Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.61 din 12 iunie 2003, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpatul M.A. la 6 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.174 C. pen. și la 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.11 din Legea nr.61/1991.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
S-a computat prevenția din durata pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la 15.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă T.C. și la 1.258.605 lei despăgubiri către Spitalul Clinic de Urgență „Dr.Bagdasar” București.
S-a dispus confiscarea specială a unui cuțit și a unui box.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în seara de 30 decembrie 2002 inculpatul împreună cu fratele, fiul, doi nepoți și martorul M.V. au plecat în sat cu colindul. La locuința martorilor A.G. și S.A., în curte, inculpatul a avut o altercație cu partea vătămată T.C. după care l-a lovit pe acesta din urmă cu cuțitul în abdomen.
Din concluziile Certificatului medico-legal nr.36 din 16 ianuarie 2003 emis de Serviciul de Medicină Legală Călărași, rezultă că partea vătămată, urmare agresiunii, a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 16 – 18 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.
Prin decizia penală nr.458 din 25 august 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și inculpatului.
Impotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunțate, în principal, pentru încadrarea juridică a faptei și în subsidiar pentru pedeapsă pe care o consideră prea severă. In motivul principal susține că, încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. 182 C. pen. și nu tentativă de omor.
Motivele de casare invocate de inculpat sunt prevăzute de art. 3859 pct. (17) și pct. (14) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Ceea ce diferențiază în mod esențial infracțiunea de tentativă de omor de infracțiunea de vătămare corporală gravă este forma de vinovăție cu care sunt comise actele care intră în latura obiectivă a infracțiunii.
Dacă la tentativa de omor atitudinea subiectivă a făptuitorului se manifestă neîndoielnic sub forma intenției – autorul prevede și acceptă rezultatul acțiunii – la infracțiunea de vătămare corporală gravă autorul acționează cu praeterintenție, respectiv, activitatea este intenționată dar rezultatul culpabil. In acest caz făptuitorul acționează cu intenția vădită de a vătăma integritatea corporală sau sănătatea părții vătămate dar punerea în pericol a vieții acesteia nu este acceptată de făptuitor, rezultatul concret fiind mai grav decât ar fi intenționat acesta.
Or, în cauză rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei. Ceea ce relevă această atitudine subiectivă este împrejurarea că inculpatul a folosit un cuțit, obiect apt de a ucide, a lovit victima într-o zonă vitală – abdomen – rezultatul loviturii fiind previzibil pentru inculpat. Lovitura a avut intensitate mare, împrejurare dovedită de constatarea medico-legală potrivit căreia a produs o plagă penetrantă prin înjunghiere în fosa iliacă stângă.
Prin urmare, numai împrejurarea că partea vătămată a primit îngrijiri medicale necesare au salvat-o de la moarte.
Nici motivul invocat de inculpat cu privire la pedeapsă nu este întemeiat.
Limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat este de 5 ani închisoare. Așadar, pedeapsa aplicată de 6 ani este foarte apropiată de această limită.
O reducere mai accentuată a pedepsei nu se justifică, având în vedere că potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepselor prevăzute la art. 72 C. pen., fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol iar în cauză nu există împrejurări de natură a atenua răspunderea penală.
Așa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 458/A din 25 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 aprilie 2003 la 14 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 14 ianuarie 2004.