Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 67 din 15 februarie 2002, Tribunalul Galați a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul N.V.P. dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
S-a reținut că petentul N.V.P. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (3) C. pen., prin sentința penală nr. 281/1998 a Tribunalului Galați.
Condamnatul a formulat contestații la executare invocând dispozițiile art. 458 alin. (1) C. proc. pen. și art. 12 și 15 C. pen.
El a arătat că prin O.G. nr. 207/2000 s-au modificat prevederile art. 146 C. pen., cu privire la conținutul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prin care, în prezent, se înțelege o pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității cauzată unei instituții publice.
Cum prejudiciul cauzat de contestator prin comiterea infracțiunii de furt calificat se situează sub această limită, sus-numitul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 12 și art. 15 C. pen.
Instanța de fond a considerat că aplicarea legii mai favorabile se dispune numai până la judecata definitivă a cauzei și, în consecință, a respins contestația.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 371 din 24 iulie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de contestator, considerând că situația prejudiciului statuată în mod definitiv nu poate face obiectul unei analize și modificări decât prin folosirea unei căi extraordinare de atac.
Împotriva modului de soluționare a contestației la executare, condamnatul N.V.P. a declarat recurs, reiterând motivele cererii sale.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este nefondat.
Petentul N.V.P. a fost condamnat în baza art. 208 și art. 209 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă de 10 ani închisoare, prin sentința penală nr. 281/1998 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1594/2000 a Curții Supreme de Justiție.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., pentru furtul care a produs consecințe deosebit de grave sunt cuprinse între 10 și 20 ani.
Articolul 146 C. pen., stabilea, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, că prin „consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă materială mai mare de 50 milioane lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.
Prin O.G. nr. 207/2000 (M. Of., din 25.07.2001) conținutul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” a fost modificat în sensul stabilirii limitei inferioare a pagubei materiale la 2 miliarde lei.
Apariția acestui act normativ după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a contestatorului N.V.P. ridică problema juridică a aplicării legii penale mai favorabile acestuia.
Potrivit art. 458 C. proc. pen., în cazul intervenirii unei legi penale noi care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri de îndeplinire a dispozițiilor art. 15 C. pen.
Articolul 15 C. pen., stabilește că dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
Pedeapsa nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse, proporțional cu micșorarea maximului special, prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.
Prin urmare, contestatorului N.V.P. îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la legea penală mai favorabilă, dar numai în considerarea condițiilor și termenilor de apreciere a acestora arătate mai sus.
Din analiza celor două texte, ca și din titlul marginal al articolului 15 C. pen., rezultă că în cazul pedepselor definitive aplicarea legii penale mai favorabile are caracter facultativ, constituind o posibilitate, iar nu o obligație a instanței care soluționează contestația la executare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că petentul N.V.P. a săvârșit o infracțiune cu un pericol social sporit, cauzând un prejudiciu de 48 milioane lei, în cea mai mare parte nerecuperat.
El a început executarea pedepsei de 10 ani închisoare la care a fost condamnat la 5 septembrie 1997, având de efectuat încă jumătate din durata mandatului dispus.
Contestatorul a mai fost condamnat și prin sentința penală nr. 2171/2000 a Judecătoriei Timișoara la o pedeapsă de 4 ani închisoare tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt.
Împrejurarea că pe timpul detenției a avut un comportament corespunzător nu este, în acest context determinantă, și, de altfel, pentru conduita sa, condamnatul a fost recompensat potrivit regulamentului de ordine interioară.
Față de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de timpul scurs de la începerea executării pedepsei, Curtea constată că menținerea pedepsei aplicate este în concordanță cu dispozițiile legale.
Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.V.P., împotriva deciziei penale nr. 371/ A din 24 iulie 2002 a Curții de Apel Galați.
Obligă pe condamnat la plata sumei de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.