Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 304 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Galați, inculpatul L.N. a fost condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 2 ani pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Conform art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea de 24 ore din pedeapsa aplicată.
S-a admis în parte acțiunea civilă și, în consecință, în baza art. 14 C. proc. pen., referitor la art. 998 C. civ., inculpatul L.N. a fost obligat la plata unei contribuții lunare în cuantum de 400.000 lei, către partea civilă P.N. de la data de 23 septembrie 1999 și până la încetarea stării de nevoie a acesteia.
S-au respins celelalte daune materiale și daunele morale solicitate de partea civilă P.N.
În baza art. 188 din Legea 3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 2.383.219 lei, plus dobânda aferentă către partea civilă Spitalul nr. 2 TBC Galați, 504.070 lei (741) plus dobânda aferentă către partea civilă Spitalul Județean Galați, 348.288 lei (753) plus dobânda legală aferentă către partea civilă Spitalul de Urgență Dr. Bagdasar București, toate aceste sume cu titlu de cheltuieli de spitalizare, reținându-se culpa de 50% a părții vătămate P.N.
Inculpatul L.N. a fost obligat la plata sumei de 1.400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat și la 6.000.000 lei, către partea civilă P.N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul L.N. a conviețuit în concubinaj cu mama părții vătămate P.N., numita C.A. Între partea vătămată P.N. și inculpat aveau loc în mod frecvent discuții contradictorii, iar la un moment dat inculpatul a interzis părții vătămate să mai pătrundă în domiciliul său.
În ziua de 23 septembrie 1999, partea vătămată P.N. a mers împreună cu martorul M.O. la domiciliul inculpatului. După ce partea vătămată a sunat la ușa inculpatului, acesta din urmă a deschis ușa, dar a refuzat categoric accesul părții vătămate în apartament, îmbrâncindu-l și închizând ușa.
În cele din urmă, partea vătămată a pătruns în apartament, dar inculpatul nervos, i-a cerut insistent să părăsească locuința.
Inculpatul se afla în stare de ebrietate și, la un moment dat, văzând că partea vătămată nu vrea să părăsească apartamentul, a lovit-o cu cuțitul în zona subclaviculară dreapta, lovitura fiind aplicată de sus în jos, lama cuțitului rupându-se în plaga produsă.
La scurt timp, martorul M.O. a transportat-o pe partea vătămată P.N. la Spitalul Județean Galați.
În urma examinării medico – legal s-a constatat că partea vătămată P.N. a prezentat o plagă înțepat tăiată, penetrantă, hemitorace drept cu hemopneumotorax, emfizem subcutanat extins și care i-a pus în primejdie viața prin șocul hemoragic și insuficiență respiratorie.
Pentru vindecare au fost necesare 10–12 luni îngrijiri medicale și examinare periodică pentru a se constata dacă partea vătămată va rămâne sau nu cu infirmitate fizică permanentă.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului a fost reținută pe baza recunoașterii vinovăției de către inculpat, coroborate cu declarațiile părții vătămate, actul medico – legal și declarațiile martorilor C.A. și M.O.
Prima instanță a reținut că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea puternicei tulburări determinată de atitudinea părții vătămate care a intrat în apartamentul părții vătămate fără consimțământul acestuia și a refuzat să plece.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut și culpa părții vătămate în proporție de 50%, despăgubirile datorate de inculpat părților civile fiind reduse în mod corespunzător.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă P.N. și inculpatul L.N.
Partea civilă a criticat sentința sub aspectul soluționării laturii civile susținând că suma de 400.000 lei reprezentând despăgubire periodică lunară la care a fost obligat inculpatul a fost greșit stabilită solicitând majorarea la 1.000.000 lei lunar.
Inculpatul, la rândul său a criticat sentința sub aspectul încadrării juridice și a individualizării pedepsei, solicitând, în esență, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., sau în cel mai rău caz, în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale și faptul că lipsește latura subiectivă a infracțiunii de omor, el fiind surprins în propria locuință.
În subsidiar, în cazul în care se menține încadrarea juridică din rechizitoriu, inculpatul solicită a se da eficiență sporită circumstanțelor atenuante și a se reduce pedeapsa la un an închisoare astfel cum prevede art. 76 lit. b) C. pen.
Prin decizia nr. 77 din 18 februarie 2002, pronunțată de secția penală a Curții de Apel Galați ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
Curtea a motivat că prima instanță a făcut o corectă încadrare juridică ținând seama de obiectul vulnerant folosit, intensitatea loviturii (lama cuțitului s-a rupt), leziunea deosebit de gravă produsă la hemitoracele drept cu pneumotorax șoc hemoragic și insuficiență respiratorie care i-au pus viața în primejdie.
Gravitatea faptei este evidențiată și de timpul necesar pentru vindecare, 10–12 luni, cu posibilitatea ca partea vătămată să rămână cu infirmitate fizică permanentă.
S-a considerat că pedeapsa a fost just individualizată și că prin reținerea circumstanței legale a scuzei provocării prima instanță a avut în vedere și persoana inculpatului, sinceritatea de care a dat dovadă, vârsta acestuia și starea precară a sănătății.
În termen legal inculpatul a declarat recurs considerând hotărârile netemeinice și nelegale. Prin apărător, a solicitat casarea hotărârilor și să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârilor cu trimitere pentru rejudecare urmând să se dispună efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească modul în care partea vătămată a fost lovită și dacă se putea autorăni.
Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că în conflictul cu partea vătămată, deoarece acesta intenționa să-l lovească, a luat un cuțit și a lovit. Ulterior, în declarații arată că deși nu neagă faptul că s-a îmbrâncit cu partea vătămată nu-și explică cum s-a produs rănirea acesteia.
Martorii C.A. și M.O. prezente în casă, în timpul săvârșirii faptei, au declarat că inculpatul concubin al mamei părții vătămate nu se înțelegea cu partea vătămată și se tot certau, așa cum s-a întâmplat și în seara de 23 septembrie 1999. Ambii martori au arătat că enervat inculpatul a intrat în bucătărie de unde a luat un cuțit și după ce partea vătămată a înlăturat-o pe mama sa din fața inculpatului, rămas cu inculpatul, acesta i-a aplicat o puternică lovitură cu cuțitul în umăr.
Criticile aduse celor două hotărâri nu urmăresc decât tergiversarea soluționării cauzei, în eventualitatea casării cu trimitere pentru efectuarea unei expertize medico – legale, și nu sunt fondate. O astfel de apărare nu a fost făcută nici în fața primei instanțe și nici în apel. Observând motivele de apel, inculpatul a criticat sentința sub două aspecte:
- „pedeapsa este mult prea mare așa cum s-au petrecut faptele, partea vătămată violându-mi domiciliu m-a provocat într-un mod inadmisibil”
- greșita soluționare a laturii civile.
Fără să nege săvârșirea infracțiunii, inculpatul a cerut să se rețină că a fost provocat, aspect care a fost avut în vedere încă din timpul urmăririi penale și materializat în hotărârea primei instanțe care l-a condamnat la numai 2 ani și 4 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor.
Așa fiind, se constată că ambele hotărâri sunt temeinice și legale și nu există, motive care să ducă la casarea lor.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul L.N., și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 77 din 18 februarie 2002 a Curții de Apel Galați.
Deduce din pedeapsă durata reținerii de 24 de ore din 23 septembrie 1999.
Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.