S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr.363 din 8 iulie 2003 a Curții de Apel București – Secția a I-a penală, pronunțată în dosarul nr.1677/2003.
La apelul nominal, s-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat M.B., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, în principal, achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, întrucât nu există probe în acuzare, iar condamnarea nu se poate întemeia numai pe prezumții. A considerat că vinovăția inculpatului există numai pentru infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, apreciind că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul este atât consumator de droguri, cât și traficant de droguri, iar pedepsele aplicate au fost corect individualizate în raport cu prevederile art.72 din Codul penal.
Recurentul inculpat a declarat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.89 din 4 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr.5122/2002, Tribunalul București – Secția I penală, în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, a condamnat pe inculpatul D.M. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal. A aplicat art.71 și 64 din Codul penal.
În baza art.4 din Lega nr.143/2000, același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art.71 și 64 din Codul penal.
În baza art.83 din Codul penal, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.539 din 16 februarie 2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de fiecare din pedepsele aplicate în cauză.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisore și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, la care a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.539/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, în final, inculpatul urmând să execute 10 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, cu aplicarea art.71 și 64 din același cod.
Instanța a enținut starea de arest a inculpatului, conform art.350 din Codul de procedură penală și în baza art.88 din Codul penal a dedus prevenția de la 12 martie 2002 la zi.
În baza art.118 lit.d din Codul penal, a dispus confiscarea sumei de 4.800.000 lei și a sumei de 60 dolari.
În baza art.17 din Legea nr.143/2000 și a art.118 lit.b și e din Codul penal, a dispus confiscarea specială a 12 comprimate metadonă.
Instanța a reținut că la data de 12 martie 2002, organele de poliție din cadrul IGP – BCCOAB au observat două persoane, identificate ulterior ca fiind M.R. și B.R.M., care se deplasau dinspre str. Cuza Vodă către str. Cpt.Vitejescu la imobilul nr.1, loc cunoscut ca fiind locuința unor persoane care se ocupă cu traficul de droguri. După circa 10 minute, când cei doi au revenit pe str. Cuza Vodă, au fost opriți și imobilizați de organele de poliție, ocazie cu care Burcea Răzvan a aruncat din gură o punguță din material plastic ce conținea o substanță pulverulentă de culoare maron. Martorul a declarat că a cumpărat-o de la M. zis „B.” care locuiește în str.Cpt. Vitejescu nr.1, sector 4. Conform raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză, substanța găsită în punguța aruncată de martor conține 0,10 gr. heroină, drog de mare risc.
Ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare autorizate la locuința inculpatului D.M. au fost găsite sumele de 4.800.000 lei și 20 dolari, iar în a doua încăpere ocupată de D.D. și R.A. au fost găsite în frigider 10 pastile „SN” iar în dulap în haina martorului D.D. s-a găsit un tub de medicamente conținând 24 comprimate „SN”. Același raport de constatare tehnico-științifică reține că toate cele 34 de comprimate conțin metadonă, drog trecut în tabelul II anexă la Legea nr.143/2000. Martorul D.D. a declarat că metadona îi aparține inculpatului D.M., aspect confirmat și de inculpat cu motivarea că le cumpărase pentru consum propriu în încercarea de a renunța la consumul de heroină.
Deși inculpatul a negat comercializarea de droguri, recunoscând că ar fi numai consumator de droguri, a recunoscut că uneori cumpăra droguri și pentru alte persoane. Martorul B.R.M. a relatat că în numeroase rânduri a cumpărat droguri de la inculpat la prețul de 200.000 lei doza. De asemenea, martorul L.A. a arătat că a cumpărat de două ori heroină de la inculpat cu prețul de 100.000 lei per doză. C.B. a confirmat că și el a fost cu inculpatul pentru a cumpăra droguri de la alte persoane din zona Ferentari, ocazie cu care inculpatul cumpăra droguri și pentru alți consumatori de la care primise bani cu acest scop.
Prin Decizia penală nr.363 din 8 iulie 2003, Curtea de Apel București – Secția I penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul D.M. împotriva sentinței penale nr.89 din 4 februarie 2003, pe care a desființat-o în parte, constatând că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.539/2001 a Judecătoriei sectorului 4 București pentru infracțiunea prevăzută de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 a fost integral și condiționat grațiată în baza art.1 și 7 din Legea nr.543/2002.
Instanța de apel a dispus ca inculpatul să execute în final 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, după executarea pedepsei principale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea hotărârilor pronunțate de ambele instanțe, achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, invocând cazul prevăzut de art.3859 pct.12 teza I din Codul de procedură penală și, în subsidiar, reducerea pedepsei, invocând cazul prevăzut de art.3859 pct.14 din același cod.
Examinând ambele motive de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt justificate, pentru argumentele ce urmează:
Ambele instanțe au reținut corect situația de fapt și au încadrat corespunzător faptele, probele existente la dosar confirmând săvârșirea ambelor infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată: infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea Nr.143/2000 și infracțiunea prevăzută de art.4 din aceași lege.
Declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză pe parcursul procesului penal, precum și celelalte probe efectuate în cauză (procese verbale de constatare, percheziție domiciliară, expertiză tehnico-științifică, recunoașteri din grup, procese verbale de predare a probelor spre analiză) au confirmat săvârșirea de către inculpat atât a infracțiunii prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept, recunoscută de inculpat, cât și a infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din aceeași lege, (procurarea, deținerea, punerea în vânzare a drogurilor de risc și de mare risc), care nu a fost recunoscută de inculpat.
Potrivit art.69 din Codul de procedură penală, declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, declarațiile recurentului inculpat referitoare la împrejurarea că nu ar fi comercializat droguri nu numai că nu se coroborează cu vreo altă probă efectuată în cauză, dar sunt infirmate chiar de martorii care au cumpărat droguri de la inculpat, unul dintre ei fiind surprins de organele de poliție imediat după cumpărarea unei doze.
În consecință, acest prim motiv de recurs (principal), privind greșita condamnare a recurentului inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, este nefondat și va fi respins.
Nefondat este și motivul subsidiar (cazul prevăzut de art.3859 pct.14 din Codul de procedură penală), referitor la aplicarea unei pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 din Codul penal, întrucât instanțele au individualizat bine pedepsele în raport cu criteriile generale prevăzute de acest text, aplicându-i inculpatului ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa minimă prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Acordarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 din Codul penal nu se justifică în raport cu comportarea nesinceră a inculpatului și cu existența antecedentelor penale.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art.88 din Codul penal, va fi scăzut din durata pedepsei timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 martie 2002 la 14 ianuarie 2004.
Conform art.192 alin.(2) din Codul de procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.500.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr.363 din 8 iulie 2003 a Curții de Apel București – Secția a I-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 martie 2002 la 14 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2004.