Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 94 din 20 august 2002, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpatul S.N. la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că inculpatul, a pătruns pe timp de noapte și prin efracție în locuința părții vătămate C.Z.G. de unde a sustras bunuri în valoare de aproximativ 1.960.000 lei și suma de 400.000 lei.
Pentru că partea vătămată l-a prins pe inculpat în momentul în care acesta încerca să iasă pe ușă, pentru a-și asigura scăparea și pentru a-și păstra bunurile sustrase, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în față, după care a fugit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul S.N., care au criticat soluția instanței sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, parchetul solicitând majorarea, iar inculpatul reducerea.
Prin decizia penală nr. 823/ R din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința atacată și în fond a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la un an și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut la pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., solicitând în esență reducerea pedepsei.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea Supremă constată că, instanța de apel, în mod judicios a ținut cont de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere, atât acele elemente ce circumstanțiază în mod favorabil persoana inculpatului – lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră -, atunci când i-au aplicat o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, dar în același timp, a ținut cont și de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite – tâlhărie în formă gravă -, modalitatea în care aceasta a fost comisă – pe timp de noapte, prin efracție, asupra unei persoane despre care știa că locuiește singură, soțul fiind arestat și văzând că a primit niște bani de la poștaș – atunci când a aplicat pedeapsa în cuantumul arătat, situații în care, cum în cauză nu se constată temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia, recursul urmează a fi respins, ca atare.
În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală, a Curții Supreme de Justiție va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 3 iulie 2002 la 15 aprilie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N., împotriva deciziei penale nr. 823/ R din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 3 iulie 2002 la 15 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.