Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1012 din 5 noiembrie 2002 Tribunalul București, secția I-a penală, a dispus condamnarea inculpatului L.G. la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția inculpatului de la 13 septembrie 2002 la zi.
S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. și a fost menținută starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată R.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei onorariu de avocat oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că, inculpatul, în ziua de 12 septembrie 2002, aflat în zona Polizu, s-a repezit la partea vătămată R.M. și a încercat să-i sustragă (smulgă) lănțișorul de aur de la gât, dar nu a reușit. Fiind îmbrâncit de partea vătămată, a căzut și a fost surprins de organele de poliție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.G., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei.
A solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și reducerea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 855 din 20 decembrie 2002 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpatul L.G., a fost desființată parțial sentința și în fond, s-a dispus reducerea pedepsei aplicată inculpatului, de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost computată prevenția inculpatului de la 13 septembrie 2002 la 20 decembrie 2002.
Onorariu de avocat din oficiu, în cuantum de 300.000 lei pentru apărarea inculpatului, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L.G., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză, iar instanța de apel a aplicat o pedeapsă just individualizată, conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, la stabilirea și aplicarea pedepsei, s-a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta comisă, nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea unor fapte de același gen și se află la o vârstă tânără.
De altfel, pedeapsa de 4 ani închisoare se încadrează în limitele prevăzute de textul de lege incriminator, fiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului în vederea reinserției sale în societate și prevenția generală, scop prevăzut de art. 52 C. pen., constatându-se că nu există temeiuri pentru reducerea ei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul L.G. să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 septembrie 2002 la 11 aprilie 2003.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva deciziei penale nr. 855 din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 septembrie 2002 la 11 aprilie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2003.