R O M Â N I A
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimatul inculpat B.S. împotriva deciziei penale nr.490 din 13 august 2002 a Curții de Apel București – Secția II-a Penală.
S-a prezentat recurentul intimat inculpat, arestat, asistat de avocat B.A. apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a dezvoltat oral motivele de recurs astfel cum au fost formulate în scris.
Apărătorul recurentului intimat inculpat a solicitat respingerea recursului Parchetului, ca nefondat și admiterea recursului intimatului inculpat, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului inculpatului, ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.56 din 23 mai 2002 a Tribunalului Călărași, inculpatul B.S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit.i Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 Cod penal, precum și a dispozițiilor art.67 Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și, în temeiul dispozițiilor art.88 Cod penal s-a dedus perioada executată din pedeapsă de la 9.04.2002, la zi.
S-a luat act că partea vătămată G.I. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.188 din Legea nr.3/1978, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7.789.001 lei către partea civilă Spitalul Județean Călărași cu titlul de cheltuieli de spitalizare plus dobânzile legale aferente de la rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea debitului.
În baza art.118 lit.b Cod penal s-a dispus confiscarea în folosul statului a unui cuțit depus la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Călărași.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2.000.000 lei, din care 750.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În ziua de 8 aprilie 2002, pe fondul unui conflict spontan, în loc public, inculpatul B.S. l-a lovit cu cuțitul pe G.I., cauzându-i leziuni care au necesitat 23-30 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
Din raportul de constatare medico-legală nr.407/9.04.2002 al Serviciului de medicină-legală Călărași rezultă că partea vătămată G.I. a suferit o plagă penetrantă în hemitoracele drept, pneumotorax, intervenția chirurgicală de urgență salvându-i viața (f.12 dosar urmărire penală).
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal de cercetare la fața locului, actelor medico-legale, declarațiilor părții vătămate, declarațiilor martorilor A.M., A.F., M.E. și declarațiilor inculpatului.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, dar a susținut că nu a avut intenția să o omoare pe partea vătămată.
Prin decizia penală nr.490/A din 13 august 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.S., a desființat, în parte, sentința atacată și, rejudecând în fond, a redus pedeapsa aplicată de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, cu reținerea dispozițiilor art.74, 76 Cod penal. Celelalte dispoziții ale sentinței penale au fost menținute.
Instanța de control judiciar a avut în vedere vârsta înaintată a inculpatului – de 70 ani la acea dată – și împrejurările în care s-a comis fapta și a considerat că acestea constituie motive determinante pentru reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței instanței de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.3859 pct.14 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este legală și temeinică.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.74 și 76 Cod penal, instanța de apel a procedat la o interpretare judicioasă și pragmatică a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal și a scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal.
Într-adevăr, împrejurările concrete în care a avut loc infracțiunea, legate de situația inculpatului care s-a văzut somat să se justifice în fața a patru persoane mult mai tinere ca ea și care au insistat, ignorându-i amenințările, faptul că inculpatul a încetat agresiunea când a înțeles că l-a vătămat pe G.I., constituie argumente de circumstanțiere a pericolului social al faptei și făptuitorului și, pe cale de consecință, de reducere a cuantumului pedepsei aplicate.
Pe de altă parte, vârsta înaintată a inculpatului ridică problema aplicării unei pedepse a cărei durată să fie într-adevăr eficientă sub aspectul reeducării și reinserției sociale a acestuia.
În cazul inculpatului nu un cuantum mai mare al pedepsei este în măsură să asigure scopul ei – astfel cum este stabilit de art.52 Cod penal -, ci măsura punitivă în sine și executarea ei prin privare de libertate sunt suficiente prin ele însele și garantează coerciția și prevenția generală scontate.
Faptul că instanța de apel nu a indicat alineatul și litera, în condițiile în care a reținut dispozițiile art.74 și 76 Cod penal, dar a menționat în mod expres în ce constau împrejurările considerate drept circumstanțe atenuante, nu constituie o nelegalitate și nu împiedică asupra verificării legalității și temeiniciei sancțiunii stabilite.
Articolul 79 Cod penal prevede că orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărâre.
Instanța de apel s-a conformat acestei dispoziții și a numit împrejurările pe care le-a considerat drept circumstanțe atenuante, ele fiind în mod evident lămuritoare, ca dovadă că au și constituit obiectul criticii în recurs care a solicitat înlăturarea lor.
Pentru aceste motive, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la recursul inculpatului :
Inculpatul a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi penale întrucât nu i s-a asigurat dreptul la apărare pe parcursul acesteia.
În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice din art.20 raportat la art.174-175 lit.i Cod penal în art.182 Cod penal și reținerea în favoarea sa a prevederilor art.73 lit.b Cod penal. Totodată, recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.3859 pct.6, 14, 17 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Recurentului inculpat i s-a respectat dreptul la apărare, în conformitate cu dispozițiile art.6, 171 și 172 Cod procedură penală pe tot parcursul procesului penal.
În faza de urmărire penală, în considerarea prevederilor legale arătate mai sus, inculpatului i s-a adus la cunoștință dreptul de a fi asistat de un apărător și a fost de acord ca asistența juridică să îi fie asigurată de un avocat din oficiu (f.32 dosar urmărire penală), acesta fiind prezent la audierile efectuate și la prezentarea materialului de urmărire penală (f.50 și 53 dosar urmărire penală).
Curtea constată că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat corespunde situației de fapt și probelor administrate în cauză.
Recurentul inculpat a lovit cu un obiect apt să producă moartea, într-o zonă a organismului și cu intensitate, astfel că prin fapta sa a pus în pericol viața părții vătămate, salvată doar printr-o intervenție chirurgicală promptă.
Inculpatul a amenințat victima – anterior atacului – cu moartea, urmărind producerea acestui rezultat, astfel că, și sub aspectul laturii subiective, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.20 raportat la art.174 – 175 lit.i Cod penal.
Așa fiind, Curtea nu găsește îndreptățit motivul privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.182 Cod penal.
Nici solicitarea recurentului-inculpat de a i se reține în favoare prevederile art.73 lit.b Cod penal nu este întemeiată.
Din nici o probă a dosarului nu rezultă că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Partea vătămată nu a exercitat asupra inculpatului astfel de acțiuni care să îi scuze riposta, prin urmare, în mod just, instanța de apel a reținut în favoarea recurentului numai circumstanțele atenuante prevăzute de articolul 74 Cod penal. Pedeapsa aplicată este just individualizată, astfel că nu se impune reducerea cuantumului acesteia, întrucât, în caz contrar, s-ar goli de conținut dispozițiile art.72 Cod penal și s-ar ignora scopul coercitiv și preventiv al sancțiunii penale, așa cum este el prevăzut de art.52 Cod penal.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului va fi respins ca neîntemeiat.
Din oficiu, Curtea constată că în cauză nu există alte motive de casare.
Durata arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată de la 9 aprilie 2002 până la 7 ianuarie 2003.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Văzând dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr.490 din 13 august 2002 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 aprilie 2002 până la 7 ianuarie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.