei , toate probele conduc la concluzia vinovăției ambilor inculpați în săvârșirea faptelor.
Astfel, deși inițial inculpatul Istodor a negat prezența sa la locul faptei, în declarația dată la 11 februarie 2002, revine asupra acestor afirmații, acuzându-l pe inculpatul C.I. și pretinzând că a intervenit doar pentru a-l opri pe acesta să-l mai lovească pe C.P. cu picioarele. A mai recunoscut că a lovit-o pe soția acestuia tot pentru a-l scoate din casă pe cel de al doilea inculpat.
Inculpații s-au mai apărat afirmând că fapta de omor deosebit de grav ar fi fost săvârșită de C.C., dar nu au dovedit aceste afirmații.
Or, potrivit art.69 C.proc.pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Împrejurarea că partea vătămată C.A. a depus la dosar în instanța de fond un memoriu, prin care revenit asupra declarațiilor date în timpul urmăririi penale, precizând că o altă persoană (C.C.), l-a dat jos din pat pe soțul său și l-a călcat în picioare, nu poate fi luată în considerare, schimbarea declarației nefiind justificată. Pe de altă parte, chiar prin acest memoriu partea vătămată nu îi exonerează pe inculpați de vinovăție, precizând că, după ce au fost bătuți de inculpați, ar fi venit cea de a treia persoană care l-ar fi agresat mai grav pe C.P.
C.C. nu a fost trimis în judecată penală, așa încât instanțele de judecată nu puteau stabili, eventual, și vinovăția acestuia.
Totodată, atitudinea inculpaților a fost de la început nesinceră, ei încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală și de judecată pentru a scăpa de răspundere penală.
Înalta Curte reține că acest prim motiv de recurs invocat de ambii inculpați (art.3859 pct.12 C.proc.pen.) este nefondat.
Și motivul de recurs subsidiar vizând cazul prevăzut de art.3859 pct 14 C.proc.pen. este nefondat. Înalta Curte constată că pedepsele au fost corect individualizate, în raport cu prevederile art.72 C.pen., avându-se în vedere atât gravitatea faptelor (îndeosebi a infracțiunii de omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, care a avut ca urmare decesul unei persoane, rudă cu unul dintre inculpați), pericolul social al infractorilor (persoane violente și nesincere), precum și împrejurările care atenuează (minoritatea prev. de art.99 C.pen. pentru inculpatul C.I.F., și art.13 C.pen. pentru ambii inculpați) sau agravează răspunderea penală (săvârșirea infracțiunii de către un infractor major împreună cu un minor, prevăzută de art.75 lit.c C.pen., vizând pe inculpatul I.V.).
Pentru argumentele expuse, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate.
Conform art.88 C.pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la zi.
Conform art.192 alin.(2) C.proc.pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 1.500.000 lei, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.I.F. și I.V. împotriva deciziei penale nr.243 din 29 mai 2003 a Curții de Apel Craiova.
Deduce din pedepsele aplicate inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 25 septembrie 2001 la 14 ianuarie 2004.
Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2004.