Prin sentința penală nr. 17 din 23 septembrie 2002, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpații:
1. S.D.M. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C. pen.
2. S.V. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele și art. 74 - art. 76 C. pen.
3. A.M. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 26 raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 - art. 76 C. pen.
Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată G.C., prin reprezentantul său legal V.O. și a obligat inculpații să plătească acesteia, în solidar, iar inculpatul minor S.V. în solidar și cu părțile responsabile civilmente S.I. și S.F., 60.000.000 lei daune morale și 2.350.000 lei despăgubiri materiale.
S-a reținut că inculpații S.D.M. și S.V., în data de 29 septembrie 2001, au întreținut raporturi sexuale, prin violență, cu partea vătămată G.C.M., minoră.
Aflat împreună cu cei doi inculpați, pe care I-a însoțit, cunoscând intențiile acestora, inculpatul A.M. a intenționat la rându-i să o violeze pe partea vătămată, dar a renunțat la intenția sa, la rugămințile minorei. Așadar, deși nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, inculpatul A.M. s-a aflat tot timpul lângă victimă, insuflându-i temerea că și el poate interveni agresiv alături de frații S., iar celor doi inculpați, curaj și încredere în vederea comiterii faptelor.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, cât și inculpații S.D.M., S.V. și A.M.
Prin apelul declarat în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a susținut că săvârșirea unui viol în grup asupra unei minore de 13 ani nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante.
În consecință, parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței sub acest aspect și aplicarea unei pedepse peste minimul prevăzut de lege.
Inculpatul S.D.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul de a se reține doar tentativă la infracțiunea de viol, cu referire la faptele comise pe islazul comunal. Totodată, acesta a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
Inculpații S.V. și A.M. au solicitat să se dispună achitarea, întrucât nu sunt dovedite pe deplin elementele constitutive ale infracțiunii de viol. În subsidiar, inculpatul S.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la săvârșirea infracțiunii de viol și reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 286 din 27 mai 2002, a admis apelul declarat de inculpatul S.D.M., a desființat sentința atacată cu privire la acest inculpat, a schimbat încadrarea juridică a faptei dintr-o infracțiune de viol în formă continuată în două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C. pen., a stabilit câte o pedeapsă de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru fiecare dintre acestea, a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Prin aceeași decizie, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și inculpații S.V. și A.M. au fost respinse, ca nefondate.
Pentru a admite apelul declarat de inculpatul S.D.M., instanța de control judiciar a reținut că, cele două fapte comise de acesta sunt distincte, fapta săvârșită pe islazul comunal constituind infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 74 - art. 76 C. pen., în timp ce întreținerea de raporturi sexuale, prin violență, cu aceeași parte vătămată în locuința familiei P. constituie infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3), cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen. Totodată, cu referire la același apelant, s-a reținut că nu pot fi primite apărările privitoare la neconsumarea actului sexual pe islazul comunal, întrucât această versiune este infirmată de actele medico-legale și declarațiile concordante ale celorlalți doi inculpați.
Pentru a respinge apelurile declarate de inculpații S.V. și A.M., instanța de control judiciar, a reținut că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a aplicat acestora pedepse just individualizate.
În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, instanța de control judiciar a apreciat că, în raport de conduita bună a inculpaților anterior săvârșirii infracțiunii, vârsta fragedă și faptul că aceștia se află la prima încălcare a legii penale, în mod corect prima instanță a reținut circumstanțe atenuante în favoarea lor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații S.D.M., S.V. și A.M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 și 14 C. proc. pen., cu referire la ambele hotărâri pronunțate în cauză.
S-a susținut că hotărârile pronunțate sunt netemeinice și nelegale, întrucât nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în beneficiul inculpaților, cu consecința coborârii pedepselor aplicate sub minimul special și pentru faptul că s-a realizat o greșită individualizare a pedepselor în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.
S-a arătat că vârsta tânără și lipsa de antecedente penale sunt mai degrabă criterii de individualizare a pedepselor, potrivit art. 72 C. pen., cu aplicarea unei condamnări între limitele speciale și nu stări, situații sau împrejurări de natură a imprima infracțiunii un grad de pericol social redus, apte din acest motiv a fi reținute ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților.
Totodată, s-a arătat că prima instanță nu a avut în vedere la stabilirea pedepselor înțelegerea prealabilă a inculpaților, numărul acestora, concluziile raportului de expertiză medico-legală, repetabilitatea raporturilor sexuale în contextul în care victima era virgină și în vârstă de numai de 13 ani.
În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârilor atacate, înlăturarea aplicării art. 74 - 76 C. pen. și pe fond, majorarea pedepselor aplicate inculpaților.
În ședința de judecată, procurorul a susținut că instanța de apel a încălcat principiul neînrăutățirii situației în propria cale de atac, cu referire la inculpatul S.D.M.
Inculpatul A.M., reiterând motivele apelului a solicitat în principal, achitarea și în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, susținând că aceasta este mult prea mare, atâta timp, cât din probele administrate nu rezultă că, deși prezent la locul faptei, ar fi dat vreun ajutor inculpaților S.V. și S.D.M.
Inculpații S.D.M. și S.V. au declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 12, 17, 14 și 171 C. proc. pen.
S-a mai arătat că, în raport de concluziile expertizei medico-legale, rezultă că pe islazul comunal nu a avut loc un raport sexual efectiv cu partea vătămată. Pe de altă parte, nu s-a acordat semnificația cuvenită faptului că victima se cunoștea mai de mult cu inculpații, că au fumat împreună pe islaz și că nu prezintă urme de violență care să justifice concluzia constrângerii.
În condițiile în care s-ar aprecia asupra existenței constrângerii, în raport de neconsumarea actului sexual pe islaz și consumarea unui simplu raport sexual cu victima în casa familiei P., se susține că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor într-o singură infracțiune de viol, cu referire la inculpatul S.D.M. și tentativă la infracțiunea de viol, privitor la inculpatul S.V., în condițiile alin. (1) al art. 197 C. pen., întrucât inculpatul nu cunoștea vârsta victimei.
În concluzie, în raport de această încadrare juridică a faptelor se solicită o reindividualizare a pedepselor aplicate, ținând cont de vârsta fragedă a inculpaților, lipsa antecedentelor penale și condițiile concrete de penitenciar, care nu oferă posibilități reale de îndreptare, ci doar o lungă suferință fizică și psihică, la care se adaugă constanta marginalizare socială consecutivă eliberării.
Pe de altă parte, s-a mai susținut că decizia pronunțată în apel, cu referire la inculpatul S.D.M., este contrară legii, întrucât deși apelul acestuia a fost admis, inculpatului i s-a agravat situația în propria cale de atac.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 29 septembrie 2001, inculpații S.D.M. și S.V., împreună cu prietenul lor, inculpatul A.M., au mers la discoteca din comuna Giurgeni, urmând să înnopteze la familia P., rude ale fraților S.
La discotecă, inculpații s-au întâlnit cu numita P.R., verișoara fraților S. și cu colega acesteia, numita G.C.M., în vârstă de 13 ani.
La propunerea inculpatului S.D.M., inculpații au hotărât să întrețină raporturi sexuale cu minora G.C.M.
Astfel, în jurul orelor 23,00, inculpatul S.V. le-a însoțit pe cele două fete până în apropierea locuinței lui P., de unde P.R. intenționa să ia un pulover, după care acesta s-a întors la discotecă unde s-a întâlnit cu ceilalți doi inculpați.
Ajunsă acasă, P.R. și-a anunțat prietena că rămâne la domiciliu, motiv pentru care G.C.M. a fost nevoită să se întoarcă singură la discotecă. Pe drum, s-a întâlnit cu cei trei inculpați care, în realizarea planului, o urmăriseră pe partea vătămată.
Aceștia i-au propus părții vătămate să-I însoțească și pentru că au fost refuzați, inculpatul S.D.M. a lovit-o cu palmele peste cap după care, ajutat și de fratele său, au prins fata de câte un braț și au condus-o pe islazul de la marginea comunei.
Inculpatul A.M., care cunoștea planul, nu a intervenit în sensul de a exercita violențe asupra părții vătămate.
Ajunși pe islaz, inculpații S. au cerut părții vătămate să se dezbrace și cum aceasta a refuzat, inculpatul S.D.M. a lovit-o din nou.
Constatând că nici în urma loviturilor primite partea vătămată nu se dezbracă, inculpatul S.V. a imobilizat-o, iar inculpatul S.D.M. a dezbrăcat-o, după care, acesta din urmă, a întreținut cu victima un raport sexual complet. A urmat inculpatul S.V. care, și el, a avut un raport sexual complet cu victima.
În tot acest timp, inculpatul A.M. a stat și a privit tot ce s-a întâmplat, la o distanță de aproximativ 2 - 3 m de locul unde partea vătămată era violată.
După consumarea celui de al doilea raport sexual, inculpatul A.M. s-a dezbrăcat și s-a apropiat de partea vătămată, care era întinsă pe pământ, pentru a întreține și el raport sexual, intenție la care, la rugămințile fetei a renunțat.
Inculpatul S.D.M. a ajutat-o pe partea vătămată să se îmbrace, după care, toți patru s-au îndreptat către sat.
În sat, inculpații S.V. și A.M. au mers la discotecă, iar inculpatul S.D.M. a obligat-o pe partea vătămată să îl însoțească la casa familiei P. unde, tot prin violență, a întreținut un nou raport sexual cu minora.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că victima prezintă deflorare recentă ce poate data din 29 septembrie 2001. Totodată, s-a mai arătat că aceasta nu prezintă semne de violență pe corp sau leziuni de violență, care să-i pună viața în primejdie.
Potrivit dispozițiilor art. 197 C. pen., consumarea infracțiunii de viol are loc prin întreținerea unui raport sexual prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, deci împotriva voinței acesteia.
Ca atare, susținerile cu privire la neconsumarea actului sexual pe islazul de la marginea comunei, în raport de materialul probator administrat în cauză, se constată a fi neîntemeiate.
Pe de altă parte, vârsta victimei, la data consumării actelor sexuale cu frații S., exclude, susținerea caracterului voit al acestora, deoarece în lipsa unei reprezentări clare a semnificației biologice și morale a actului sexual, aceasta nu ar fi putut să ia o hotărâre în cunoștință de cauză, astfel că este irelevant faptul că victima nu a prezentat urme de violență.
Așa fiind, în mod corect, instanțele au stabilit că inculpații S.D.M. și S.V. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de viol, iar inculpatul A.M. de complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni.
În ceea ce privește încadrarea juridică, corect s-a reținut și alin. (3) al art. 197 C. pen., întrucât inculpații cunoșteau vârsta victimei, aceasta fiind colegă cu verișoara lor, P.R.
De asemenea, instanța de apel, pe baza situației de fapt stabilită, a schimbat corect încadrarea juridică, reținând că fapta de viol consumată în locuința familiei P. întrunește elementele infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.
Pe de altă parte, în raport de modul de redactare a art. 74 C. pen., recunoașterea unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ de acest text drept circumstanțe atenuante judiciare este lăsată la aprecierea instanței de judecată.
Această apreciere va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit acțiunea, de urmările produse, precum și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorilor.
Totodată, circumstanțele care atenuează răspunderea penală constituie și un criteriu de individualizare a pedepsei.
Examinând cauza prin prisma acestor condiții legale, se constată că prima instanță, reținând circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, a aplicat pedepse ce răspund exigențelor unei juste individualizări a acesteia, astfel că nu se impune nici înlăturarea circumstanțelor atenuante, dar nici reducerea pedepsei.
Se constată însă că, instanța de control judiciare, admițând apelul declarat de inculpatul S.D.M. și schimbând încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de viol în formă continuată în două infracțiuni de viol, în concurs real, i-a creat acestuia o situație mai grea în propria cale de atac.
Or, potrivit art. 372 C. proc. pen., „instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel”.
Ca atare, creând inculpatului o situație mai grea în propria cale de atac, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre contrară legii, supusă din acest motiv cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În consecință, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de către parchet, va casa decizia atacată, în sensul că se va admite apelul parchetului și se va respinge apelul declarat de către inculpatul S.D.M., urmând a se menține celelalte dispoziții.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedepsele aplicate celor trei inculpați, perioada reținerii și a arestării preventive de la 30 septembrie 2001, la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 286 din 27 mai 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații S.V., S.D.M. și A.M.
Casează decizia atacată în sensul că se admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și se respinge apelul declarat de inculpatul S.D.M.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.V., S.D.M. și A.M. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedepse durata reținerii și arestării preventive de la 30 septembrie 2001, până la 17 aprilie 2003, pentru cei trei inculpați.
Obligă recurenții inculpații la câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2003.