Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 669 din 2 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, inculpatul M.F. a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen., la 2 luni închisoare, pedeapsă grațiată condiționat în întregime, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 137/1997, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din aceeași lege și la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.
În temeiul art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Au fost reținute aceste infracțiuni în urma schimbării încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. b) C. pen.
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința nr. 2387/1995 de către Judecătoria Oradea.
S-a descontopit sancțiunea penală rezultantă de un an închisoare, în 8 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și un an închisoare la cât a fost condamnat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din același act normativ și conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 137/1997 s-a constatat grațierea lor în întregime, condiționat.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
În temeiul art. 113 C. pen., s-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical până la însănătoșire.
A fost confiscată arma de foc și obligat inculpatul la plata unei sume de bani, către o unitate sanitară cu titlu de despăgubiri civile precum și la restituirea cheltuielilor judiciare efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 20 februarie 1996, inculpatul s-a deplasat la sediul unei societăți comerciale unde urma să se întâlnească cu mai multe persoane din conducerea acesteia, pentru a discuta despre derularea unor activități comerciale.
La scurt timp, în același loc și pentru același motiv, au sosit și cele două victime (frați între ei) care au discutat cu o altă persoană despre o sumă în valută ce trebuia să fie restituită, discuție care a degenerat într-o scurtă altercație, în urma căreia persoana respectivă a fost lovită fără ca ea să riposteze în vreun mod.
În această etapă a conflictului a intervenit inculpatul care le-a solicitat să se comporte civilizat, însă unul din frați l-a lovit, ceea ce l-a determinat să fugă. Cei doi frați au plecat după el, iar la parcarea din fața clădirii s-au reîntâlnit cu inculpatul M.F., acesta folosind arma de vânătoare trăgând în direcția părților vătămate.
Din raportul medico-legal a rezultat că una din victime a suferit multiple plăgi punctiforme la gamba stângă, pentru care s-a intervenit chirurgical, practicându-se excizia plăgilor împușcate cu extragerea parțială a alicelor.
S-a mai constatat ca diagnostic „paralizie de nerv sciatic prin traumatism plagă împușcată, deficit neurologic în teritoriul nervului sciatic” care necesită, pentru vindecare 120 zile îngrijiri medicale.
Cu privire la cealaltă victimă, raportul de expertiză medico-legală a constatat existența a 15 cicatrici rotunde de 0,5-0,6 cm 1/3 inferioară coapsa stângă fața laterală internă și genunchi stâng și 2 cicatrici la coapsa dreaptă, leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 12-14 zile îngrijiri medicale.
Distanța probabilă de la care s-a tras a fost de 5-6 m.
Din noul raport de expertiză criminalistică a rezultat clar, că în momentul când inculpatul a tras asupra victimelor țeava armei era îndreptată în jos, traiectoria alicelor formând cu traiectoria solului un unghi ascuțit, dispersia acestora a indicat o distanță de tragere de 4,30-5,30 m.
Apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost admis prin decizia nr. 734 din 11 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală și desființată în parte sentința atacată, în sensul că despăgubirile civile acordate unității sanitare au fost reduse.
Împotriva acestei decizii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recur, susținând că hotărârile pronunțate în cauză (sentința nr. 669 din 2 iulie 2002 și decizia nr. 734 din 11 noiembrie 2002) nu sunt legale și temeinice.
Sub primul aspect s-a menționat că instanțele au dat o greșită încadrare juridică a faptei comisă de inculpat.
În acest sens, se susține de către recurent că, în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului, întrucât acesta a acționat cu intenția indirectă de a ucide, având în vedere obiectul vulnerant folosit, care prin natura sa este apt de a ucide precum și împrejurarea concretă că inculpatul a îndreptat arma în direcția celor două părți vătămate, neputând aprecia în acel moment ce consecințe pot produce alicele, din punct de vedere al leziunilor produse. Față de poziția celor două victime având în vedere împrejurarea că inculpatul a tras de la aproximativ 4,30-5,30 m, într-o parcare, se poate trage concluzia că el a acceptat posibilitatea omorârii acestora. Mai mult, caracteristicile armei (țeava nu era prevăzută cu dispozitiv de ochire, iar lipsa patului făcea ca tragerea să nu fie precisă, arma neputând fi fixată corespunzător, în momentul tragerii), duc la concluzia de mai sus.
Față de această situație nu se poate susține că din punct de vedere subiectiv, inculpatul ar fi acționat numai cu intenția de vătămare corporală, iar rezultatul mai grav ce s-ar fi putut produce nu a fost acceptat sau nu a fost prevăzut.
Ca atare, din punct de vedere subiectiv, tragerea efectuată din apropierea victimelor cu o armă de foc, încărcată cu un cartuș cu peste 100 alice, demonstrează, în opinia Ministerului Public că inculpatul a acceptat omorârea celor două persoane și cum atitudinea indiferentă față de rezultatul mai grav al faptei echivalează cu acceptarea eventualității producerii lui, reiese că sub aspect subiectiv inculpatul a acționat cu intenția directă de a ucide, dar rezultatul nu s-a produs din cauze independente de voința sa.
Un al doilea motiv se referă la nelegalitatea hotărârii sub aspectul omisiunii aplicării dispoziților art. 85 C. pen., cu privire la anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința nr. 689 din 12 iunie 1996 a Judecătoriei sector 3 București.
În sfârșit al treilea motiv se referă la netemeinicia hotărârilor, în sensul că instanțele nu au făcut o justă individualizare a pedepselor.
Sub acest aspect s-a menționat că circumstanțele reale ale comiterii faptei precum și cele personale impun aplicarea unor pedepse cu executare în regim de detenție.
Pentru aceste motive procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor, condamnarea inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. b) C. pen., anularea, potrivit art. 85 C. pen., a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința nr. 689 din 12 iunie 1996 a Judecătoriei sector 3 București și executarea pedepselor în regim de detenție.
Recursul este fondat numai în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art. 85 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare la cât a fost condamnat inculpatul prin sentința nr. 689 din 12 iunie 1996 a Judecătoriei sector 3 București.
Astfel, referitor la primul motiv de casare și greșita încadrare juridică a faptei prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. b) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 182 alin. (1) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., se constată următoarele:
Prima instanță a manifestat rol activ pentru stabilirea adevărului, a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă încadrare juridică a faptelor, reținând judicios vinovăția inculpatului pe baza probelor care au fost complet administrate și corect interpretate.
Inculpatul nu a avut intenția de a omorî victimele, el nefăcând altceva decât să se apere de atacul întreprins de acestea care l-au urmărit și în stradă. Este evident, că față de modul cum au decurs cele întâmplate, inculpatul a acționat sub imperiul unei stări de temere și de tulburare, determinată de comportamentul violent al părților vătămate, iar în momentul când a tras, țeava armei a fost îndreptată în jos, ceea ce duce la concluzia că apărarea inculpatului, în sensul că nu a intenționat să omoare pe cei doi, ci doar să-i îndepărteze din acel loc, corespunde realității.
Este evident deci că față de rezultatul produs în urma acțiunii întreprinse, fapta sa nu poate constitui o tentativă de omor deosebit de grav ci vătămare corporală gravă și lovire sau alte violențe prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 180 alin. (2) C. pen., infracțiuni aflate în concurs real, așa cum a reținut prima instanță și temeinic a motivat soluția respectivă.
La stabilirea pedepselor, instanțele au avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și circumstanțele reale în care acesta a comis fapta precum și persoana făptuitorului, astfel încât, sancțiunile penale aplicate, atât prin cuantum, cât și prin modalitățile de executare, sunt de natură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Ca atare, nu sunt întemeiate criticile cu privire la latura penală a faptei sub aspectul încadrării juridice a ei și al individualizării pedepselor.
Așa după cum s-a menționat mai sus, recursul este fondat sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 85 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei la cât a fost condamnat prin sentința nr. 689 din 12 iunie 1996 a Judecătoriei sector 3 București.
Astfel, potrivit art. 85 C. pen., dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează aplicându-se după caz dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că prin sentința nr. 689 din 12 iunie 1996, inculpatul a mai fost condamnat la un an închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1996, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Ulterior, el comițând infracțiunile reținute prin sentința nr. 669 din 2 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală și decizia nr. 734 din 11 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanțele erau obligate să facă aplicarea art. 85 C. pen., referitoare la anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei și să constate că această pedeapsă este grațiată,condiționat în întregime conform art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Neprocedând în acest mod, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale și ca atare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmează să fie admis, numai sub acest aspect.
Onorariul apărătorului din oficiu, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel București împotriva sentinței nr. 669 din 2 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală și deciziei nr. 734 din 11 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul M.F.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 85 C. pen., referitoare la anularea suspendării condiționate a executării pedepsei și a constatării grațierii acesteia.
În baza art. 85 C. pen., anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința nr. 689 din 12 iunie 1996 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă prin neapelare.
În baza art. 1 alin. (1) din Legea 137/1997 constată că această pedeapsă este grațiată în întregime, condiționat.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2003.