Asupra conflictului de competență de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului Militar Teritorial București din data de 31 martie 2000 s-a dispus trimiterea în judecată penală, în stare de libertate a plutonierului D.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. și trei infracțiuni prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., în condițiile art. 33 lit. a), cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.
La data de 15 mai 2000 a fost sesizat Tribunalul Militar Teritorial București cu soluționarea cauzei. La data de 6 februarie 2001, prin sentința penală nr. 12/2001, Tribunalul Militar Teritorial București a dispus restituirea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, pentru efectuarea cercetării de către organul competent.
Prin decizia penală nr. 132 din 2 aprilie 2002, Curtea Militară de Apel, a admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și a trimis dosarul, pentru continuarea judecății la Tribunalul Militar București.
Prin sentința penală nr. 204 din 17 decembrie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București, în baza art. 42 C. proc. pen., a declinat competența soluționării cauzei privind pe inculpatul D.C. în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că inculpatul și-a pierdut calitatea de polițist la data de 24 august 2002 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, iar dispozițiile acestei reglementări speciale derogă de la legea generală, respectiv art. 40 C. proc. pen.
Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr. 71 din 18 februarie 2003 a constatat că, în mod greșit i-a fost declinat dosarul și pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Militar Teritorial București și Tribunalul Cluj, a trimis cauza spre soluționare, Curții Supreme de Justiție, secția militară, conform art. 43 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunțate, Curtea constată că instanța competentă să judece cauza este Tribunalul Cluj.
După intrarea în vigoare la data de 24 august 2002 a Legii privind Statutul polițistului, potrivit căreia polițistul nu mai are calitatea de militar, ci aceea de funcționar public civil, infracțiunile săvârșite de polițist înainte de intrarea în vigoare a acestei legi sunt de competența instanțelor civile după distincțiile prevăzute în art. 64 alin. (2) al legii.
Cu prilejul adoptării legii privind statutul polițistului și în vederea aplicării acesteia nu s-au instituit norme tranzitorii, ceea ce face să funcționeze integral normele și regulile cu caracter general. Legiuitorul a prevăzut însă, în art. 82 alin. (2), că la data intrării în vigoare a legii, orice dispoziții contrare se abrogă. Această dispoziție expresă de abrogare are în vedere și normele contrare cuprinse în C. proc. pen.
Cum în discuție sunt norme de procedură și cum acestea sunt de strictă interpretare și de imediată aplicare, și cum nu s-au adoptat norme tranzitorii, rezultă că legea privind Statutul polițistului se aplică strict și integral de la data intrării ei în vigoare și anume de la 24 august 2002, indiferent de data săvârșirii infracțiunilor și de împrejurarea dacă făptuitorul și-a păstrat ori pierdut calitatea pe care o avea la data pretinselor fapte.
În acest sens, caracterul activ al legii de procedură penală nu poate fi examinat în raport de data când s-a săvârșit infracțiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă.
În lipsa unor dispoziții tranzitorii speciale, cât și a unor dispoziții generale care reglementează situațiile ivite în cazul concurenței legilor de procedură succesive, a opera cu distincții referitoare la data săvârșirii faptelor, la data declanșării procesului penal, la calitatea făptuitorului și la pierderea calității, înseamnă a adăuga la lege.
Legea Statutului Polițistului, care îl definește pe acesta ca fiind un funcționar public civil, a scos din sfera de competență a instanțelor civile toate faptele penale săvârșite de polițiști, cu excepția infracțiunilor contra siguranței statului săvârșite de polițiști (art. 64 alin. (3)).
În raport de cele de mai sus, în speță, competența de a soluționa cererea penală având ca obiect art. 257 și art. 289 C. pen., revine instanței civile căreia i se va trimite dosarul spre soluționare, ocazie cu care instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 642 din Legea nr. 360/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe inculpatul D.C., în favoarea Tribunalului Cluj.
Trimite dosarul la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2003.