La 8 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și părțile civile O.O.V. și O.C.E. împotriva
deciziei penale nr.336/A din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia,
privind pe inculpatul H.M.C.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 8 ianuarie 2003, iar
pronunțarea deciziei s-a amânat la 16 ianuarie 2003.
C U
R T E A
Asupra recursurilor de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.137 din 2 mai 2001, Tribunalul Hunedoara a
condamnat pe inculpatul H.M.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută
de art.183, cu aplicarea art.73 lit.b și art.76 din Codul penal.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 din
Codul penal în condițiile art.71 din Codul penal.
A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile.
In baza art.118 lit.b din Codul penal, au fost confiscați un maieu și o pereche
de pantaloni scurți.
In baza art.191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la
plata sumei de 18.500.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reținut că, în seara zilei de 14 august 1999, în jurul orelor 21,30, grupul
de copii compus din partea vătămată O.O. și martori rulau cu patinele pe
roțile, pe aleea parcului situat în zona cetății Deva. Intrucât în localul Perla
Cetății, situat lângă parc, era organizată discotecă, tinerii au pornit spre
local, pe un drum în pantă. In același moment, dinspre local cobora
inculpatul, pe o bicicletă M.K., care pentru a evita coliziunea cu grupul
de tineri, i-a atenționat să se dea la o parte, iar apoi a frânat brusc și a
căzut pe partea stângă.
Cei cinci copii s-au amuzat de situație și au început să râdă,
continuându-și cursa cu patinele pe rotile.
Inculpatul, enervat de căzătură și de comportamentul tinerilor, s-a
ridicat și a pornit în urmărirea copiilor, prinzându-l pe O.O. și
aplicându-i două palme și un pumn. Apoi inculpatul a urmărit și pe martorul
G.S., pe care a reușit să-l ajungă și să-l bruscheze, fără a-l lovi.
La scurt timp, tinerii s-au reunit și au pornit împreună spre restaurantul
Perla Cetății, la discotecă.
Aici, după câteva minute victima O.O. a acuzat dureri de cap,
astfel că, toți au pornit spre casa de cultură.
Victima a fost condusă acasă de martorul D.I. care apoi s-a întors la
casa de cultură, unde îl așteptau ceilalți copii. In timp ce martorii
D.I. și D.A. stăteau pe bordură, în fața case de Cultură, primul l-a
văzut pe inculpat circulând cu bicicleta, astfel că imediat a pornit, pe
patinele cu rotile după inculpat, dând două ture pe lângă el și
observându-l cu atenție.
Victima O.O., ajunsă acasă, le-a spus
părinților că a fost lovit la cap, în parc, de un tânăr, care circula cu o
bicicletă, apoi a acuzat puternice dureri de cap și a fost imediat internat în
spitalul județean. A fost apoi transportată la Spitalul Timișoara, dar la data
de 21 august 1999, a decedat.
Din raportul medico-legal nr.515/A din 21
august 1999, rezultă că moartea numitului victimei a fost violentă, ea
datorându-se traumatismului cranio-cerebral complicat în evoluție cu edem
cerebral și edem pulmonar acut.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul
Hunedoara, părțile civile și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința pentru greșita reținere a stării de provocare,
solicitând înlăturarea dispozițiilor art.73 lit.b din Codul penal
și pentru că s-a omis obligarea
inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare.
Părțile civile au criticat sentința pentru că în mod greșit nu le-au fost
acordate daunele morale de 200.000 lei și pentru a se înlătura circumstanțele
atenuante reținute inculpatului.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului și achitarea sa pentru că nu a
comis această faptă.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.366/A din 18 octombrie 2001 a
admis apelul inculpatului H.M.C., a desființat sentința apelată și
rejudecând, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul
de procedură penală l-a achitat pentru infracțiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 din Codul penal.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Hunedoara și părțile civile O.O.V.
și O.C.E.
Părțile civile apelante au fost obligate să plătească statului sumele de câte
100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Instanța de apel a motivat soluția prin aceea că, din nici o probă nu dovedește
că inculpatul ar fi autorul agresiunii, iar dovezile administrate în cauză
creează un puternic dubiu asupra persoanei care a agresat victima (aceasta
putând fi o altă persoană, care ar trebui descoperită) și pentru că adevăratul
vinovat trebuie adus în fața justiției, iar inculpatul este un prezumtiv
vinovat, pe care probele nu îl confirmă ca autor al acestei fapte.
Impotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Alba Iulia și părțile civile O.O.V. și
O.C.E.
Parchetul a solicitat admiterea recursului și condamnarea inculpatului pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.183 din Codul penal, întrucât instanța
de apel, fără a administra alte probe și interpretând unilateral aceste probe a
ajuns la concluzia că acesta nu este autorul faptei.
Părțile civile nu și-au motivat recursurile și nici nu s-au prezentat în
instanță la termenul stabilit pentru soluționarea acestora.
Recursul parchetului este fondat, dar numai în ce privește
neadministrarea altor probe care să stabilească cu certitudine autorul
infracțiunii.
Verificând actele dosarului în raport cu motivul de recurs cât și din
oficiu se constată următoarele:
Inculpatul inițial în declarația din data de
16 august 1999 a recunoscut fapta, însă ulterior, a negat-o, susținând că în
data de 14 august 1999, de la orele 20,00, a fost acasă cu mama sa, cu bunica
sa și cu martorele G.E. și E.M.
De asemenea, inculpatul a negat că ar fi avut vreodată, o bicicletă Mountain
Bike și că leziunile pe care le prezenta la cap și la picioare, în partea
stângă, i-au fost produse, în data de 13 august, la locul de muncă.
Certificatele medico-legale de la dosar prezintă contradicții, în sensul că,
cel înregistrat sub nr.581568/R din 17 august 1999 al L.M.L. Deva, se referă la
accidentarea inculpatului, în data de 14 august 1999, cel înregistrat sub
nr.1002/C al L.M.L. Deva, din aceeași dată, 17 august 1999, se referă la
accidentarea inculpatului din 13 august 1999, ambele concluzionând că leziunile
s-au putut produce prin proiectare pe plan dur cu suprafață neregulată, iar cel
înregistrat sub nr.1017 C al L.M.L. Deva, din data de 19 august 1999 se referă
la o agresiune din 16 august 1999, inculpatul prezentând „leziuni
produse prin lovire cu corp dur”.
Rezultă necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale, care să
clarifice contradicțiile de mai sus, mecanismul de producere a leziunilor pe
care le prezenta inculpatul și dacă a existat un contact, rezultat din
căderea sa pe o suprafață dură.
Din analizarea actelor dosarului mai rezultă că, declarațiile martorilor sunt
contradictorii în ceea ce privește existența bicicletei, marca și
folosirea ei de către inculpat, astfel că, aceste aspecte se impun a fi
clarificate.
In declarația, dată la urmărirea penală, martorul D.I. arată că, fapta
s-a petrecut în jurul orelor 22,00, iar în final, menționează că „nu știe dacă
prietenii săi l-au văzut așa bine pe agresor, întrucât, în parc, era
întuneric, iar acesta era în timpul mersului pe bicicletă”.
Același martor, în fața instanței de fond, a declarat că l-a recunoscut
pe inculpat, care i-a fost prezentat, singur, la organul de poliție, „în
special după frizură, deși atunci nu era așa înalt, probabil a mai
crescut între timp”. In aceeași declarație arată că, panta, unde s-a petrecut
fapta, era neluminată, că inculpatul se afla la 10 metri de statuia lui
Eminescu, și că, în parc, se reflecta lumina de la acea statuie.
Din aceste declarații nu rezultă cu claritate că martorul l-ar fi putut
recunoaște pe inculpat.
Rezultă că este necesar să se efectueze un experiment judiciar care să
stabilească dacă martorii puteau, la lumina din parc, de la ora producerii
evenimentului, să identifice pe inculpat.
Intrucât, administrarea probelor necesare lămuririi cauzei nu s-ar putea
efectua decât cu mare întârziere în fața instanței, se va dispune
restituirea dosarului la organul de urmărire penală care va adânci investigarea
și în raport de aceste elemente de fapt, inclusiv cu privire la identitatea
autorului.
Ca urmare în baza dispozițiilor art.38515 pct.2 lit.c din Codul de
procedură penală se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Alba Iulia și se va trimite cauza la Parchetul de pe lângă
Tribunalul Hunedoara, în vederea completării urmăririi penale.
In ce privește recursurile părților civile O.O.V. și O.C.E. acestea se vor
respinge, ca nefondate, în baza art.38515 pct.1 lit.b din Codul de
procedură penală, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN
NUMELE LEGII
D E
C I D E :
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
împotriva deciziei penale nr.336/A din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba
Iulia, privind pe inculpatul H.M.C.
Casează decizia atacată și sentința penală nr.137 din 2 mai 2001 a Tribunalului
Hunedoara.
In baza art.333 din Codul de procedură penală dispune restituirea cauzei la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea completării urmăririi
penale.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile O.O.V. și O.C.E. împotriva
aceleiași decizii.
Obligă pe recurentele părți civile să plătească statului sumele de câte 400.000
lei cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.