Taxa
de concesiune nu se circumscrie raportului juridic bugetar, nefiind creanţă
bugetară ci rezultatul unor raporturi juridice convenţionale de drept privat.
Consecinţe în plan juridic
Prin
contractele de concesiune încheiate consensual, părţile sunt angajate în
raporturi de drept privat ca rezultat al acordului lor de voinţă, așa încât, în
mod corect, instanţa de apel a înlăturat prevederile legale referitoare la sume
datorate bugetului de stat, invocate de apelantă ca temei al pretenţiilor sale
reprezentând penalităţi și majorări, apreciind, cu justeţe, că taxa de
folosinţă a terenurilor nu se încadrează în noţiunea de creanţă bugetară, care
se circumscrie raportului juridic bugetar al cărui izvor îl constituie legea,
impusă unilateral de către stat contribuabililor.
(Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie Secţia comercială decizia nr.1725 din 21 mai 2008)
Prin
sentinţa comercială nr.935, pronunţată la data de 23 ianuarie 2007 Secţia
comercială a Tribunalului București a admis, în parte, acţiunea formulată de
reclamantul M.B., împotriva pârâtei R.B. SA, pe care a obligat-o să plătească
reclamantului suma reprezentând taxă concesiune teren pentru perioada 1
ianuarie 2001 – 31 decembrie 2002, sumă care include și diferenţe, reprezentând
taxă de concesiune pe anul 2000, neachitată și a respins, ca neîntemeiată,
cererea de obligare a pârâtei la plata majorărilor și penalităţilor de
întârziere.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu contractele de
concesiune pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2002, în cuantumul
stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză și că, nici prin
contractul de asociere și, nici prin actul adiţional la acesta, nu s-a convenit
asupra majorărilor sau penalităţilor de
întârziere, stipulându-se doar că taxa de concesiune va fi reactualizată cu
rata inflaţiei, însă reclamantul nu a înţeles să solicite daune sub această
formă.
Apelul
formulat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca
nefondat, iar apelul formulat de pârâtă împotriva aceleiași hotărâri a fost
anulat, ca netimbrat, de Secţia a VI-a a Curţii de Apel București, prin decizia
nr.333, pronunţată la data de 21 iunie 2007.
Pentru a
pronunţa această hotărâre instanţa de apel, analizând sentinţa apelată prin
prisma criticilor formulate de reclamant, a reţinut că, în mod corect, au fost
respinse pretenţiile acestuia, reprezentând majorări și penalităţi de
întârziere, având în vedere că în contractul de asociere nr.1897/1992, valabil
până la încheierea contractelor de concesiune, nu au fost prevăzute clauze prin
care intimata pârâtă să fie obligată la plata majorărilor și penalităţilor de
întârziere și a apreciat ca fiind nefondate susţinerile apelantului, prin care
se invocă ca temei al avocatelor pretenţii, acte normative referitoare la sume
datorate bugetului de stat, întrucât taxa de folosinţă a terenurilor nu
constituie creanţă bugetară.
Împotriva
menţionatei decizii a formulat recurs apelantul reclamant prin reprezentantul
său legal, invocând, în drept, dispoziţiile art.304 pct.8 și pct.9 cod
procedură civilă.
Intimata
a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menţinerea deciziei
atacate pe care o apreciază ca fiind legală.
Recursul
este nefondat.
Astfel,
este de observat că, prin contractele de concesiune încheiate consensual,
părţile sunt angajate în raporturi de drept privat ca rezultat al acordului lor
de voinţă, așa încât, în mod corect, instanţa de apel a înlăturat prevederile
legale referitoare la sume datorate bugetului de stat, invocate de apelantă ca
temei al pretenţiilor sale reprezentând penalităţi și majorări, apreciind, cu
justeţe, că taxa de folosinţă a terenurilor nu se încadrează în noţiunea de
creanţă bugetară, care se circumscrie raportului juridic bugetar al cărui izvor
îl constituie legea, impusă unilateral de către stat contribuabililor, așa
încât motivul prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă nu-și găsește
incidenţa în cauză.
Așa
fiind, în temeiul art.312 alin.1 teza 2 cod procedură civilă Înalta Curte a respins
recursul declarat de reclamant.