Termenul de prescripţie aplicabil în cazul asigurărilor de persoane. Calcul
Cuprins pe materii: Drept civil. Prescripţie extinctivă
Index alfabetic: contract de asigurare
- asigurări de persoane
- termen de prescripţie
Decretul nr. 167/1958, art. 3 alin. (2)
Legea nr. 136/1995, art. 31 alin. (2)
Pentru începerea curgerii termenului de prescripţie în materia asigurărilor de persoane sunt necesare o condiţie și un termen suspensiv, respectiv producerea riscului asigurat și expirarea perioadei de protecţie.
Prin urmare, termenul de prescripţie începe să curgă de la expirarea valabilităţii contractului de asigurare, dacă evenimentul asigurat s-a produs în cuprinsul perioadei de asigurare, iar termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, asigurările de persoane menţionate la art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 fiind exceptate de la termenul de prescripţie de 2 ani.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3297 din 26 octombrie 2011
Notă : Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat la data de 1 octombrie 2011 prin Legea nr. 71/2011 publicată în M. Of. Partea I nr. 409 din 10 iunie 2011
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamantul P.V. a solicitat obligarea pârâtelor SC Asigurare Reasigurare A. SA și M.A.P.N. la plata sumei de 85.400 euro despăgubiri.(...)
Prin sentinţa comercială nr. 11592/2009, Tribunalul București, Secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea, a respins acţiunea în contradictoriu cu M.A.P.N. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat-o pe pârâta SC Asigurare Reasigurare A. SA să plătească reclamantului suma de 60.000 Euro despăgubire, în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamantul beneficia de protecţia contractului de asigurare seria AC nr. 414809/2005, având dreptul la suma de 60.000 euro ca beneficiar, în cazul "îmbolnăvirii pe timpul și din cauza acţiunilor de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirea sarcinilor pe timpul serviciului care au rezultat clasarea ca inapt", că din probele administrate a rezultat că acesta s-a îmbolnăvit în cadrul perioadei acoperite de contractul de asigurare, în ianuarie 2006, în Irak, fiind diagnosticat la data de 12 ianuarie 2006, de medicii americani (...) cu diabet nou stabilit, hiperglicemie, polyuria, polydipsia, tratament recomandat cu insulina, că diagnosticele din ţară de la Spitalul Militar Central din 20.02.2006 confirmă diabetul zaharat tip 1 și îl numesc "apt limitat pe timp de pace și război".(…)
Prin decizia comercială nr. 377/2010, Curtea de Apel București, Secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC Asigurare Reasigurare A. SA București împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că: (...)
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, curtea de apel a apreciat că în cauză instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale referitoare la termenul de prescripţie extinctivă și la data de la care acesta începe să curgă.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 „termenul prescripţiei este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste, de 18 luni.”
Conform art. 3 alin. (2) din același act normativ „prin derogare de la dispoziţiile alineatului precedent, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare”.
În speţă, termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, având în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Secţiunea a 3-a intitulată „Asigurarea de persoane” din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, modificată, conform cărora „prevederile prezentei secţiuni se referă la categoria asigurărilor de viaţă, iar din categoria asigurărilor generale, la asigurările de accidente și boală și la asigurările de sănătate.”
Cu atât mai mult cu cât intimatul are calitatea de beneficiar al asigurării, nefiind semnatar al contractului de asigurare, termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, asigurările de persoane menţionate la art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 fiind exceptate de la termenul de prescripţie de 2 ani.
În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripţie, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, în „asigurările de persoane … obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare”. Așadar, acest text de lege prevede, în cazul asigurărilor de persoane, ca moment al exigibilităţii obligaţiilor, „ajungerea la termen”, prin urmare momentul de la care va curge termenul de prescripţie pentru solicitarea plăţii obligaţiilor rezultate din astfel de asigurări va fi diferit de cel prevăzut de art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Pe de altă parte, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 „în asigurările prevăzute la alin. (1) asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, definit conform condiţiilor contractului de asigurare, să plătească o indemnizaţie de asigurare.”
Faţă de prevederile legale sus-enunţate, curtea de apel a apreciat că, astfel cum a reţinut și prima instanţă, termenul de prescripţie începe să curgă de la expirarea valabilităţii contractului de asigurare, dacă evenimentul asigurat s-a produs în cuprinsul perioadei de asigurare. În cauză, perioada de asigurare a fost stabilită de părţi ca fiind cea cuprinsă între 01.08.2005-31.03.2006, evenimentul asigurat survenind în cursul lunii ianuarie 2006, în Irak, când intimatului i s-a pus diagnosticul Diabet zaharat de către medici americani.
Prevederile Cap. III pct. 1 din Condiţiile generale nu fac referire la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, prin urmare nu se poate reţine incidenţa acestora cu privire la acest moment. Dispoziţiile contractuale relevate reprezintă, de fapt, o aplicare în contractul părţilor, a prevederilor art. 10 din Legea nr. 136/1995, conform cărora contractul de asigurare va cuprinde, printre altele, „momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului”.
Distinct de aspectele reţinute mai sus, instanţa de apel a mai arătat și că la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că între apelantă și intimatul-reclamant s-a purtat o întreagă corespondenţă finalizată cu adresa nr. 11687/2008, prin care apelanta-pârâtă comunică intimatului-reclamant că cererea de despăgubiri i-a fost respinsă ca prescrisă, întrucât s-a împlinit termenul de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Așadar, în cursul termenului de prescripţie de 3 ani calculat de la expirarea valabilităţii contractului de asigurare, intimatul-reclamant a efectuat toate demersurile pentru obţinerea pe cale administrativă a despăgubirilor de la apelantă, urmare refuzului acesteia din urmă, adresându-se instanţei de judecată. Trebuie reţinut în acest context și faptul că intimatul-reclamant nu este semnatar al contractului de asigurare, ci beneficiar într-un contract colectiv încheiat între apelantă și intimata MAPN, astfel că nici din această perspectivă nu se poate imputa intimatului faptul că nu a formulat cererea de despăgubiri imediat după producerea evenimentul asigurat, când încă nu era nici măcar repatriat.(...)
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs (...) pârâta SC Asigurare Reasigurare A. SA București.(...)
Recurenta-pârâtă SC Asigurare Reasigurare A. SA București și-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar în rejudecare, pe fond, respingerea acţiunii în principal ca fiind prescrisă și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecăţii, în conformitate cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de apel făcând o aplicare greșită a Contractului de asigurare și a termenului de la care începe să curgă prescripţia dreptului material la acţiune.
A arătat că, faţă de aprecierea instanţei de apel potrivit căreia aplicabil în speţă este termenul general de prescripţie de 3 ani, este indubitabil faptul că instanţa face o incorectă interpretare a Decretului nr. 167/1958 relaţionat cu Condiţiile de Asigurare, dar și cu speţa prezentă.
A considerat că este total lipsită de temei motivarea instanţei de apel, potrivit căreia apreciază că termenul de prescripţie începe să curgă abia de la data expirării valabilităţii Contractului de Asigurare, având în vedere faptul că data de la care asiguratul a avut cunoștinţă despre producerea riscului asigurat este data de 12 ianuarie 2006; potrivit acestui raţionament al instanţei de apel ar însemna că indiferent de data producerii riscului asigurat, despăgubirile pot fi cerute la încetarea contractului de asigurare, fapt care este lipsit de fundament juridic.
A susţinut că instanţa de apel face o greșită aplicare a legii, iar decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, aspecte care se subscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, respectiv pct. 9 C. proc. civ.
A considerat că în mod greșit instanţa de apel, la fel ca și instanţa de fond, au nesocotit prevederile contractului și au definit noţiunea de inapt, pentru că numai după ce intimatul a fost stabilit apt limitat, putea a se stabili dacă acesta beneficia de dispoziţiile art. 30 și urm. din Condiţiile de Asigurare, iar gradul de invaliditate urma a fi stabilit în conformitate cu art. 31, 32 și 33 din aceleași condiţii.
În fine, a mai susţinut că plata sumei asigurate putea fi achitată doar în urma stabilirii unei invalidităţi permanente produsă într-un interval de un an de la data accidentului, cu condiţia ca accidentul să se fi produs pe durata valabilităţii asigurării; în atare condiţii, chiar dacă în urma unei expertize medicale s-ar fi stabilit vreun grad de invaliditate, a considerat că plata nu ar fi putut fi făcută decât după stabilirea gradului permanent de invaliditate.
Recursul nu este fondat.(...)
În ce privește recursul pârâtei SC Asigurare Reasigurare A. SA București, s-au constatat următoarele: (...)
În recursul său, cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecăţii, întrucât a făcut o aplicare greșită a Contractului de Asigurare și a termenului de la care începe să curgă prescripţia dreptului material la acţiune, respectiv a aplicat și calculat greșit termenul de prescripţie și a apreciat eronat asupra momentului curgerii lui.
Această critică nu este întemeiată.
Ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au respins în mod corect excepţia dreptului material la acţiune, reţinând că art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 stabilește că termenul de 2 ani, invocat de pârâtă, nu este aplicabil asigurărilor de persoane și, de asemenea, că obligaţiile ce decurg din raporturi de asigurare de persoane devin exigibile prin ajungere la termen.
Conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 „în asigurările prevăzute la alin. (1), asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, definit conform condiţiilor de asigurare, să plătească o indemnizaţie de asigurare”.
S-a apreciat judicios că pentru a curge termenul de prescripţie sunt necesare o condiţie și un termen suspensiv, respectiv producerea riscului asigurat și expirarea perioadei de protecţie, or, condiţia suspensivă s-a împlinit în ianuarie 2006 când reclamantul s-a îmbolnăvit, iar termenul suspensiv este dat de expirarea perioadei contractuale de asigurare stabilită de părţi ca fiind cuprinsă între 1 august 2005 – 31 martie 2006 .
Prin urmare, termenul de prescripţie începe să curgă de la expirarea valabilităţii contractului de asigurare, dacă evenimentul asigurat s-a produs în cuprinsul perioadei de asigurare, iar termenul de prescripţie aplicabil este cel de 3 ani, asigurările de persoane menţionate la art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 fiind exceptate de la termenul de prescripţie de 2 ani.
Termenul de prescripţie de 3 ani este aplicabil în speţă cu atât mai mult cu cât reclamantul are calitatea de beneficiar al asigurării într-un contract colectiv încheiat de pârâtă cu M.A.N., nefiind semnatar al contractului de asigurare, iar, de pe altă parte, prevederile Cap.III pct.1 din Condiţiile generale nu fac referire la data la care începe să curgă termenul de prescripţie și, deci, nu se poate reţine incidenţa acestor prevederi privind acest moment.
Totodată, se constată că în intervalul celor 3 ani scurși de la data expirării valabilităţii contractului de asigurare reclamantul a efectuat toate demersurile necesare pentru obţinerea pe cale administrativă a despăgubirilor de la pârâtă și urmare acestui refuz s-a adresat instanţei de judecată, așa încât corect s-a reţinut că nu i se poate imputa reclamantului faptul că nu a formulat cerere de despăgubiri, când nici măcar nu era repatriat.(...)
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus menţionate, reţinându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres și limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să justifice casarea ori modificarea deciziei curţii de apel, aceasta a fost menţinută ca fiind legală și a fost respins ca nefondat recursul declarat în cauză.