Stipulația pentru altul. Modificarea de către terțul beneficiar a obligației asumată de promitent. Acțiune în pretenții formulată de stipulant. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații
Index alfabetic: acțiune în pretenții
- contract de investiție
- daune-interese compensatorii
- stipulație pentru altul
C. civ., art. 969, art. 970, art. 1068
În cazul în care terțul beneficiar dintr-o stipulație pentru altul, încheiată sub forma unui contract de investiție, acceptă stipulația exercitându-și dreptul născut în virtutea acesteia prin modificarea obligației asumată de către promitent, stipulantul nu poate invoca clauza penală pentru neexecutarea obligației, întrucât modificarea convenită de beneficiar nu avea nevoie de acordul stipulantului, în patrimoniul căruia nu a existat niciodată acest drept cu niciun titlu.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4362 din 6 decembrie 2013
Notă : În prezenta decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil.
I. Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată la data de 5 decembrie 2012 de Tribunalul Prahova, Secția a II-a civilă, ca primă instanță.
Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 30.09.2010 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta K.S.z.o., societate poloneză cu răspundere limitată, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.M.D.A. și SC R. SA, obligarea în solidar la plata sumei de 75.000 euro daune-interese compensatorii contractuale, plus dobânda legală aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii și până la plata daunelor; instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor pârâtului M.M.D.A. în vederea asigurării obligațiilor contractuale.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 11 noiembrie 2009 a încheiat cu cei doi pârâți un contract de investiție, modificat ulterior la 25 noiembrie 2009 prin încheierea unui act adițional, obiectul contractului constând în stabilirea modului în care se vor desfășura raporturile dintre părți în urma achiziționării de reclamantă a pachetului majoritar de părți sociale ale SC R.C. SRL, ai cărei asociați erau la momentul respectiv pârâții, M.M.D.A. deținând 49% din părțile sociale și SC R.C. SRL 51% din părțile sociale.
Potrivit reclamantei, una dintre obligațiile asumate în solidar de către cei doi pârâți a constat în finalizarea unor lucrări de construcție la fabrica din B. aparținând SC R.C. SRL, în acest sens pârâții angajându-se ca până cel târziu la data de 31 decembrie 2009 să finalizeze lucrările de construcție prin ridicarea pereților și acoperirea marchizei aferente halei de producție, urmând ca după terminarea lucrărilor pardoseala din hală să fie refăcută.
A susținut reclamanta că pârâții nu și-au executat obligația astfel cum a fost asumată contractual, ceea ce naște în sarcina lor obligația de a plăti suma de 75.000 euro cu titlu de daune-interese compensatorii potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din contractul de investiție.
Prin întâmpinările formulate pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând, în esență, că SC R.C. SRL, persoana juridică în beneficiul căreia trebuiau efectuate lucrările, a dobândit prin cumpărare o suprafață de teren suplimentară de 237 mp, vecină cu cea pe care se efectuau lucrările, ceea ce a determinat schimbarea soluției tehnice, încheindu-se în acest sens un act adițional, prin care s-au convenit modificări și extinderea lucrărilor pe noua suprafață.
Astfel învestit, Tribunalul Prahova, după administrarea probatoriilor încuviințate părților cu înscrisuri, interogatorii reciproce, martori și o expertiză tehnică în construcție, prin sentința nr. 412 din 5 decembrie 2012, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin contractul de investiție încheiat între reclamantă și cei doi pârâți, aceștia s-au obligat ca până la data de 31 decembrie 2009 să finalizeze lucrările de construcție constând în ridicarea pereților și acoperirea marchizei aferente halei de producție C1 de la fabrica din localitatea B., aparținând SC R.C. SRL, societate la care reclamanta a devenit asociat majoritar prin contractul de cesiune nr. 3622 din 26 noiembrie 2009.
La data de 14 decembrie 2009, SC R.C. SRL a convenit cu SC R. SA și executantul lucrărilor SC P. SA extinderea marchizei în urma dobândirii unei suprafețe de teren învecinate, în sensul ca peretele nord să nu mai fie executat, urmând să se realizeze un perete la est, noul termen fiind stabilit la 31 martie 2010.
La data de 15.12.2009, conform procesului-verbal de recepție încheiat între SC R.C. SRL (beneficiar), SC P. SA (executant) și SC R. SA (investitor), beneficiarul SC R.C. SRL recunoaște că s-au edificat integral și corespunzător calitativ lucrările la acoperiș marchiză și perete latură vest.
Totodată, reține prima instanță că, potrivit raportului de expertiză, au fost identificate lucrările existente în octombrie 2012, expertul arătând că acoperișul magaziei este realizat integral, peretele vest este realizat integral, peretele nord este nerealizat, peretele est este realizat integral, la fel și pardoseala halei.
În drept, prima instanță a calificat convenția asumată de părți prin art. 4 din contractul de investiții ca fiind o stipulație pentru altul, dreptul conferit prin încheierea convenției aparținând SC R.C. SRL care și-a manifestat intenția de acceptare a acestui drept prin încheierea contractului nr. 536/17.11.2009, a actului adițional la contract și semnarea procesului-verbal de recepție.
Prima instanță notează importanța stabilirii calității de titular al dreptului la edificarea construcțiilor pentru SC R.C. SRL deoarece titularul unui drept poate dispune, în condițiile legii, de dreptul dobândit. Or, argumentează instanța, nici prin contractul de investiții și nici printr-o altă normă aplicabilă raporturilor dintre părți nu se limitează în vreun fel dreptul dobândit de SC R.C. SRL care putea conveni fără acordul reclamantei modificarea construcțiilor după cum, după acceptarea dreptului, ar fi putut chiar să scutească pe debitorii obligației de construire de îndeplinirea acesteia.
În același sens, prima instanță a notat și faptul că modificările aduse de SC R.C. SRL sunt în sensul extinderii investiției și nu sunt contrare scopului urmărit la încheierea contractului de investiție.
În sfârșit, instanța a reținut că lucrările în varianta modificată sunt finalizate, iar la data de 15 decembrie 2009 SC R.C. SRL recunoștea deja efectuarea integrală și calitativ îndestulătoare a unei părți din lucrări de către SC R.C. SA, prin executantul P. SA.
Cum lucrările asumate și modificate conform necesităților SC R.C. SA au fost efectuate în întregime, instanța a apreciat că nu se poate reține incidența clauzei penale pentru neexecutarea obligațiilor de la art. 4 lit. b) din contractul de execuție, cu atât mai mult cu cât față de conținutul clauzei care sancționează numai neexecutarea, nu și executarea cu întârziere nu are importanță momentul finalizării construcțiilor sau lipsa autorizației de construcție, aspect care de altfel nu face obiectul cauzei.
Apelul. Decizia nr. 26 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva sentinței fondului a declarat apel reclamanta K.S.z.o., susținând, în sinteză, că prima instanță în mod greșit a apreciat că pentru modificarea lucrărilor prevăzute de contractul de investiție nu era necesar acordul K.S.z.o., că lucrările nu au fost executate cu respectarea prevederilor legale în materie, iar înlăturarea clauzei penale în cazul executării parțiale și cu întârziere încalcă dispozițiile art. 1068 C. civ.
Prin decizia nr. 26 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești a constatat, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, că a intervenit suspendarea de drept a apelului formulat împotriva sentinței nr. 412 din 5 decembrie 2012 de reclamanta K.S.z.o., relativ la intimata-pârâtă SC R. SA aflată în insolvență; apelul declarat de reclamanta K.S.z.o. împotriva aceleiași sentințe în ceea ce-l privește pe pârâtul M.M.D.A. a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că prin sentința civilă nr. 274 din 4 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC R. SA, desemnându-se ca administrator judiciar E.C. SPRL, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 36 din legea privind procedura insolvenței, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurile sale.
În ceea ce privește apelul reclamantei în contradictoriu cu pârâtul-intimat M.M.D.A. instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță în raport de probele dosarului, beneficiarul lucrărilor constatate de expert ca executate fiind SC R.C. SRL, proprietar al fabricii la acea dată și al îmbunătățirilor respective, dispozițiile art. 4 lit. b) din contractul de investiții fiind o stipulație pentru altul, dreptul conferit de acest articol aparținând SC R.C. SRL, iar nu reclamantei.
Referitor la împrejurarea invocată în argumentarea apelului că pârâtul M.M.D.A. lucra în dublă calitate, de reprezentant legal al SC R.C. SRL, dar și de parte în contractul de investiții, instanța a apreciat că această situație a fost acceptată la încheierea contractului de investiție.
A reținut instanța de apel, totodată, că părțile prin contractul de investiție nu au limitat în vreun fel dreptul SC R.C. SRL care putea astfel conveni, fără acordul reclamantei, modificarea construcțiilor.
Sub acest aspect, instanța de apel notează și faptul că, din planșele fotografice anexate cererii introductive, se poate observa că lucrările asumate conform contractului de investiție nu mai puteau fi realizate întrucât peretele lateral neexecutat ar fi fost în mijlocul halei, iar pardoseala trebuia turnată la finalizarea lucrărilor de închidere.
Totodată, instanța a constatat că lipsa acordului reclamantei K.S.z.o. la încheierea actului adițional de către beneficiarul SC R.C. SRL nu a fost dovedită întrucât la încheierea acestui act adițional privind executarea lucrărilor K.S.z.o. deținea calitatea de asociat majoritar în SC R.C. SRL, iar, pe de altă parte, începând cu data de 17 decembrie 2009 reprezentând K.S.z.o., dl. P.I. era desemnat administrator unic al SC R.C. SRL.
Or, a conchis instanța, nedenunțarea acestor documente de către administratorul numit de K.S.z.o. sau de acționarul majoritar reprezintă o manifestare de voință neechivocă în sensul modificării înțelegerii inițiale stabilită prin contractul de investiție.
Întrucât lucrările asumate de SC R.C. SRL și modificate conform necesităților au fost efectuate în întregime, nu se poate reține incidența clauzei penale pentru neexecutare, în ceea ce-l privește pe pârâtul M.M.D.A., concluzia primei instanțe fiind corectă, inclusiv pe aspectul reglementării acestei clauze numai pentru neexecutare, și nu pentru executarea cu întârziere, executarea sa necorespunzătoare calitativ.
Susținerea reclamantei-apelante că trebuie avută în vedere nerespectarea sub orice formă a clauzei contractuale, inclusiv pentru întârzierea executării excede, în opinia instanței de apel, prevederile art. 7 alin. (5) din contract.
Referitor la critica privind efectuarea lucrărilor fără autorizație, instanța a reținut că pârâtul M.M.D.A. nu mai avea la 17 decembrie 2009 calitatea de administrator al SC R.C. SRL - beneficiarul lucrărilor și cel care trebuia să obțină o autorizație de construcție fiind astfel în imposibilitate de a mai solicita și obține o autorizație pentru lucrările de extindere contractate în baza actului adițional din data de 14 decembrie 2009, singurul îndreptățit să o solicite era administratorul unic al R.C. SRL numit de reclamantă, care a solicitat și obținut autorizația chiar în forma menționată în actul adițional.
Pentru argumentele expuse, instanța de prim control judiciar a respins apelul promovat de reclamantă în ceea ce-l privește pe pârâtul M.M.D.A.
Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii reclamanta K.S.z.o. a declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului M.M.D.A. la plata sumei de 75.000 euro cu titlu de daune-interese compensatorii stabilite convențional, plus dobânda legală aferentă sumei cerute calculată de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea sau aplicarea greșită a legii sub următoarele aspecte.
Sub un prim aspect, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ. cu referire la obligația ce revenea intimaților conform art. 4 lit. b) din contractul de investiție ca, până cel târziu la 31 decembrie 2009, să finalizeze lucrările de construcție privind ridicarea pereților și acoperirea marchizei aferente halei de producție C1 de la fabrica din B., susținând că în mod greșit instanța a dat eficiență actelor denumite ,,Contract comercial” pentru realizarea unor lucrări din 17 noiembrie 2009, act adițional la acest contract din 14 decembrie 2009 și proces-verbal de recepție din 15 decembrie 2009, considerând astfel că SC R.C. SRL a agreat modificarea lucrărilor prevăzute inițial în contractul de investiție.
Potrivit recurentei, aceste acte sunt încheiate de SC R.C. SRL, reprezentată de dl. M.M.D.A. (debitorul obligației de a realiza lucrările de construcții) și SC R.C. SA, la rândul său debitoarea obligației, fără știința K., cu două zile înainte de revocarea d-lui M.M.D.A. în calitate de administrator al lui SC R.C. SA. În opinia recurentei, intimatul se găsea într-un conflict de interese, iar prin încheierea actelor s-a încercat de către acesta înlocuirea unei obligații cu un termen de execuție clar prevăzut cu o alta, care să atârne de realizarea unor lucrări de către un terț care nu este parte în contractul de investiție, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 970 C. civ. care prevede executarea cu bună-credință a contractului.
În același sens, recurenta a arătat că obligația prevăzută de art. 4 lit. b) din contractul de investiție reprezintă o stipulație pentru altul instituită în favoarea SC R.C. SA, și, din această perspectivă, concluzia instanței că acordul K.S.z.o. la modificarea lucrărilor nu era necesar încălcă dispozițiile art. 969 C. civ.
Totodată, recurenta a susținut că nu se poate prezuma, în lipsa unui text legal, că avea cunoștință de presupusul acord SC R.C. SA prin simplul fapt că era asociat al acesteia, în absența unei hotărâri AGA de aprobare a actelor semnate de dl. M.M.D.A.
Sub un al doilea aspect circumscris motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, în condițiile în care lucrările au fost executate fără obținerea autorizației de construire, fapt confirmat de procesul–verbal de control nr. 1771 din 15 septembrie 2010 încheiat de Inspectoratul de Stat în construcții Prahova, prin care s-a dispus sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate până la 31 martie 2011, obținerea autorizației realizându-se de către administratorul SC R.C. SA care l-a succedat pe dl. M.M.D.A.
Referindu-se la argumentele instanței de apel cu privire la această încălcare a prevederilor Legii nr. 50/1991 recurenta a arătat că instanța se contrazice flagrant deoarece reține că dl. M.M.D.A. a fost administrator până la 17 decembrie 2009 și că obligația de a obține autorizația revenea noului administrator numit de K.S.z.o., deși contractul de antrepriză cu SC P. SA a fost încheiat la 17 noiembrie 2009, iar procesul-verbal de recepție la 15 decembrie 2009 când dl. M.M.D.A. era administrator.
Concluzionând, recurenta a susținut că lucrările executate fără respectarea dispozițiilor legale echivalează cu o neîndeplinire a obligației de către intimat.
Sub un ultim aspect, recurenta a susținut că au fost încălcate prevederile art. 1068 C. civ. referitoare la clauza penală, apreciindu-se că în cazul executării parțiale și cu întârziere nu operează clauza penală, deși potrivit art. 7 alin. (5) din contractul de investiție este prevăzută această clauză pentru nerespectarea sub orice formă a obligației asumate, inclusiv prin întârzierea executării.
În cauză, intimatul-pârât M.M.D.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de recurenta-reclamantă, arătând că noua soluție tehnică s-a datorat schimbării configurației terenului după ce beneficiarul SC R.C. SA a cumpărat și suprafața de 237 mp.
A arătat că, din punctul de vedere al stipulației pentru altul, dreptul beneficiarului s-a născut direct în patrimoniul său, iar actele încheiate cu SC R.C. SA și executorul sunt pe deplin opozabil recurentei.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de nelegalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat pentru argumentele ce succed:
Ca o premisă a analizei motivelor invocate, Înalta Curte notează că obligația instituită prin art. 4 lit. b) din contractul de investiție încheiat între reclamanta-recurentă și cei doi pârâți-intimați constituie o stipulație pentru altul, un contract încheiat în folosul unei terțe persoane numite beneficiar, cu alte cuvinte o operațiune bilaterală în formare dar care prin efectele sale dă naștere la trei categorii de raporturi juridice.
Recurenta-reclamantă, stipulantul în contractul de investiție, deși confirmă explicit că operațiunea convenită prin contractul (art. 4 lit. b) încheiat cu pârâții promitenți constituie o stipulație în folosul SC R.C. SRL – terț beneficiar, își circumscrie criticile formulate exclusiv la raporturile dintre ea și promitenți fără nicio referire la efectele pe care această operațiune, veritabilă excepție de la principiul relativității convențiilor le produce, prin extinderea efectelor contractului conferindu-i-se unui terț un drept direct contra promitentului pentru a cere executarea prestației furnizate, prestație care nu a aparținut niciodată stipulentului cu nici un titlu.
Cu alte cuvinte, recurenta nu poate eluda în argumentația sa efectele stipulației și între terțul beneficiar și promitenți, deoarece caracterul particular al acestui contract în folosul altuia este dat de beneficiar, care, deși nu este parte în contract, dobândește direct și nemijlocit dreptul creat în folosul său de la data încheierii contractului, independent de orice acceptare din partea sa.
Cu toate acestea, acceptarea beneficiarului consolidează stipulația, pe care stipulantul nu o va mai putea revoca.
În esență, recurenta, invocând încălcarea art. 969 și 970 C. civ. de către intimații promitenți semnatari ai contractului de investiție, a susținut că aceștia au modificat unilateral lucrările la care s-au obligat, modificări presupus agreate de terțul beneficiar, actele încheiate în acest sens de către SC R.C. SA, SC P. SA și SC R. SA nefiindu-i opozabile și prin acest „artificiu” s-a înlocuit o obligație cu un termen de execuție clar cu o alta care să atârne de realizarea unor lucrări de către un terț care nu este parte în contractul de investiție.
Or, actele la care se referă recurenta, respectiv contractul pentru realizarea de lucrări încheiat între SC R.C. SA în calitate de beneficiar, SC P. SA executant și SC R. SA investitor, având ca obiect realizarea de către executant a finalizării lucrărilor de construcție conform cu prevederile pct. 4 lit. b) din contractul de investiție, actul adițional la contractul de lucrări încheiat la 14 decembrie 2009 încheiat între aceleași părți având ca obiect realizarea de către beneficiar a extinderii magaziei la care se face referire în contractul de investiție pe terenul dobândit de acesta la 11 decembrie 2009 și procesul-verbal de recepție a lucrărilor din 15 decembrie 2009, au o cu totul altă semnificație decât cea avansată de recurentă, care ignoră cu bună știință efectele pe care le produc în raporturile particulare create de stipulație.
Comportamentul lui SC R.C. SA ca semnatar al acestor înscrisuri constituie o acceptare a stipulației și, în egală măsură, o exercitare a dreptului de care poate să dispună, astfel că modificarea convenită prin actul adițional la contractul de construcție de lucrări, la cererea sa expresă, în sensul extinderii magaziei inițiale cu consecința modificării proiectului, nu avea nevoie de acordul stipulantului, în patrimoniul căruia nu a existat niciodată acest drept cu niciun titlu.
Distinct de acestea, Înalta Curte a constatat că această extindere apare în deplină concordanță cu interesul pe care îl urmărește stipulantul, respectiv cu cauza stipulației așa cum rezultă din contractul de investiție, art. 4 lit. a), potrivit căruia pârâții se obligă ca, până la 15 decembrie 2009, să finalizeze formalitățile de vânzare către SC R.C. SA a suprafeței de teren aflată între halele de producție C1 și C2, respectiv suprafața de 237 mp pe care a fost extinsă magazia aflată în construcție.
În acest context, recurenta nu poate susține cu temei că nu cunoștea hotărârea beneficiarului stipulației de extindere a lucrărilor și pe terenul de 237 mp dobândit în cursul lucrărilor, respectiv la 11 decembrie 2009, de vreme ce obligația de achiziționare a terenului a fost impusă pentru buna desfășurare a activității de producție, așa cum rezultă implicit din conținutul art. 4 lit. c).
În ceea ce privește executarea lucrărilor fără obținerea autorizației de construcție, ceea ce în opinia recurentei echivalează cu o neîndeplinire a obligațiilor de către promitenți, argumentele prin care atât prima instanță cât și instanța de apel au respins această critică sunt pertinente și în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție potrivit cărora titularul dreptului de a solicita eliberarea autorizației de construcție este proprietarul terenului și al construcțiilor, respectiv SC R.C. SA.
Înalta Curte notează, totodată, sub acest aspect și faptul că în contractul de investiție nu s-a prevăzut nicio obligație în sarcina promitenților referitor la autorizarea lucrărilor care urmau să fie finalizate.
Cum rezultă din termenii convenției (art. 4 lit. b), că lucrările erau în curs de derulare, finalizarea vizând ridicarea pereților și acoperișul magaziei, chestiunea autorizației trebuia tranșată în măsura în care se impuneau anumite obligații în sarcina promitenților, semnatari ai contractului de investiție exclusiv în calitatea lor de asociați la SC R.C. SA.
Cu privire la încălcarea prevederilor art. 1068 C. civ. referitoare la clauza penală consimțită prin art. 7 alin. (5) din contractul de investiție, recurentul a susținut că aceasta devine incidentă și în situația întârzierii executării obligației sau a unei executări parțiale.
În analiza acestei critici Înalta Curte a reținut că instanțele devolutive au statuat în fapt că lucrările acceptate de terțul beneficiar și modificate conform necesităților sale au fost finalizate în întregime, aspecte care nu mai pot fi cenzurate pe calea recursului, în condițiile în care hotărârile sunt motivate și fundamentate pe probe pertinente administrate în cauză.
Or, clauza penală instituită în art. 7 pct. 5 din contractul de investiție are în vedere nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 4 pct. a)-d).
Cum în cauză Înalta Curte a constatat că aspectele de nelegalitate invocate de recurentă cu privire la neîndeplinirea obligației din art. 4 lit. b) din contractul de investiție sunt nefondate, pe cale de consecință, clauza penală devine inoperantă.
În sfârșit, chiar și în ipoteza invocată de recurentă, a incidenței clauzei penale și pentru depășirea termenului de finalizare a lucrărilor, stabilit inițial pentru 31 decembrie 2009, aceasta nu poate fi imputată promitenților care în raporturile cu terțul beneficiar erau ținuți de dreptul acestuia, astfel cum a fost acceptat irevocabil în sensul modificării soluției tehnice și, pe cale de consecință, a datei de finalizare a lucrărilor.
În această concluzie, Înalta Curte are in vedere că prin efectul stipulației, terțul beneficiar deține dreptul născut din convenția încheiată între stipulant și promitent, el poate acționa in justiție pe promitent pentru a cere executarea prestației astfel cum a fost acceptată. Această conduită a terțului beneficiar se impune și stipulantului care, deși nu are un raport direct cu terțul relațiile cu acesta sunt date de scopul stipulației de a oferi o prestație terțului.
Altfel spus, efectele pe care le produc cele trei categorii de raporturi juridice distincte pe care le implică stipulația pentru altul trebuie analizate și în interdependența lor, deoarece numai împreună ele configurează juridic existența acestei instituții,
În cauză, prestația conferită terțului prin intermediul promitentului, astfel cum a fost acceptată de beneficiar, (căci nimeni nu dobândește un drept fără voia lui) a impus prelungirea duratei de finalizare a lucrărilor. Promitenții și-au îndeplinit întocmai obligația în condițiile beneficiarului, care nu a ridicat nicio obiecție de neexecutare, distinct de faptul că realizarea lucrărilor coincide în mod evident cu interesul urmărit de stipulant, așa cum s-a arătat în considerentele de mai sus.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.