Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 790/2003 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului L.M., pentru 30 de zile, de la data de 23 martie 2003, la 21 aprilie 2003 inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, la data de 20 martie 2003, a fost înregistrată la această instanță cererea Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin care s-a solicitat prelungirea arestării preventive, privind pe inculpatul L.M.
În motivarea cererii s-a arătat faptul că, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la infracțiunea de uz de fals, complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, toate aceste infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată și în condițiile concursului de infracțiuni.
S-a mai reținut că, materialul probator administrat dovedește faptul că inculpatul era contactat de diverse persoane din diferite județe, care îi solicitau ajutorul pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Inculpatul se afla în legătură cu numitul B.I., procuror în județul Harghita căruia îi ducea diferite persoane pentru a le trece frontiera în Ungaria. De asemenea și inculpatul însoțea aceste persoane pentru trecerea frontierei în Ungaria, cunoscând că ele dețin pașapoarte falsificate.
S-a mai reținut că în cauză se impune completarea urmăririi penale, cu privire la depunerea de înscrisuri, reaudierea făptuitorilor în legătură cu noile date obținute, referitoare la adevărata identitate a persoanelor ce au folosit pașapoarte falsificate, efectuarea recunoașterilor din grup și finalizarea urmăririi penale (prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului), constatându-se astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., pentru a se dispune prelungirea duratei arestării preventive, în sensul cerut de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în stare de libertate, deoarece nu mai subzistă temeiurile pe care organele de urmărire penală le-au avut în vedere atunci când a fost luată această măsură față de el.
Examinând recursul în raport de motivul invocat, se constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
La data de 24 ianuarie 2003, în dosarul nr. 8/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.M., învinuit de săvârșirea complicității la infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la uz de fals, prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 26 raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. 105/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și îndrumare și călăuzire în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. 105/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în perioada mai – decembrie 2002, a îndrumat, călăuzit mai multe persoane pentru trecerea frauduloasă a frontierei României, cunoscând că acestea dețin pașapoarte false, a căror folosire a facilitat-o.
Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. pen., durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate și numai motivat.
Raportând cauzei acest text de lege, se constată că administrarea probelor care mai sunt necesare pentru finalizarea urmăririi penale, enumerate în mod expres în cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului L.M. (depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate poliției spaniole cu privire la doi dintre cetățenii români care au fost depistați pe teritoriul Spaniei și au prezentat ca documente de identitate pașapoarte falsificate, pașapoarte ce apar în evidența Punctului de frontieră Valea lui Mihai Barantău că au fost folosite la ieșirea din țară a unor cetățeni; reaudierea inculpatului L.M. și învinuitului B.I. cu privire la noile date ce au reieșit referitor la adevărata identitate a persoanelor ce au folosit pașapoartele falsificate; efectuarea de prezentări pentru recunoașterea după fotografie; depistarea învinuitului D.V. și audierea acestuia; prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea actului de sesizare a instanței) se poate efectua mai eficient și cu celeritate, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, în condițiile în care starea de arest preventiv a inculpatului se menține.
Pe de altă parte, conform art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., în baza căruia s-a dispus arestarea inculpatului, pentru a se lua această măsură preventivă trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții și anume, inculpatul să fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, lăsarea inculpatului în libertate să prezinte un pericol pentru ordinea publică.
Cum în cauză aceste condiții au fost îndeplinite, inculpatul a săvârșit printre altele, și infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa între 2 ani și 7 ani, iar pericolul pentru ordinea publică, în sensul și accepțiunea avută în vedere de legiuitor prin textul de lege sus-menționat, rezidă în modalitatea în care s-au comis faptele, în natura relațiilor sociale afectate, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea genera o stare de neîncredere și insecuritate socială, ceea ce ar prezenta un pericol pentru ordinea socială.
Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, ele subzistând în continuare, iar criticile aduse încheierii prin motivele de casare formulate se constată că nu sunt fondate, astfel că soluția de prelungire a duratei arestării preventive este justificată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul L.M. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva încheierii din 20 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 790/2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2003.