Suspendarea de drept a cauzei în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Abrogarea textului legal. Cerere de repunere pe rol a cauzei. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii: Drept comercial. Alte materii
Index alfabetic: excepție de neconstituționalitate
- principiul neretroactivității legii
- suspendare
Legea nr.47/1992, art. 29
C. proc. civ., art. 725 alin. (1) (4)
Legea nr. 177/2010
Constituția României, art. 15 alin. (2), art. 78
Din economia art. 725 C. proc. civ. rezultă că „dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege”, iar „actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi.”
Astfel, abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, care reglementa suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, nu prezintă relevanță în ceea ce privește soluționarea cererii de repunere pe rol, întrucât, în virtutea principiului neretroactivității legii, noua lege nu se aplică unor fapte constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice consumate sub imperiul vechii legi, precum și efectelor produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi.
Secția comercială, Decizia nr. 1622 din 14 aprilie 2011
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 octombrie 2009, reclamantul E.C. a chemat în judecată pârâta SC M. CF SA pentru ca în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată să se dispună anularea hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie 2006.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința nr. 30 din 2 martie 2010, dată în Cameră de Consiliu, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția puterii de lucru judecat ridicate de pârâtă, iar pe fond a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie 2006.
Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta, și în ședința publică din 5 mai 2010 a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Prin încheierea din 20 mai 2010, Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de SC M. CF SA în contradictoriu cu E.C., a trimis cauza Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate și, pe această perioadă, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a suspendat judecata cauzei.
La data de 21 ianuarie 2011, reclamantul-intimat E.C. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul că prin Legea nr. 177/2010 din 28 septembrie 2010 s-au adus modificări Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale în sensul abrogării dispozițiilor art. 29, situație în care se impune continuarea judecății.
Aceeași instanță, prin încheierea ședinței publice din 9 februarie 2011, a considerat că subzistă motivele prevăzute la data luării măsurii suspendării și a menținut cauza având ca obiect judecarea apelului suspendată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimatul-reclamant E.C., criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După prezentarea expunerilor de motive a Legii nr. 177/2010 printre care sunt menționate considerentele legiuitorului privind abrogarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, considerând că scopul urmărit a fost accelerarea judecării proceselor, soluționarea acestora urmând să se facă „într-un termen rezonabil” conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a adus ca argument și introducerea unei noi situații de revizuire la art. 322 pct. 10 potrivit căruia „dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori a dispoziției dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate cu sesizare”.
Se consideră că modificarea legislativă intervenită este una de procedură, de imediată aplicare, în sensul dispozițiilor art. 725 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, s-a mai susținut că încheierea nu a fost motivată.
Recursul este nefondat.
Procedura excepției de neconstituționalitate este reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992 care avea următorul cuprins „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Înainte de apariția Legii nr. 177/2010, alin. (5) al art. 29 prevedea că „Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate, judecarea cauzei se suspendă”.
În speță, nu se poate reține aplicarea dispozițiilor art. 725 alin. (1), abrogarea textului de lege în baza căruia s-a făcut suspendarea nefiind echivalentul unei noi legi de procedură de aplicare imediată.
Mai mult, potrivit alin. (4) al aceluiași articol „actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi. În cazul în care acest act de procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi el nu va fi menținut, „chiar dacă potrivit legii noi ar fi valabil”.
În speță, măsura suspendării cauzei nu putea fi anulată sub imperiul vechii legi, ci se putea dispune repunerea pe rol numai după soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
Mai mult, Înalta Curte consideră că abrogarea dispozițiilor legale care reglementau suspendarea de drept a judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate nu prezintă relevanță în ceea ce privește soluționarea cererii de repunere pe rol, întrucât, în virtutea principiului neretroactivității legii, noua lege nu se aplică unor fapte constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice consumate sub imperiul vechii legi, precum și efectelor produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi.
Cu alte cuvinte, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) „Legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, iar art. 78 stabilește că „Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei”.
Nu se poate reține nici critica privind nemotivarea încheierii atacate, având în vedere cele expuse anterior, instanța făcând referire la menținerea măsurii suspendării constatând că subzistă dispozițiile pentru care a fost suspendată cauză.
În consecință, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul E.C. împotriva încheierii din 9 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.