Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1919/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 919 din 10 octombrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.D.N. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

În baza art. 81 și art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată, pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea de la data de 12 februarie 2002.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.M. (zis T.) la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 81 și art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata de 4 ani care constituie termen de încercare.

A pus în vedere inculpatului, dispozițiile art. 83 C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului detenția de la 12 februarie 2002, la data de 23 mai 2002.

În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea de la 12 februarie 2002.

Conform art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea inculpatului.

A constatat prejudiciul cauzat părții vătămate C.A., recuperat în totalitate prin restituire, luându-se act că aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul A.D.N. suma de 150.000 lei; de la inculpatul C.M. suma de 550.000 lei și de la inculpatul P.G. suma de 200.000 lei.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat a obligat la câte 150.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt pe baza probelor administrate că, la data de 7 februarie 2002, orele 13,00, inculpații C.M., A.D.N. și P.G. s-au întâlnit întâmplător în Piața Sudului și s-au hotărât să facă rost de bani.

Inculpatul A.D.N. le-a spus celorlalți doi că are două colege de școală care au telefoane mobile pe care le poartă la gât cu șnur și care urmează să treacă prin zonă spre școală, hotărându-se să sustragă telefonul mobil al uneia dintre ele. Cele două fete au apărut, respectiv partea vătămată C.A. și martora C.L. A.D.N. le-a spus traseul spre școală, după care au pornit în urma lor luând același tramvai. Inculpatul A.D.N. a urcat prin față pentru a fi recunoscut de partea vătămată cu care era coleg, iar la Stația R.A.T.B. Motoare Diesel au coborât împreună cu cele două fete. Inculpatul A.D.N. a mers în fața celor două fete, iar ceilalți doi inculpați au mers în spatele fetelor, iar când au ajuns pe str. Grigore Marin, inculpatul C.M. a întețit pasul și ajungând în dreptul părții vătămate C.A. i-a smuls de la gât telefonul, după care a fugit, după el fugind și inculpatul P.G.

Inculpatul A.D.N. a continuat drumul și s-a întâlnit ulterior, conform înțelegerii, în Piața Sudului cu ceilalți inculpați. Telefonul a fost vândut în piață cu suma de 900.000 lei numitei A.A. care nu a cunoscut proveniența, și de la care a fost ridicat de către organele de poliție și restituit părții vătămate. Banii obținuți din vânzarea telefonului au fost împărțiți între cei trei inculpați, revenind: 150.000 lei inculpatului A.D.N., 200.000 lei inculpatului P.G. și 550.000 lei inculpatului C.M.

Prejudiciul cauzat părții vătămate C.A., în sumă de 3.000.000 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil a fost acoperit prin restituire, motiv pentru care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate, prima instanță a avut în vedere, conform art. 72 C. pen., limitele pedepsei prevăzute de lege, urmând ca pentru inculpatul minor să se facă aplicarea art. 109 C. pen., gradul concret de pericol social al faptei, precum și persoana inculpaților, care nu au antecedente penale și au recunoscut săvârșirea faptei.

Împotriva sentinței penale nr. 919/2002 a declarat apel inculpatul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. și aplicarea art. 181 C. pen., care să ducă la sancționarea cu amendă administrativă a inculpatului.

În subsidiar s-a solicitat aplicarea art. 81 C. pen. și suspendarea executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 805/ A din 6 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.G., apreciind că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, ca și a hotărârii primei instanțe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.G. care a invocat motivele de casare prevăzute la pct. 12 și 171 ale art. 3859 C. proc. pen., solicitând în esență achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie dedusă judecății, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., coroborat cu art. 181 C. pen., întrucât fapta, în modalitatea în care a fost săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar în subsidiar s-a cerut reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia, fără privare de libertate.

Recursul declarat este fondat urmând a fi admis pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea supremă constată că, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., în mod corect, instanțele la stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, au ținut cont de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, de modalitatea în care aceasta a fost comisă, acționând în mod premeditat, împreună și în loc public, asupra unei părți vătămate minore, precum și de împrejurările ce agravează răspunderea penală a acestuia, fapta fiind săvârșită împreună cu doi inculpați minori, însă, instanțele au greșit atunci când nu au dat eficiența cuvenită și circumstanțelor favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, circumstanțe care se impuneau a fi avute în vedere.

Astfel, atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului din cursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, conduita bună în societate fiind student la cursuri fără frecvență și încadrat în muncă sunt elemente ce nu puteau fi ignorate de instanțe, ci dimpotrivă formează convingerea că pentru atingerea scopului preventiv educativ al legii penale, se impune aplicarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante reținute, în sensul coborârii pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, până la limita minimă, cu executare în regim de detenție, fiind de natură a satisface cerințele legii penale conform dispozițiilor art. 52 C. pen.

Prin urmare, pentru considerentele mai sus expuse, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile atacate numai sub aspectul individualizării pedepsei și în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată de la 2 ani și 6 luni închisoare, la un an închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsă reținerea de o zi, din 12 februarie 2002.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpatul P.G., împotriva deciziei penale nr. 805/ A din 6 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 919 din 10 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o reduce de la 2 ani și 6 luni închisoare, la un an închisoare.

Deduce din pedeapsă reținerea de o zi, din 12 februarie 2002.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.