Deliberând asupra cauzei penale de față;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința nr. 230, pronunțată la data de 6 iunie 2002, în dosarul penal nr. 71/2002, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul U.R.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a reținut reținerea de 24 ore, 25 mai 2002.
S-a constatat că partea vătămată H.D.M. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul, în noaptea de 24 mai 2000, în jurul orei 1,00, după ce a strigat-o pe partea vătămată pentru a-i capta atenția, nereușind i-a smuls geanta de pe umăr și a fugit cu ea. Partea vătămată s-a dezechilibrat, a strigat și cei din jur l-au imobilizat pe inculpat, care aruncase pe jos geanta după ce fugise.
Probele administrate: declarațiile martorilor, declarația părții vătămate au confirmat recunoașterea inculpatului. Acesta a fost sincer și a regretat în mod deosebit atitudinea avută și pe care nu și-o poate explica. În declarația sa, inculpatul a arătat că era într-o stare de depresie puternică și după consumarea de alcool, atunci când a făcut ceva absolut accidental și nespecific în viața sa.
Statul de student, comportarea anterioară și ulterioară ireproșabilă, regretul deosebit, au determinat instanța care a constatat că s-a comis o infracțiune de tâlhărie, dar într-o formă foarte ușoară, să aplice cea mai mică pedeapsă legal pronunțată prin reținerea de circumstanțe atenuante și prin darea acestora efectului juridic maxim.
Curtea de Apel Suceava, secția penală, prin decizia nr. 302, pronunțată la 16 septembrie 2002, în dosarul nr. 3519/2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului, obligându-l la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii inculpatul, în termen legal a declarat recurs, invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv greșita condamnare pentru o infracțiune ale căror elemente constitutive nu erau întrunite, lipsind intenția.
Recurentul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată și sentința de condamnare în raport de motivul invocat și de probe, Curtea constată că recursul este nefondat.
Infracțiunea de tâlhărie este furtul (respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia în scopul de a și-l însuși pe nedrept) săvârșit prin întrebuințare de violențe sau urmat de acestea pentru asigurarea scăpării, a păstrării bunului sustras.
Din declarațiile părții vătămate, a inculpatului și ale martorilor L.R., R.P.D., U.A.C., T.M.I., instanța a reținut corect desfășurarea evenimentelor.
Acestea au cuprins deposedare, violență și însușirea poșetei părții vătămate, elemente ce constituie conținutul infracțiunii de tâlhărie.
Scopul însușirii a fost atins, intenția însușirii s-a manifestat prin gestul făcut, mobilul însușirii neinteresând existența infracțiunii ci, eventual aprecierea cuantumului pedepsei.
Mobilul, posibil să nu fi avut o reprezentare clară în conștiința inculpatului, dar aceasta nu e motiv de a considera lipsă un element constitutiv, mobilul neavând acest caracter, iar latura subiectivă fiind evidentă.
Odată reținută săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, chiar și în cea mai simplă și atipică formă a sa, nu se poate considera că fapta este lipsită de pericolul social specific săvârșirii unei infracțiuni.
Toate împrejurările de fapt și personale au fost avute în vedere de instanțe, în mod corect s-au reținut circumstanțe atenuante și s-a redus pedeapsa aplicată la minim, nerămânând vreo posibilitate neluată în seamă, astfel încât inculpatului nu-i rămâne decât să accepte consecința rătăcirii sale și să profite de șansa oferită de o pedeapsă redusă, de a-și continua studiile și în general procesul de instrucție.
Pentru considerentele arătate, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.R.C. împotriva deciziei penale nr. 302 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsă durata reținerii de o zi din 25 mai 2002.
Obligă recurentul la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2003.