Hearings: March | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1854/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2003.

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința penală nr. 155 din 1 februarie 1999, a condamnat, printre alții, pe inculpatul M.G.M. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării aplicării și a art. 37 lit. a) din același cod.

S-a reținut că, în cursul lunii octombrie 1997, inculpatul M.G.M. împreună cu o altă persoană (condamnată în cauză) au sustras bunuri în valoare de circa 5.000.000 lei din două societăți comerciale.

Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.

Împotriva sentinței a declarat recurs în anulare procurorul general în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticând-o pentru greșita reținere a stării de recidivă în sarcina inculpatului.

Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 37 lit. b) C. pen., există recidivă postexecutorie, când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Pe de altă parte, conform art. 38 C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama, printre altele, de hotărârea de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

Verificând fișa de cazier judiciar al inculpatului, se constată că acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 119 din 05 martie 1997 a Judecătoriei Roșiori de Vede, definitivă prin neapelare, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, iar în baza art. 36 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea acestei pedepse cu cele două pedepse de 9 luni și respectiv un an și 3 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 324 din 03 iunie 1996 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin neapelare și prin sentința penală nr. 200 din 29 martie 1996 a aceleiași instanțe, definitivă prin decizia penală a Tribunalului Teleorman, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare, din a cărei executare s-a eliberat condiționat la 9 aprilie 1997, conform sentinței penale nr. 1146 din 4 aprilie 1997 a Judecătoriei Pitești.

Din considerentele hotărârilor de condamnare, rezultă că toate infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul au fost săvârșite anterior datei de 15 aprilie 1996, dată la care acesta a devenit major.

Ulterior, prin sentința penală nr. 1000 din 18 septembrie 1998 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 257 din 17 mai 1999 a Tribunalului Giurgiu și prin sentința penală nr. 298 din 27 ianuarie 1999 a Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă prin neapelare, inculpatul a mai fost condamnat pentru infracțiuni concurente cu cea din cauza de față.

În raport de aceste date, reținerea statutului de recidivist a inculpatului, de către instanța de fond, este greșită, astfel încât, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată numai sub acest aspect și va dispune înlăturarea reținerii stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 155 din 1 februarie 1999 a Judecătoriei sector 6 București, privind pe inculpatul M.G.M.

Casează sentința atacată numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., dispoziție pe care o înlătură.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 aprilie 2003.