Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 208 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul M.V. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (2) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) și (3) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
În latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească, în solidar cu inculpatul T.D.L., 36.300.561 lei despăgubiri părții civile S.N.P. P. S.A.
S-a reținut că în perioada septembrie - octombrie 2000, pe timp de noapte, inculpații M.V. și T.D.L. au perforat conducta magistrală a S.C. P. S.A. Ploiești, în zona localității Stâlpu, cu ajutorul unor ștuțuri confecționate de martorul M.P., au sustras în 4 rânduri cantitatea de 1,5 tone motorină în valoare de 16.132.000 lei și, în trei rânduri, cantitatea de 1,2 tone benzină în valoare de 18.473.300 lei.
Combustibilul sustras a fost vândut la diferite persoane.
Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul M.V. a declarat apel, susținând că nu a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 36 din 17 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de către acest inculpat și a desființat sentința atacată, în latura penală, în sensul că în baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsa rezultantă durata reținerii de la 22 ianuarie 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că toate criticile formulate de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe sunt neîntemeiate, însă, la examinarea din oficiu a hotărârii atacate, s-a constatat că deși prin ordonanța de reținere din 22 ianuarie 2002, împotriva inculpatului s-a luat această măsură preventivă, instanța de fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 88 C. pen.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării.
Inculpatul a susținut că au fost încălcate, la judecarea în fond a cauzei, dispozițiile art. 4 și art. 6 C. proc. pen., raportat la art. 171 din același cod, referitoare la asistența juridică.
S-a mai susținut că nu s-a efectuat cercetarea judecătorească pentru infracțiunea de distrugere reținută în sarcina sa, iar dispozitivul sentinței penale nu a fost comunicat inculpatului T.L.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de furt calificat și distrugere, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanța de fond a administrat probe, a evaluat probatoriul administrat în cauză și a stabilit corect starea de fapt.
Pentru a înlătura apărările acestui inculpat, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, prima instanță a statuat asupra vinovăției acestuia, dovedită pe deplin, în raport de declarațiile martorilor M.P., D.I., precum cele ale coinculpatului T.D.L.
Totodată, încadrarea juridică a faptelor săvârșite de acest inculpat corespunde probelor administrate, iar în ceea ce privește individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere, cumulativ, toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. În același timp, prin cuantum și modalitate de executare stabilite de instanța de fond, pedeapsa este de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor acesteia reglementate în art. 52 C. pen.
Instanța de control judiciar, soluționând apelul declarat de către același inculpat, a devoluat cauza și, constatând concordanța dintre conținutul real al probelor, care ilustrează cu evidență vinovăția acestuia, și soluția de condamnare, a decis în sensul admiterii apelului exclusiv în vederea înlăturării omisiunii primei instanțe de aplicare a dispozițiilor art. 88 C. pen.
Ca atare, cum soluția adoptată este cea pe care materialul probator o susține, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., avut în vedere de inculpat în recurs.
La termenul din 23 mai 2002, constatându-se neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu acest inculpat, judecarea în fond a cauzei penale a fost amânată, pentru acest motiv, la 25 iunie 2002. La acest termen, pentru aceleași motive, judecarea cauzei a fost amânată la 23 iulie 2002. La termenul de judecată din 23 iulie 2002, avându-se în vedere lipsa de apărare a inculpatului M.V., judecarea cauzei a fost amânată la 20 august 2002, dată la care a fost admisă cererea aceluiași inculpat privitoare la angajarea unui apărător, precum și pentru administrare de probe. La acest din urmă termen, instanța de fond a admis cererea apărătorului ales privitoare la amânarea judecării cauzei în vederea citării inculpatului M.V. la unitatea militară 01053 Predeal. Ca atare, criticile formulate în recurs se constată a nu fi susținute de actele și lucrările din dosar.
În concluzie, criticile formulate, cu referire la ambele hotărâri pronunțate în cauză se constată a fi neîntemeiate.
Recursul urmează a fi însă admis, exclusiv, pentru un alt motiv, respectiv cel susținut de procurorul de ședință.
Astfel, prin art. 1 din Legea nr. 543/2002 au fost grațiate în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă.
Pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat este exceptată de la beneficiul grațierii în baza art. 4 alin. (2) pct. 12 din Legea nr. 543/2002. Pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere este grațiată în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/1997, urmare săvârșirii acesteia anterior adoptării actului normativ menționat și neexcluderii infracțiunii prevăzute de art. 217 C. pen., de la beneficiul acestui act de clemență.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de către inculpat, va descontopi pedeapsa rezultantă, va repune pedepsele stabilite în individualitatea lor, va constata grațiată în întregime pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 36 din 17 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Casează hotărârea pronunțată precum și sentința penală nr. 208 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la aplicarea Legii nr. 543/2002 referitor la infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
Înlătură dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente:
- 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 grațiază integral pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Menține restul dispozițiilor hotărârii pronunțate.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.