Asupra recursurilor de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 421 din 13 mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererile formulate de inculpații R.C. și M.I.C., privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, ca neîntemeiate.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., a condamnat pe inculpații M.I.C. și R.C. la câte 5 ani și 6 luni închisoare fiecare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a menținut starea de arest și s-a dedus prevenția de la 22 august 2001, la 13 mai 2002, pentru fiecare.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații, în solidar, la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă T.M.C.
Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
În data de 19 august 2008, în jurul orelor 22,00, în timp ce partea vătămată T.M. se deplasa pe str. Toporași, a fost acostat de cei doi inculpați și de făptuitorul M.G., care l-au chemat să discute cu el.
În aceste condiții, inculpatul M.I.C. i-a solicitat părții vătămate, pe un ton amenințător, să-i dea telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, întrucât acesta a refuzat, inculpații au început să-l lovească.
În aceste împrejurări, inculpatul M.I.C. a introdus mâna în buzunarul stâng al pantalonului părții vătămate și i-a sustras suma de 200.000 lei.
În timpul agresiunii, la locul faptei a sosit martorul N.C., prieten cu partea vătămată, care a încercat să intervină în aplanarea conflictului, solicitându-le agresorilor să înceteze lovirea părții vătămate. Văzând că activitatea infracțională nu a putut fi stopată prin intervenția sa, martorul N.C. s-a deplasat la locuința unor prieteni, de unde a anunțat organele de poliție cu privire la cele petrecute.
Potrivit raportului de expertiză medico – legală nr. A1/70715/2001, s-a constatat că partea vătămată T.M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare 5–6 zile de îngrijiri medicale.
Din declarațiile martorului N.G., rezultă că în seara zilei de 19 august 2001, a văzut cum inculpații R.C. și M.I.C. îl loveau cu pumnii și cu un băț pe partea vătămată. De asemenea, martorul apreciază că, după ce a început să strige că a anunțat organele de poliție, cei doi inculpați și făptuitorul a fugit de la locul faptei.
În aceste condiții, deplasându-se lângă partea vătămată, a întrebat-o pe aceasta despre motivul agresării și a aflat că inculpații și făptuitorul i-au solicitat părții vătămate un telefon mobil, iar în condițiile în care au fost refuzați, au început să-l lovească.
Martorul declară că, în timpul discuției purtate cu partea vătămată, aceasta i-a adus la cunoștință că i s-a sustras suma de 200.000 lei, de către inculpatul M.I.C.
Inculpații au recunoscut că au exercitat acte de violență asupra părții vătămate și au menționat că motivul pentru care au recurs la asemenea acte a fost acela că li s-au adresat cuvinte injurioase.
Declarațiile inculpaților sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Martora S.G. a arătat că a văzut-o pe partea vătămată căzută pe trotuar și agresată de cei doi inculpați și făptuitor cu bâtele, pumnii și picioarele, în zona feței și a corpului. În aceleași circumstanțe, martora a declarat că l-a văzut pe M.I.C. aplecându-se asupra părții vătămate și căutându-l în buzunare.
Împrejurarea că martora S.G., în cursul cercetării judecătorești, a revenit la declarațiile date, este irelevantă în cauză, atitudinea acesteia fiind nejustificată în condițiile în care a semnat fără obiecțiuni acele declarații, fără a fi amenințată sau forțată de anchetatori, simpla „inducere în eroare” de către partea vătămată neconstituind un argument credibil, pentru a se da eficiență acestei reveniri.
De altfel, declarațiile martorei date în cursul cercetării penale se coroborează cu declarațiile părții vătămate și a martorilor N.G. și D.D., rezultând situația de fapt reținută mai sus, vinovăția inculpaților fiind dovedită cu certitudine.
La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și persoana inculpaților, care sunt tineri, cu un grad de cultură redus și care sunt la prima încălcare a legii penale, astfel că s-a orientat la pedepse cu închisoare spre minimul special prevăzut de lege, apreciind că aceste pedepse sunt de natură a asigura atingerea scopului preventiv, prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R.C. și M.I.C., învederând că fapta comisă de ei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a acestei fapte în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
În subsidiar, au solicitat reducerea pedepselor.
Prin decizia penală nr. 573 din 24 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.I.C. și R.C., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și, rejudecând, schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepselor, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise.
Din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că încadrarea juridică a faptelor s-a făcut în mod corespunzător cu starea de fapt.
În acest sens, martorii S.G., N.G. și D.D. au declarat că au văzut cum inculpații îl loveau pe partea vătămată cu bâtele, pumnii și picioarele, în zona feței și a corpului, cât și împrejurarea în care inculpatul M.I.C. a căutat în buzunarele victimei.
În consecință, motivul de recurs care vizează schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., nu poate fi primit, urmând a fi respins, ca nefondat.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate în cauză, se constată că s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., s-a ținut seama de gradul de pericol social concret al infracțiunii de tâlhărie, de violențele grave exercitate asupra victimei, de valoarea sumei de bani sustrase, de numărul participanților, împrejurările concrete în care fapta a fost comisă și de circumstanțele personale ale inculpaților.
Așa încât, nici motivul de recurs care vizează individualizarea pedepselor nu poate fi primit, urmând a fi respins ca nefondat.
Față de aceste considerente, urmează să fie respinse recursurile formulate de inculpați, ca nefondate, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I.C. și R.C. împotriva deciziei penale nr. 573 din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedepse durata arestării preventive de la 22 august 2001, până la 13 mai 2003.
Obligă recurentul inculpat M.I.C. la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat R.C. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.