Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 214 din 30 aprilie 2002, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul O.C.A. la 5 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 27 noiembrie 2001, la zi.
S-au reținut, în esență, următoarele:
În seara zilei de 16 noiembrie 2001, inculpatul O.C.A. a ieșit împreună cu mai mulți tineri dintr-o discotecă și, ajungând în stația de troleibuz, unde a observat pe partea vătămată T.I., care avea un telefon mobil în mână, i-a pus piedică acesteia, pentru a scăpa din mână telefonul mobil.
Partea vătămată a fugit de la locul faptei și după aproximativ 40 m, a încercat să anunțe poliția sunând de la un alt telefon mobil pe care-l avea asupra sa. Fiind ajunsă din urmă de inculpatul O.C.A., acesta i-a aplicat o lovitură cu mâna stângă în cap, părții vătămate, care a căzut la pământ, după care a continuat să-i aplice împreună cu numitul C.R., lovituri, cu picioarele părții vătămate, pentru a o împiedica să-și ia telefonul.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 168 din 13 iunie 2002, a respins apelul inculpatului O.C.A. și a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 27 noiembrie 2001, la zi.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de tâlhărie, în cea de tăinuire.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, fapta și vinovăția inculpatului, făcând o încadrare juridică corespunzătoare, pe baza probelor administrate în cauză.
Din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală („după ce l-am lovit pe tânărul care căzuse jos, am pus mâna pe telefonul de lângă el și l-am luat”; „l-am lovit în partea dreaptă a capului, a întins mâna după telefon, iar în acel moment, pentru a-l împiedica, l-am atins de 2 ori cu piciorul în zona abdominală” coroborate cu declarațiile martorului M.F., rezultă că fapta inculpatului O.C.A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, și nu de tăinuire.
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului O.C.A. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de inculpatul O.C.A. împotriva deciziei penale nr. 168 din 13 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 noiembrie 2001, la zi.
Obligă pe recurent, să plătească statului 1.1000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2003.