Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Validitatea contractului chiar și în cazul lipsei de echivalenţă între preţ și valoarea reală a bunului. Condiţiile de aplicare a acestui principiu

 

În lipsa dovezii că disproporţia existentă între prestaţii s-a datorat neștiinţei, ignoranţei și stării de constrângere în care s-a aflat promitentul vânzător la momentul încheierii actului juridic dedus judecăţii și că promitenta cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obţine avantaje disproporţionate, nu se poate reţine că această convenţie s-a bazat, în ce o privește pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968 cod civil, cum greșit au apreciat instanţele fondului.

 

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1515 din 7 mai 2008)        

 

Prin sentinţa nr.963, pronunţată la data de 13 septembrie 2006, Secţia comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova a admis acţiunea formulată de reclamantul E.S. prin mandatar, continuată de SC O., în contradictoriu cu pârâta SC A., a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între reclamant și societatea comercială pârâtă, pe care a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.

Spre a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în principal,  că antecontractul de vânzare cumpărare nu poate fi considerat valabil, fiind întemeiat pe o cauză imorală, întrucât scopul pârâtei a fost acela de a obţine avantaje disproporţionate faţă de preţul pe care l-ar primi reclamantul, folosindu-se de neștiinţa acestuia despre reconstituirea dreptului de proprietate.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curţii de apel Ploiești prin decizia nr.148, pronunţată la data de 12 iulie 2007.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă SC Agroindustriala Ceres SA, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.3, pct.8 și pct.9 cod procedură civilă.

Examinarea criticilor formulate de recurentă din perspectiva cerinţelor art.304 pct.3, pct.8 și pct.9 cod procedură civilă relevă că acestea sunt, în parte, întemeiate. (...)

Este de observat că obiectul antecontractului de vânzare cumpărare în litigiu îl reprezintă promisiunea de vânzare, respectiv de cumpărare, a dreptului vânzătorului promitent asupra a 50 ha teren arabil, la a cărui reconstituire acesta este îndreptăţit, „în situaţia juridică actuală, fără identificarea și localizarea acestuia și fără punerea în posesie efectivă a promitentului vânzător” și că, în aceste condiţii, părţile au stabilit că preţul total al terenului este de 3.602.300.000 lei, asumându-și, astfel, riscul ca - în funcţie de amplasamentul efectiv al terenului, stabilit în procedura de emitere a titlului și de punere în posesie - valoarea acestuia  să fie mai mare sau mai mică decât cea convenită ca preţ al vânzării, nejustificându-se, așadar, nici o derogare de la „principiul validităţii contractului chiar și în cazul lipsei de echivalenţă între preţ și valoarea reală a bunului”.

Așa fiind, în lipsa dovezii că disproporţia existentă între prestaţii s-a datorat neștiinţei, ignoranţei și stării de constrângere în care s-a aflat promitentul vânzător la momentul încheierii actului juridic dedus judecăţii și că promitenta cumpărătoare ar fi profitat de această stare spre a obţine avantaje disproporţionate, nu se poate reţine că această convenţie s-a bazat, în ce o privește pe aceasta din urmă, pe o cauză ilicită, imorală, în sensul art.968 cod civil, cum greșit au apreciat instanţele fondului.

Pentru aceste motive Înalta Curte a admis recursul pârâtei, a modificat decizia atacată, a admis apelul aceleiași părţi în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.