Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 169 din 4 iulie 2002, pronunțată în dosarul nr. 3169/2002 al Tribunalului Mehedinți, instanța, în baza art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 176 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.C. la 19 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, conform art. 65 C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive, începând cu data de 21 mai 2001 și până la pronunțare.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, s-a dispus confiscarea unei sape cu coadă de 120 cm și cu un colț rupt, corp delict.
A fost obligat inculpatul la plata sumelor de 912.889 lei către Spitalul Județean Tg. Jiu, la 1.514.424 lei către Spitalul Județean Drobeta Tr. Severin, la 1.510.285 lei către Serviciul de Ambulanță Gorj, la 600.000 lei către C.A.S. Mehedinți pentru Serviciul de Ambulanță Mehedinți și dobânzile legale.
A mai fost obligat inculpatul la 36.000.000 lei către partea civilă B.I., reprezentând despăgubiri civile, la 30.000.000 lei despăgubiri civile și 30.000.000 lei daune morale către partea civilă B.C. și la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanța a reținut în fapt că, în ziua de 18 mai 2001, în urma unei altercații pe care a avut-o cu unchiul său B.D., de 71 de ani, l-a lovit pe acesta cu o sapă în cap și în alte zone ale corpului, cauzându-i leziuni traumatice grave, în urma cărora victima a decedat în spital, în cursul aceleași zile. S-a reținut, de asemenea, că în aceleași împrejurări a încercat să-l ucidă pe vărul său primar, B.C., lovindu-l cu sapa în cap.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul R.C.
Motivul de recurs formulat de parchet a vizat greșita individualizare a pedepsei aplicate, a cărei majorare s-a solicitat, iar criticile inculpatului s-au referit în principal la greșita sa condamnare pentru o faptă pe care a comis-o într-o stare de depășire a legitimei apărări, prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar la greșita reținere a incidenței art. 176 lit. b) C. pen., deoarece omorul s-a comis numai asupra uneia dintre victime, viața celeilalte nefiind pusă în pericol și în fine, la omisiunea instanței de fond de a reține scuza provocării în favoarea inculpatului, care a comis actele de agresiune sub imperiul unei puternice stări de tulburare cauzată de acțiunea și prezența amenințătoare a victimelor.
Sub aspectul laturii civile inculpatul a criticat sentința pentru stabilirea greșită, în opinia sa, a cuantumului cheltuielilor de înmormântare și acordarea greșită a daunelor morale.
Instanța de apel a respins ca nefondate ambele recursuri declarate, reținând că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, în concordanță cu probele administrate în cauză, făcând o justă încadrare juridică a faptei și aplicând inculpatului o pedeapsă la a cărei individualizare s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
S-a constatat că în mod justificat instanța de fond a statuat că inițiatorul conflictului a fost inculpatul, care fără vreun motiv s-a deplasat la terenul unde se aflau victimele, a generat conflictul prin agresarea acestora, situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen. și nici scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei comise s-a reținut că aplicarea dispozițiilor art. 176 lit. b) C. pen., a fost corect făcută de prima instanță, chiar dacă rezultatul letal s-a produs numai față de una dintre victime, în condițiile în care această finalitate nu s-a produs și față de cea de-a doua victimă numai datorită promptitudinii intervenției medicale.
Din contextul probelor a rezultat intenția inculpatului de a suprima și viața celeilalte victime, care a suferit leziuni grave, multiple ca urmare a loviturilor repetate cu mare intensitate și cu un instrument vulnerant, apt de a produce moartea.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului s-a apreciat că exprimă în mod corect criteriile de individualizare avute în vedere, astfel că o modificare a acesteia prin majorare sau reducere nu se impunea.
Aceeași apreciere justă, se reține că a făcut instanța și față de despăgubirile acordate cu titlu de cheltuieli de înmormântare a victimei B.D. și de îngrijiri necesitate de partea civilă B.C., corect cuantificate pe baza probelor administrate pe acest aspect.
Referitor la daunele morale acordate părții civile B.C. s-a considerat că acestea sunt justificate de prejudiciul moral suferit, datorită decesului în condițiile reținute, a tatălui său B.D.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și pe fond reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă în raport de împrejurările săvârșirii faptei și de circumstanțele sale personale, iar cu privire la despăgubirile civile și daunele morale acordate a solicitat reducerea cuantumului acestora, deoarece nu sunt pe deplin dovedite.
În concluziile orale apărătorul inculpatului a solicitat și reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) cu consecința reducerii pedepsei și a despăgubirilor civile.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiții și anume: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții, starea acestora să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune, provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului probator, condiție care însă nu rezultă din probele administrate în cauză.
În speță nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța scuzei provocării, motivat de faptul că inițiativa tuturor altercațiilor a avut-o acesta și nu victimele, astfel încât, în mod corect instanțele nu au reținut dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.
Pe de altă parte, este de necontestat că între inculpat și victime au existat relații conflictuale care însă nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar dacă sugerează momente de încordare. Condițiile scuzei provocării sunt, așa cum s-a arătat, riguros reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice, cerându-se ca această tulburare să fie puternică și determinată de acțiunea victimei.
Față de cele reținute și în raport de criticile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., Curtea apreciază că nu se impune o redozare a pedepsei de 19 ani închisoare aplicată inculpatului, în favoarea căruia nu se poate reține circumstanța atenuantă pe care a invocat-o și a cărui faptă deosebit de violentă prezintă un grad de pericol social concret ridicat.
Referitor la critica ce vizează soluționarea laturii civile a procesului, Curtea constată, că la acordarea despăgubirilor civile și a daunelor morale instanțele și-au întemeiat hotărârile pe probele administrate în cauză, stabilind un cuantum rezonabil al daunelor morale, astfel încât o modificare a acestora nu se impune.
Pentru toate aceste considerente recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive începând de la 21 mai 2001, la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul R.C. împotriva deciziei nr. 573 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 21 mai 2001, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2003.