Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 336/P din 26 septembrie 2000, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului Ș.C.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 și art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
În esență, s-au reținut următoarele:
La începutul lunilor iunie și iulie 1997, inculpatul Ș.C.G., în calitate de notar public, a autentificat două procuri, în lipsa persoanelor indicate ca mandanți, conferind astfel caracter oficial și aparență de legalitate unor înscrisuri ce conțineau mențiuni necorespunzătoare realității.
Ulterior, inculpatul a autentificat, pe baza uneia din procurile false întocmite, două contracte de vânzare-cumpărare, a două apartament.
Prin sentința penală nr. 3/F din 15 martie 2002, Curtea de Apel Brașov a condamnat pe inculpatul Ș.C.G. la 5 pedepse de câte un an și 10 luni închisoare pentru 5 infracțiuni prevăzute de art. 289 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen., după schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 289 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, adică, în total, 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor falsificate, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.
În cauză, au declarat recurs inculpatul Ș.C.G. și martora C.N.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea încheierii de ședință din 22 august 2001, prin care a fost respinsă excepția nulității absolute referitoare la sesizarea instanței, încetarea procesului penal pentru lipsa autorizării de cercetare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C.pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brașov pentru motivele arătate prin concluziile scrise depuse la dosar.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea probelor rezultă că, instanța a reținut corect faptele și vinovăția inculpatului, le-a dat o încadrare juridică corespunzătoare și a pronunțat o soluție temeinică și legală.
Excepția nulității absolute, constând în pretinsa încălcare a prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., prin aceea că instanța de fond nu a fost legal investită, a fost respinsă, în mod corect pentru următoarele considerente:
- atât urmărirea penală cât și trimiterea în judecată a inculpatului Ș.C.G. au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995, în sensul că ambele acte procesuale (urmărirea penală și trimiterea în judecată) au fost avizate de către ministrul justiției.
Astfel, urmărirea penală a fost începută la 22 octombrie 1999, după ce, la data de 28 septembrie 1999, a fost dat avizul de cercetare penală pentru infracțiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen. (acest aviz s-a referit la modul fraudulos în care au fost încheiate procurile nr. 1336/1997; nr. 1646 din 11 iulie 1997; nr. 1613 din 18 iulie 1997 și contractele de vânzare-cumpărare nr. 1731 din 18 iulie 1997 și nr. 1768 din 25 iulie 1997).
Împrejurarea că, ulterior, a fost obținut un al doilea aviz de cercetare pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C.pen., nu are relevanță juridică procesuală, întrucât primul aviz a fost cerut și, respectiv, a fost acordat cu referire la întreaga activitate infracțională a inculpatului.
Sub acest aspect, este constantă interpretarea că avizul de cercetare se raportează la faptele săvârșite și nu la o anumită încadrare juridică a acestor fapte care, în cursul procesului poate fi uneori schimbată corect sau eronat. A admite că parchetul sau instanța de judecată sunt ținute de încadrarea juridică menționată în avizul de cercetare dat de ministrul justiției, ar însemna să acceptăm că, ori de câte ori, s-ar impune schimbarea încadrării juridice, privitor la faptele supuse cercetării, conform avizului acordat, această schimbare să poată fi operată numai în urma obținerii unui alt aviz al ministrului justiției, ceea ce evident, apare de neconceput.
De altfel, este de observat, însă, că, instanța, prin hotărârea pronunțată, nu a reținut decât încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 289 C.pen., adică exact infracțiunea pentru care s-a cerut și obținut avizul de cercetare.
- sesizarea instanței s-a făcut legal, prin rechizitoriu, la 26 septembrie 2000, după ce, la 28 august 2000 a fost obținut avizul de trimitere în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
Așa fiind, au fost respectate dispozițiile procedurale privitoare la sesizarea instanței, motiv pentru care sancțiunea nulității absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este inoperantă în cauză.
Pentru considerentele și argumentele mai sus-menționate, apare nefondată și solicitarea de încetare a procesului penal, în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen., pentru lipsa autorizării organului competent.
Nu se impune nici casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Probele existente la dosar dovedesc în mod cert, faptele și vinovăția inculpatului.
Inculpatul Ș.C.G., în calitate de notar, a autentificat procurile nr. 1336/1997 și nr. 1646/1997, fără ca mandanta L.N. să fie prezentă și să semneze. În acest mod, el a atribuit caracter oficial și aparență de legalitate unor înscrisuri care nu corespundeau realității.
De asemenea, același inculpat, la 8 iulie 1997, a autentificat procura nr. 1613, în lipsa mandantului A.R. și, totodată, pe baza acestei procuri, a autentificat contractele de vânzare-cumpărare nr. 1731 și nr. 1768 din 25 iulie 1997.
Probele dovedesc că inculpatul a acționat în deplină cunoștință de cauză.
Astfel, coinculpatul G.G., prin declarațiile date, a arătat, constant că, inculpatul Ș.C.G. era avizat asupra situației soților L. (divorțați) și a familiei A. (soțul dispărut), precum și asupra lipsei mandanților la întocmirea procurilor.
Împrejurarea că, ulterior, la sfârșitul cercetării judecătorești, el a revenit infirmând cele declarate, prin suplimentul de declarație pe care l-a solicitat, nu reprezintă decât o încercare care, evident, nu poate produce consecințe juridice, astfel că instanța, în mod justificat, a înlăturat acest supliment de declarație.
Faptele și vinovăția inculpatului au fost confirmate și prin expertizele criminalistice, care au stabilit că semnăturile mandanților pe procurile nr. 1336/1997 și nr. 1613/1997 nu aparțin numiților L.N. (în prezent C.N.) și, respectiv, A.R. Concluziile expertizelor criminalistice au fost confirmate de A.P., care a arătat că nu a fost prezentă la încheierea procurii nr. 1613/1997 și de către martora L.N., care a menționat că nu a știut de vânzarea-cumpărarea apartamentului bun comun și nici nu l-a împuternicit pe soțul său, inculpatul L.N., pentru o asemenea tranzacție.
Faptele și vinovăția inculpatului rezultă și din declarațiile martorilor S.D. și A.E.
Pentru toate aceste motive, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.
Recursul martorei C.N. este inadmisibil.
Susținerea acesteia că, instanța a considerat-o greșit martoră, pentru că în realitate, ea a avut calitatea de parte civilă, are la bază recunoașterea obiectului juridic și a caracterului infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen., care a făcut obiectul cauzei.
Astfel, așa cum se știe, infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C.pen., care a făcut obiectul cauzei, are ca obiect juridic acele relații sociale a căror normală formare și desfășurare nu este posibilă fără apărarea acelei valori sociale, care este încrederea publică în conținutul înscrisurilor care se încheie în fața autorităților.
Această infracțiune nu are ca urmare juridică un rezultat, ci întotdeauna, doar o stare de pericol.
Așa fiind, în cazul acestei infracțiuni, alăturat acțiunii penale, nu poate exista o acțiune civilă sau, cu alte cuvinte, alăturarea unei acțiuni civile este inadmisibilă.
Pentru aceste motive, recursul martorei L.N. (în prezent C.) urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.C.G. împotriva sentinței penale nr. 3/F din 15 martie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de martora C.N. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe fiecare recurent la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pronunțată, în ședință publică, azi 14 mai 2003.