Asupra recursului în anulare de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1486 din 30.12.1998, Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997, a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa.
În baza art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997, a constatat grațiată integral și condiționat această pedeapsă.
S-a luat act că inculpații nu au fost arestați în cauză.
În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar, între ei și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. la 247.596.195.136 lei către parte civilă S.C. C.B. S.A.
S-a menținut măsura sechestrului asigurător, instituită în faza de urmărire penală, până la recuperarea prejudiciului. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 8 milioane lei fiecare.
Instanța a reținut că la data de 14 noiembrie 1991, prin sentința civilă nr. 3203/1991 a Judecătoriei sectorului 1 București, a fost înființată C B., persoană juridică română organizată ca societate bancară pe acțiuni, înmatriculată la Registrul Comerțului al municipiului București.
În perioada 1 ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcția de președinte executiv al băncii, iar S.P. președinte onorific (funcție pe care a îndeplinit-o și în perioada 4 iulie 1995-9 februarie 1996). În realitate, S.P. a exercitat toate prerogativele unui vicepreședinte executiv. Inculpatul I.M. și S.P. au fost membrii fondatori și acționari ai S.C. C.B.
În vara anului 1993 ei l-au cunoscut pe inculpatul N.F. și au hotărât să constituie o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul aeronautic denumită S.C. A.S.S. (S.R.L.). Societatea a fost înființată prin sentința civilă din 17 august 1993 și a fost înmatriculată la Registrul Comerțului al municipiului București, având un capital social de 40.150.000 lei, iar în obiectul de activitate fiind cuprinse, printre altele, și servicii aeriene de mărfuri și călători. Asociați ai acestei societăți erau I.M., P.S., N.F., B.G. și B.N., fiecare cu un aport social de 8.030.000 lei, cu excepția lui P.S., care a depus 10.000 USD. La 3 februarie 1996, părțile sociale ale asociatului B.G au fost cedate noului asociat P.C.
Inculpatul N.F. a îndeplinit funcția de director general al societății până la data de 1 aprilie 1995, când funcția a fost preluată de N.C.
Pentru realizarea obiectului de activitate, respectiv achiziționarea unor aeronave, s-a hotărât ca prețul acestora să se facă prin credite de la C.B. S.A. unde I.M. și S.P. ocupau funcții de conducere. În acest sens, S.P. și N.F. au încheiat două contracte cu societatea A.P.I. din Statele Unite, pentru achiziționarea a 3 avioane și un elicopter în valoare de 17.725.000 dolari SUA.
În vederea plății aeronavelor, inculpatul N.F. a solicitat S.C. C.B. S.A. mai multe credite în valută.
Astfel, la data de 30 noiembrie 1993, inculpatul N.F. a solicitat un credit de 40.000 dolari SUA necesari școlarizării piloților, cerere aprobată de inculpatul I.M. și învinuitul S.P., cu mențiunea ca ridicarea sumei să se facă în numerar. Deși între bancă și societatea menționată nu s-a încheiat nici un contract de credit, suma a fost ridicată de la casieria băncii, conform notei contabile nr. 402037 din 10 decembrie 1993.
La data de 21 ianuarie 1994, inculpatul N.F. a solicitat aceleiași bănci un nou credit în valută de 2.350.000 dolari SUA pentru importul celor 3 aeronave.
Procedându-se în același mod, fără încheierea unui contract de credit bancar, societatea a ridicat suma de 1.673.400 dolari SUA, în baza ordinului de plată nr. 04198 din 21 ianuarie 1994, semnat de S.P.
La 7 februarie 1994, inculpatul N.F. a solicitat un alt credit în valoare de 195.000 dolari SUA pentru școlarizarea piloților și tehnicienilor, dar învinuitul S.P. i-a aprobat creditul doar pentru 171.140 dolari SUA.
La 28 aprilie 1994, același inculpat a solicitat un nou credit valutar în sumă de 296.350 dolari SUA având ca destinație plata școlarizării piloților, cheltuieli de prospectare a pieții, plata unor taxe și servicii aeroportuare și cumpărarea unor documentații pentru navigație.
La 27 mai 1994, inculpatul N.F. a solicitat un nou credit valutar în sumă de 10.282.450 dolari SUA necesari pentru achitarea unui avion, a pieselor de schimb, utilaje pentru întreținerea avioanelor, plata unor servicii și taxe aeroportuare, a polițelor de asigurare, documentații de navigație. La aceeași dată și pentru motive similare, inculpatul N.F. a mai solicitat un credit în valută în sumă de 462.000 dolari SUA.
În baza cererilor menționate, între bancă și S.C. A.S.S (S.R.L.) s-au încheiat 3 contracte de credit în valută:
La 8 februarie 1994, s-a încheiat contractul nr. 61 semnat, din partea C.B., de inculpatul I.M. și de învinuitul S.P., iar din partea societății menționate de inculpatul N.F., obiectul contractului constituindu-l acordarea unui credit de 171.140 dolari SUA pentru școlarizarea piloților și a tehnicienilor. Garantarea împrumutului se asigura cu sumele de bani aflate sau care vor intra în conturile beneficiarului.
Pentru acordarea acestui împrumut nu a existat aprobarea Comitetului de direcție și avizul direcțiilor de specialitate și nici nu s-a avut în vedere faptul că pe parcursul anului 1993, societatea beneficiară nu a avut activitate și, practic, nu exista nici o garanție de rambursare a creditului.
La aceeași dată, 8 februarie 1994, între C.B, reprezentată de P.S., și N.I, director economic, și S.C. A.S.S. (S.R.L.), reprezentată de inculpatul N.F. s-a încheiat un nou contract de credit, similar cu primul, prin care banca acorda un împrumut de 6.000.000 dolari SUA pentru importul aeronavelor și cheltuielile de școlarizare ale piloților. Și în acest caz, au lipsit avizele necesare acordării creditului și nu au existat garanții.
La data de 16 mai 1994, între C.B. S.A. și aceeași societate, reprezentate de aceleași persoane, s-a încheiat contractul de credit nr. 113 pentru suma de 22.000.000 dolari SUA având ca destinație: import de aeronave, cheltuieli de școlarizare, achiziții de piese de schimb, manuale de zbor și alte cheltuieli specifice. Garantarea rambursării se făcea prin gaj fără deposedare asupra navelor importate din credit și prin cesionarea în favoarea băncii a eventualelor despăgubiri pentru aeronave. Creditul a fost aprobat de comitetul de direcție, dar fără vreun aviz din partea direcțiilor de specialitate.
Conform fișelor de credit, din împrumuturile în valută, S.C. A.S.S. (S.R.L.) a folosit suma totală de 20.268.658,14 dolari SUA din care 17.862.919,32 dolari SUA pentru achiziționarea de aeronave și restul pentru cheltuieli adiacente. Din creditele în valută acordate de bancă, societatea menționată nu a restituit decât suma de 10.000 dolari SUA.
În afara acestor credite în valută, S.C. A.S.S. (S.R.L.) a mai împrumutat și sume în lei.
Astfel, în cursul lunii mai 1994, inculpatul N.F. a solicitat C.B. un nou împrumut în valoare de 1.000.000.000 lei, cerere aprobată de inculpatul I.M. și învinuitul P.S. și de Comitetul de direcție al băncii, încheindu-se ulterior contractul de împrumut nr. 1 din 31 mai 1994, garantat cu cesionarea veniturilor ce se vor realiza și ipotecarea hangarului care urma să se construiască, fără a se prevede un grafic de restituire.
Creditul a fost folosit dar nu s-a restituit nici o sumă.
Pentru că lucrările la hangar intraseră în impas, din lipsă de fonduri, inculpații I. și N., precum și P.S. au hotărât ca investiția să fie continuată de S.C. A.S. Călărași la care erau acționari, iar la 1 decembrie 1994 s-a încheiat contractul nr. 93. În baza acestui contract, trebuia construit un hangar, lucrare finanțată de societatea din Călărași.
Pentru obținerea fondurilor necesare, C.M. a solicitat C.B. un împrumut de 1.605.000.000 lei. În perioada 28 octombrie 1994 – 28 decembrie 1994, între C.B. Agenția O. și S.C. A.S. Călărași s-au încheiat 5 contracte de credit, totalizând suma menționată. Din suma de 1.605.000.000 lei, S.C. A.S. a dat sub formă de avans S.C. A.S.S. suma de 1.434.200.000 lei.
În anul 1996, S.C. A.S. Călărași a solicitat returnarea avansului plus penalitățile de întârziere, iar în anul 1997, S.C. A.S.S. i-a restituit 1.605.000.000 lei, urmând ca ratele scadente și dobânzile să fie restituite de C.B.
Întrucât sumele totale (în valută și în lei) acordate cu împrumut de C.B. societății conduse de N.F. depășeau cu mult 20% din capitalul social și rezervele băncii, inculpații I. și N. în înțelegere și cu P.S. au întreprins demersuri pentru sindicalizarea creditului prin atragerea uneia sau a mai multor bănci care să preia o parte din credit.
Astfel, la 7 iulie 1994, inculpatul N. a solicitat B. S.A., prin adresa nr. 165/1994, să sprijine cumpărarea avionului F. 50 din care, la acea dată, C.B. achitase doar 40% din preț.
La data de 14 iulie 1994, învinuitul P.S. a cerut aceleiași bănci să participe la sindicalizarea creditului. În urma tratativelor dintre reprezentanții celor două bănci, B. S.A. a fost de acord cu sindicalizarea unui credit de 10.500.000 dolari SUA și, în acest scop, a creditat un cont al C.B. deschis la B. cu suma de 4.000.000 dolari SUA, condiționând eliberarea diferenței de cesionare în favoarea sa a ipotecii și a polițelor de asigurare a avionului F. 50.
La data de 6 decembrie 1994, inculpatul I.M. a comunicat acordul C.B. pentru ca garanția avionului să fie pusă la dispoziția B.R. Inculpatul N.F. și-a exprimat același acord, deși până la acea dată nu luase nici o măsură de garantare a creditelor primite de la C.B.
Între cele două bănci nu s-a încheiat nici o convenție scrisă privind sindicalizarea, iar la 7 iulie 1997 B. S.A. a desființat depozitul de 4 milioane dolari SUA.
La 6 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a fost arestat într-o altă cauză și nu s-a mai implicat în procedura răscumpărării, iar la 1 aprilie 1995, inculpatul N.F. a fost înlocuit din funcția de director general la S.C. A.S.S. (S.R.L.).
Inculpatul N.F. a conlucrat în continuare cu P.S. în vederea răscumpărării creditelor beneficiind și de sprijinul lui M.V.
La 13 iunie 1995, Consiliul de Administrație al B. a aprobat acordarea mai multor credite în dolari SUA și în lei pentru răscumpărarea creditelor luate de la C.B. și pentru continuarea activității (20.400.000 dolari SUA, 9.440.000.000 lei).
La data de 12 decembrie 1995, între B. și C.B. a fost semnată înțelegerea prin care s-au răscumpărat de către prima bancă datoriile S.C. A.S.S. (S.R.L.) și ale S.C. A.S. Călărași, contractate la C.B. la valori reale mai mici:
- creditul de 22.000.000 dolari SUA angajat de S.C. A.S.S. pentru suma de 19.737.894 dolari SUA;
- creditele de 1.000.000.000 lei și 1.605.000.000 lei angajate de S.C. A.S.S. și, respectiv, de S.C. A.S. Călărași, pentru suma de 1.678.283.684 lei.
Pentru intrarea în vigoare a înțelegerii s-a prevăzut acordul B.N.R și renunțarea din partea C.B. la orice pretenții față de garanțiile materiale ce urmau a fi luate de B.
C.B. și-a îndeplinit aceste obligații, dar M.V. împuternicit de conducerea B. cu semnarea și executarea înțelegerii nu a virat nici o sumă pentru răscumpărarea creditelor în contul C.B.
La 13 martie 1997, acesta a comunicat C.B. că B. nu mai este de acord cu răscumpărarea creditelor, comunicare care este în contradicție flagrantă cu hotărârea Consiliului de Administrație din 13 iunie 1995.
La 7 februarie 1995, între B. și S.C. A.S.S. s-a încheiat convenția de credit nr. 29 pentru suma de 138.650 dolari SUA care ulterior s-a majorat la 170.000 dolari SUA.
Creditul a fost utilizat și garantat prin gaj fără deposedare asupra a două elicoptere B. 206-LM și un bilet la ordin în valoare de 170.000 dolari SUA.
La 11 aprilie 1995 și, respectiv, 27 iunie 1995, între B. și aceeași societate au mai intervenit două contracte de credit (pentru 1.000.000.000 lei și 9.440.000.000) cu următoarea destinație: 1.676.283.684 pentru răscumpărarea împrumutului de la C.B. și 7.761.716.316 lei pentru finanțarea lucrărilor hangarului. Creditul a fost garantat cu ipoteca asupra aeronavelor, construcțiilor și cu gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile deținute de împrumutat.
La 18 iulie 1995, între societate și bancă s-a încheiat o nouă convenție de credit pentru suma de 20.400.000 dolari SUA cu următoarea destinație: 19.737.894 pentru răscumpărarea creditului de la C.B. și restul pentru achiziționarea unor piese de schimb.
Convenția a fost ulterior modificată de 5 ori, iar creditul a fost garantat cu ipotecă asupra aeronavelor, construcțiilor și cu gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile deținute de împrumutat.
La sfârșitul anului 1995, S.C. A.S.S. (S.R.L.) avea următoarea situație economică:
-hangarul (proiectat inițial cu o valoare de investiție de 3,6 miliarde lei), pentru care se cheltuise efectiv 8,8 miliarde lei, nu era terminat.
-societatea avea pierderi estimate la peste 2.000.000.000 lei.
La începutul anului 1997, inculpatul N.F. s-a înțeles cu M.V. asupra vânzărilor activelor societății, datorită dificultăților economico-financiare.
Astfel, la 14 martie 1997, S.C. A.S.S. (S.R.L.), cu acordul B., a vândut toate acțiunile sale cu suma de 10.000.000 dolari SUA S.C. S.T. cu sediul în Cipru, la prețuri mult mai mici decât cele de piață. Din această sumă nu s-a acoperit nici o datorie către C.B.
Instanța de fond a reținut că prejudiciul total creat părții civile C.B., prin faptele inculpaților, este de 247.596.195.135 lei. În privința încadrării juridice a faptelor comise de inculpați, instanța a menținut încadrările din rechizitor, considerând că inculpatul I.M. este vinovat de săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., iar inculpatul N.F. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în convenții, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în mod repetat, prin neconstituirea garanțiilor și folosirea unor sume împrumutate în alt scop decât cel prevăzut în convenția de credit, a indus în eroare S.C. C.B., producându-i un prejudiciu de 20.268.658,14 dolari SUA și 1.000.000.000 lei.
Inculpatul, în calitate de director al S.C. A.S.S. (S.R.L.) și solicitând în repetate rânduri credite în valută și în lei părții civile C.B., a intrat în posesia sumelor fără a semna contractele de credit și a constitui garanții pentru sumele obținute, conform dispozițiilor legale, semnând contractele ulterior primirii sumelor. În acest sens, instanța reține că este relevantă existența unor diferențe de preț între sumele prevăzute în contracte și cele plătite în realitate.
Deși inculpatul N.F. s-a angajat să constituie gaj fără deposedare asupra avioanelor F. și a unui elicopter, el nu a gajat aceste bunuri achiziționate din creditele primite și nu le-a pus la dispoziția băncii care l-a finanțat. Procedura de sindicalizare s-a pus abia în octombrie 1994, iar a răscumpărării în anul 1995, cu mult timp după aducerea navelor în R O M Â N I A.
În privința inculpatului M.I., prima instanță a reținut că prin aprobarea creditelor solicitate de inculpatul N.F. a încălcat regulile stabilite prin Normele metodologice nr. 1/1993, care impun ca agenții economici care beneficiază de credite să îndeplinească indicatorii de bonitate și solvabilitate și să prezinte garanții materiale și morale pentru utilizarea eficientă a creditului și rambursarea la scadență a ratelor și dobânzilor. Valoarea garanțiilor acordate trebuia să acopere cel puțin valoarea creditului și a dobânzilor până la rambursarea acestora.
Creditele pentru investiții trebuiau garantate în primul rând cu ipoteci și gaj asupra bunurilor aflate în patrimoniul societății și în continuare cu ipotecă sau gaj asupra obiectului investiției.
Totodată, se mai reține că inculpatul I.M. a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora la încheierea contractului de creditare trebuiau să existe avizele Comitetului de Direcție al Băncii și al Comisiei de Specialitate, iar cu privire la data contractului aceasta trebuia să fie anterioară, iar nu posterioară acordării creditelor. De asemenea, inculpatul nu trebuia să acorde împrumuturi mai mari de 20% din capitalul social și din rezervele băncii. Or, din cuprinsul expertizei contabile efectuate, a rezultat că valoarea creditelor în valută a depășit de 2,3 ori fondurile C.B.
Cu privire la creditul acordat în lei, inculpatul I.M. cunoștea că societatea al cărui acționar și membru fondator era, nu numai că nu avusese nici un fel de activitate în anul anterior acordării creditului, dar avea și importante pierderi.
Prin decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații I.M. și N.F. împotriva sentinței menționate.
Prin aceeași decizie, tribunalul a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București împotriva aceleiași sentințe, a casat hotărârea atacată și, rejudecând în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului I.M. de la 2 ani închisoare la 3 ani și 10 luni închisoare, aplicând și prevederile art. 75 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 din Legea nr. 137/1997 a constatat că 1/2 din această pedeapsă este grațiată, în final inculpatul urmând să execute un an și 11 luni închisoare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.
Referitor la inculpatul N.F, instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997, condamnând pe acest inculpat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., în baza art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
Tribunalul a înlăturat dispoziția obligării B. în solidar cu inculpații la plata despăgubirilor civile către C.B., obligându-i numai pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 247.596.195.136 către partea civilă C.B. A fost menținut sechestrul asigurător instituit în faza urmăririi penale, până la acoperirea prejudiciului.
Instanța de apel a considerat nefondate apelurile inculpaților prin care s-a susținut că litigiul este de natură civilă, iar nu penală, și că dosarul ar fi trebuit trimis la parchet, motivând că în cazul în care litigiul ar fi avut numai un aspect civil, cauza nu trebuia trimisă la parchet, ci ar fi trebuit pronunțată achitarea inculpaților. S-a considerat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, iar nu delicte civile. Întrucât infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. a fost expres exceptată de la grațiere, s-a înlăturat aplicarea art. 1 și 10 din Legea nr. 137/1997 cu privire la inculpatul N.F.
Referitor la răspunderea civilă a B., instanța de apel a reținut că, într-adevăr, și aceasta a contribuit la mărirea prejudiciului cauzat părții civile, dar răspunderea sa este de natură civilă contractuală, iar nu o răspundere civilă delictuală, îndeosebi în condițiile în care față de angajații B. s-a dispus, prin rechizitor, disjungerea cauzei.
Prin decizia penală nr. 1724 din 25 octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis recursurile declarate de inculpați, a casat în parte sentința penală nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București și în totalitate decizia penală nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și, rejudecând, a menținut pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., precum și aplicarea art. 1 și art. 10 din Legea nr. 137/1997, constatând grațiată în totalitate această pedeapsă.
A menținut, de asemenea, obligarea inculpatului I.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 8.000.000 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului N.F. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
S-a dispus obligarea numai a inculpatului I.M. la plata sumei de 247.596.195.136 lei către S.C. C.B. S.A. S-a mai dispus ridicarea măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor inculpatului N.F.
Decizia a fost pronunțată cu majoritate de voturi în privința modului de rezolvare a laturii civile a cauzei, unul dintre judecători opinând pentru menținerea răspunderii civile solidare cu inculpații a B. față de partea civilă S.C. C.B. S.A.
Instanța de recurs a considerat că activitatea inculpatului N.F. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, deoarece nu există inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.
La data de 24 octombrie 2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen., pentru următoarele motive:
1. Fapta cu efect patrimonial păgubitor săvârșită de inculpatul I.M. și dedusă judecății a fost greșit încadrată juridic în dispozițiile art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. în loc de art. 248 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
2. Instanța de recurs a comis o eroare gravă de fapt, dispunând achitarea inculpatului N.F. pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, în loc să schimbe încadrarea juridică in complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod și să-l condamne în baza acestui text de lege sancționator.
În motivarea recursului în anulare, s-a arătat că, în cauză, încadrarea juridică a faptei inculpatului I.M. s-a făcut în mod eronat în art. 246 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în loc de art. 248 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice, în raport cu prevederile art. 145 C. pen., în reglementarea anterioară, deoarece activitatea infracțională a inculpatului a avut ca urmare o perturbare deosebit de gravă a uneia dintre organizațiile prevăzute de art. 145 C. pen. și o pagubă importantă economiei naționale.
Astfel, acționari ai S.C. C.R. S.A. C.B. la data înființării au fost persoane fizice române și străine, precum și societăți comerciale cu capital privat și capital de stat (R. S.A. cu 21,80%, F. S.A. cu 14,57%, V. S.A. cu 6,06%, în cadrul primei emisiuni, iar în cadrul celei de a doua emisiuni, erau acționari S. S.A. cu 19,40% și C. ltd Anglia cu 52,84%).
În aceste condiții, este incontestabil că activitatea bancară, reglementată prin Legea nr. 33/1991, este de interes public, chiar în cazul în care este desfășurată de bănci care reprezintă persoane juridice de drept privat.
Activitatea bancară trebuie să se caracterizeze prin moralitate și bună credință, îndeosebi din partea fondatorilor și administratorilor, pentru a nu expune acționarii și depunătorii la riscul pierderii investițiilor sau economiilor.
Or, inculpatul I.M., abuzând de funcția de președinte executiv al băncii pe care a deținut-o în perioada 1 ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, prin încălcarea art. 29 din Legea nr. 33/1991, a acordat unui singur debitor (S.C. A.S.S. S.R.L.) împrumuturi care au depășit 20% din capitalul și rezervele băncii.
Se mai arată, în recursul în anulare, că inculpatul M.I. a mai încălcat și prevederile art. 19 din aceeași lege, precum și prevederile art. 5 din Normele interne nr. 1/1993 referitoare la credibilitatea solicitatorului de credit, depășind în cazul aceluiași debitor, pragul de îndatorare prevăzut de lege.
Astfel, inculpatul, încălcând normele legale menționate referitoare la prudența bancară, a mai aprobat aceleiași societăți un credit de un miliard de lei, deși debitorul nu avusese nici un fel de activitate în cursul anului 1993.
Inculpatul, cu bună știință, contrar dispozițiilor legale referitoare la acordarea creditelor, în scopul realizării propriilor interese, a deturnat resursele materiale ale băncii, producând pagube în valoare de 28.141.140 dolari SUA și un miliard de lei.
În consecință, se consideră că fapta inculpatului I.M. care, în calitate de președinte al C.B., persoană juridică cu capital de stat și privat care desfășoară o activitate de interes public, a aprobat în mod repetat, prin încălcarea normelor legale, acordarea unor credite neperformante S.C. A.S.S., ce nu au fost restituite, cauzând unității bancare o perturbare deosebit de gravă a activității sale, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. (41) alin. (2) și art. 13 C. pen.
Așa fiind, instanțele trebuiau ca în temeiul art. 334 C. proc. pen. să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul I.M.
Referitor la inculpatul N.F., care a beneficiat de creditele acordate în condiții nelegale, se consideră că încadrarea corectă a faptei sale este aceea de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 alin. (2) combinat cu art. 258 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.
Soluția de achitare a acestui inculpat este considerată drept consecința unei erori grave de fapt.
Examinând recursul în anulare în raport cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale invocate, Curtea constată că este întemeiat (cu unanimitate de voturi cu privire la inculpatul I.M. și cu majoritate de voturi și opinia separată a președintelui completului de judecată, cu privire la inculpatul N.F.), pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 145 C. pen., în redactarea anterioară modificării Codului penal prin Legea nr. 140/1996, prin termenul public se înțelege tot ce interesează organizațiile de stat, colective sau orice organizație care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii.
Din această ultimă categorie de organizații fac parte și băncile care desfășoară o activitate de interes public, chiar dacă unele dintre ele reprezintă persoane juridice de drept privat. Activitatea bancară este reglementată de Legea nr. 33/1991.
S.C R.C.R. S.A. C.B., persoană juridică română organizată ca societate bancară pe acțiuni, a fost înființată prin sentința civilă nr. 3203 din 14 noiembrie 1991 a Judecătoriei sectorului 1 București și înmatriculată la Registrul Comerțului al Municipiului București. La data înființării sale, printre acționari, în afara unor persoane fizice române și străine, se aflau și societăți comerciale cu capital privat și capital de stat.
Este necontestat că, în perioada 1 ianuarie 1993 – 27 ianuarie 1995, inculpatul I.M. a îndeplinit funcția de președinte executiv la C.B., calitate în care a aprobat, cu încălcarea prevederilor art. 19 și art. 29 din Legea nr. 33/1991, precum și a Normelor interne nr. 1/1993, acordarea unor credite neperformante în valută și în lei, care depășeau 20% din capitalul și rezervele băncii, unui singur debitor (S.C. A.S.S.), al cărui acționar și membru fondator era și inculpatul.
Activitatea inculpatului I.M., care prin îndeplinirea defectuoasă și în mod repetat a atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, a cauzat o perturbare deosebit de gravă a activității bancare a S.C. C.B., care a dus în final la falimentarea băncii, și a creat o pagubă importantă de peste 247 miliarde de lei acestei bănci, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 și art. 13 C. pen., iar nu infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., așa cum nelegal au considerat toate instanțele care au soluționat cauza.
Totodată, inculpatul a adus o gravă perturbare sistemului financiar-bancar național, aducând atingere credibilității activității bancare. În calificarea tulburărilor însemnate cauzate băncii, nu are relevanță juridică natura capitalului, ci natura serviciilor acestora. Or, serviciile bancare sunt în mod incontestabil de interes public.
La nivel statal, activitatea băncilor are o importanță deosebită, indiferent de natura capitalului, motiv pentru care această activitate face obiectul unei riguroase reglementări, atât prin lege, cât și prin norme emise de B.N.R. care, potrivit Statutului B.N.R., răspund de supravegherea prudențială bancară, urmărind funcționarea normală a sistemului bancar.
În consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen. și cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului, care a avut posibilitatea de a-și pregăti apărarea, în perioada 24 octombrie 2001 (data înregistrării recursului în anulare) - 17 aprilie 2003 (data soluționării recursului în anulare), se va schimba încadrarea juridică a faptei în sensul menționat. Conform art. 13 C. pen., vor fi aplicate inculpatului M.I. dispozițiile art. 258 C. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, fiind mai favorabile, maximul pedepsei reducându-se cu o treime.
Referitor la inculpatul N.F., Curtea constată că recursul în anulare este, de asemenea, întemeiat.
Astfel, activitatea sa constând în solicitarea și obținerea de credite în valoare deosebită, în valută și în lei, cu evidenta încălcare a dispozițiilor legale (fără încheierea unor contracte anterior încasării sumelor, fără aprobările necesare, fără garanții, fără gaj sau ipotecă, fără a justifica existența unor venituri, precum și în cuantum de peste 20% din capitalul social și rezervele băncii) și folosirea în propriul interes a sumelor împrumutate constituie complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu (contra intereselor publice) în formă calificată (săvârșită de coinculpatul I.M.), faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen.
Potrivit art. 26 C. pen., complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice, persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Or, este necontestat că între N.F. și I.M. a existat o înțelegere înaintea săvârșirii faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice de către cel din urmă, ca bunurile provenite din infracțiune să fie folosite în interesul ambilor infractori, ambii membrii fondatori și acționari la S.C. A.S.S. S.R.L. Valoarea deosebită a creditelor în valută, solicitate de inculpatul N.F., contrar dispozițiilor legale, modalitatea în care s-au încheiat contractele de credit bancar, lipsa garanțiilor pe care trebuia să le prezinte societatea debitoare al cărui reprezentant era, precum și folosirea în interes propriu a creditelor ce depășeau cu mult 20% din valoarea capitalului social al băncii au constituit modalități repetate prin care acest inculpat l-a ajutat pe inculpatul I.M. să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată. Această infracțiune a avut consecințe deosebit de grave asupra întregului sistem bancar românesc, atât prin tulburarea cauzată bunului mers al băncii a cărei activitate a fost efectiv paralizată, (aceasta întrând ulterior în procedura falimentului), cât și prin pagubele imense de peste 247 miliarde de lei, greu sau chiar imposibil de recuperat integral.
Eroarea gravă de fapt în care s-a aflat instanța de recurs, care l-a exonerat de orice răspundere penală pe acest infractor, este evidentă.
Curtea constată că fapta acestui inculpat nu poate fi considerată doar un delict civil, cât timp acesta a acționat împotriva legii, obținând credite în valută și în lei la care nu avea dreptul în raport cu lipsa oricăror garanții, fără aprobările prevăzute de lege și în valori care depășeau pragul de prudență bancară.
Instanțele erau datoare ca, în temeiul art. 334 C. proc. pen., să schimbe încadrarea juridică a faptei din infracțiunea continuată de înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în complicitate la infracțiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen. și să-l condamne pe inculpatul N.F. în baza acestui text de lege.
Totodată, sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța de recurs trebuia să mențină obligația solidară a acestui inculpat, alături de inculpatul I.M., la plata către C.B. a sumei de 247.596.195.136 lei. De asemenea, se impunea a fi menținută măsura sechestrului asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui inculpat, până la recuperarea integrală a prejudiciului.
Curtea urmează a admite recursul în anulare în sensul menționat mai sus, casând hotărârile atacate și, prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 și cu respectarea acestor prevederi referitoare la dreptul la apărare al inculpaților, în sensul în care s-a arătat, să-i condamne pe inculpații I.M. și N.F., primul în baza art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 258 și art. 13 C. pen., iar ultimul pentru complicitate la aceeași infracțiune, la aceeași pedeapsă de 8 ani închisoare, fiecare.
Referitor la inculpatul N.F., Curtea evidențiază că a acordat 5 termene pentru apărarea acestuia, dar deși a avut apărător ales, acesta nu numai că nu s-a prezentat, dar nu a depus nici note scrise, deși amânarea pronunțării deciziei Curții timp de aproape 2 luni s-a dispus și pentru a se depune note scrise de către apărătorul ales al inculpatului. Totodată, conform art. 6 alin. final C. proc. pen., a fost asigurată asistența juridică a acestui inculpat (ca și a inculpatului I.M.) de către un apărător desemnat din oficiu.
Timp de un an și 6 luni (cât a durat soluționarea recursului în anulare), inculpații au avut posibilitatea de a-și pregăti toate apărările.
Cu privire la apărarea intimatului inculpat I.M., cuprinsă în concluziile scrise depuse la dosar de apărătorul său ales, Curtea constată că este lipsită de relevanță, sub aspectul încadrării juridice a faptei inculpatului, împrejurarea că S.C. C.B S.A. este persoană juridică de drept privat, deoarece, așa cum s-a explicat anterior, nu acest caracter privat ori caracterul privat al proprietății contează, ci natura serviciilor prestate de bănci. Or, banca este o instituție de interes public care desfășoară o activitate utilă din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii. Fiecare bancă face parte din sistemul financiar-bancar național și este supusă controlului prudențial al B.N.R. Este evident că orice bancă prestează servicii de interes public indiferent de caracterul privat sau public al capitalului social.
Sub aspectul existenței unor infracțiuni specifice activității bancare, apărare făcută de același inculpat, Curtea observă că existența acelor infracțiuni nu exclude aplicarea dispozițiilor Codului penal pentru faptele penale săvârșite de bancheri, în situația în care aceștia săvârșesc fapte care sunt prevăzute de acest cod. Codul penal este aplicabil erga omnes.
Referitor la citarea inculpatului N.F., sunt aplicabile prevederile art. 177 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în caz de schimbare a adresei arătate de inculpat în declarația sa acesta va fi citat la noua adresă, doar dacă a încunoștiințat instanța asupra schimbării intervenite sau dacă organul judiciar apreciază că s-a produs o schimbare pe baza datelor obținute conform art. 180 din același cod.
Or, inculpatul N.F. nu a solicitat citarea sa la un alt domiciliu decât acela din țară, cererea de citare la adresa temporară din Germania fiind făcută de apărătorul său ales, care nu s-a prezentat la soluționarea recursului în anulare.
Pentru termenul de soluționare a cauzei, citația s-a afișat la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, conform art. 177 alin. (4) C. proc. pen. (Consiliul local al sectorului 2 București), procedura de citare fiind îndeplinită legal.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata tuturor cheltuielilor judiciare către stat efectuate în faza urmăririi penale și pentru toate instanțele, în sumă de câte 16.000.000 lei fiecare.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1486 din 30 decembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București, deciziei penale nr. 1858/A din 20 decembrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și deciziei penale nr. 1724 din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații I.M. și N.F.
Casează hotărârile atacate și, rejudecând:
1. În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
2. Cu majoritate de voturi:
Admite recursul în anulare și cu privire la inculpatul N.F.
Casează hotărârile atacate și cu privire la acest inculpat și, rejudecând:
În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2), raportat la art. 258 și cu art. 13 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul N.F. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),b),c) C. pen.
Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Obligă, în solidar, pe cei doi inculpați, I.M. și N.F., la plata către partea civilă C.B a sumei de 247.596.195.136 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.
Menține măsura sechestrului asigurător aplicată la urmărirea penală asupra bunurilor fiecărui inculpat, până la achitarea integrală a prejudiciului.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 16.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 500.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.