R O M A N I A
Decizia nr.228 Dosar nr.1753/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr.155 din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de av.C.S.R., apărător ales.
A lipsit intimata parte vătămată Direcția Generală a Penitenciarelor.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de tâlhărie, în infracțiunile de furt calificat și loviri sau alte violențe, aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator pentru prima faptă, prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzută de art.74,76 din Codul penal și a dispozițiilor art.81 din Codul penal, încetarea procesului penal, în temeiul art.11 pct.2 lit.b,raportat la art.10 lit.f din Codul de procedură penală, pentru cea de a doua infracțiune.
Procurorul a pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A,
Prin sentința penală nr.5 din 10 ianuarie 2002 Tribunalul Arad a dispus condamnarea inculpatului M.C. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d din Codul penal.
S-a făcut aplicarea art.71,64 din Codul penal.
În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 13 octombrie 2001 la 14 octombrie 2001.
S-a constatat reparat în natură prejudiciul cauzat părții vătămate Direcția Generală a Penitenciarelor.
A fost confiscat de la inculpat, spre distrugere, un spray paralizant.
În baza art.191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare și a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 300.000 lei, către Baroul de Avocați Arad, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 12/13 octombrie 2001, inculpatul împreună cu alte persoane s-au deplasat cu căruța în zona din apropierea Penitenciarului Arad, pentru a tăia iarbă pentru cai.
La un moment dat aceștia au ajuns în tarlaua cu varză a penitenciarului, unde inculpatul și martorul M.P., au coborât și au luat 8, respective 12 căpățâni de varză, după care și-au continuat drumul.
După o perioadă de timp au fost întâmpinați de paznicii P.A. și G.C. deținuți ai penitenciarului, care i-au acuzat de furt și i-au invitat la penitenciar.
Inculpatul a încercat să le explice celor doi paznici că s-au rătăcit, iar aceștia le-au indicat direcția de mers pentru a ieși din zonă, dar cu toate acestea, inculpatul a refuzat și s-a repezit asupra paznicului P.A. deposedându-l de bâtă și în momentul în care inculpatul a vrut să-l lovească cu bâta pe paznic, a intervenit M.P., care i-a luat bâta din mână și a aruncat-o; încercând să-și caute bâta, paznicul a fost lovit în mod repetat și împroșcat cu un șpray paralizant, rămânând căzut la pământ.
Între timp, celălalt paznic a plecat după ajutoare și la scurt timp, inculpatul și celelate personae au fost imobilizate de gardienii penitenciarelor și predat organelor de poliție.
Partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindicare a necesitat 7 zile îngrijiri medicale.
Prejudiciul în valoare de 150.000 lei a fost reparat în natură, iar partea vătămată Direcția Generală a Penitenciarelor nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solcitând desființarea sentinței și rejudecând cauza, să se schimbe încadrarea juridică în furt și lovire, se vor aplica pedepse orientate spre specimenul special prevăzut de lege și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere că este un element tânăr, că a recunoscut faptele și că nu are antecedente penale.
Prin decizia penală nr.155/A din 8 aprilie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.C. solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d din Codul penal, în infracțiunea de furt calificat .
Pentru infracțiunea de lovire, inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului pe rol, în baza art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.f din Codul de procedură penală, iar pentru infracțiunea de furt, a solicitat aplicarea unei pedepse situată sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, prin reținerea de circumstanțe atenunate, prevăzută de art.74,76 din Codul penal și suspendarea condiționată a executării acesteia conform art.81 din Codul penal.
Recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea, printr-o interpretare eronată a materialului probator administrat în cauză și în consecință, au dat o încadrare greșită faptei comisă de inculpatul M.C.
Astfel, potrivit art.211 din Codul penal, infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă și constă în furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea primelor infracțiuni, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Revenind la cauză, se constată că din declarațiile martorilor M.P., M.M. și inculpaului, rezultă că aceștia, în seara zilei de 12/13 octombrie 2001 s-au întâlnit pe câmp cu două personae, despre care nu cunoșteau că sunt paznici și pe care le-a întrebat care este traseul pe care trebuie să-l urmeze pentru a ieși din câmp spre șosea, deoarece era întuneric și se rătăciseră.
Partea vătămată P.A. confirmă faptul că inculpatul și persoanele care îl însoțeau nu cunoșteau că era paznic, deoarece nu purta uniformă, aceștia întrebându-l care este drumul spre șosea, deoarece era întuneric și se rătăciseră.
Din declarațiile acelorași martori rezultă că între partea vătămată P.A., inculpat și martorul M.P. s-a declanșat un conflict deoarece aceștia din urmă au refuzat să urmeze traseul indicat de paznic pentru a ieși din zona câmpului cultivat cu varză.
Din procesul verbal de sesizare încheiat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Arad (fila 4, dos.urm.pen.) rezultă că, varza sustrasă de pe câmp a fost găsită în căruța inculpatului și a martorului Muszunye Petru ulterior stingerii conflictului dintre paznic și inculpat.
Așadar, inculpatul nu i-a aplicat lovituri paznicului în scopul de a păstra varza furată, astfel că fapta comisă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, cum în mod greșit au apreciat instanțele.
Din concluziile raportului medico-legal efectuat de Serviciul Județean de Medicină (fila 14 dos.de urm.pen.) rezultă că partea vătămată P.A. a suferit leziuni traumatice ce pot data din 12 octombrie 2001, pentru a căror vindicare au necesitat 7 zile de îmgrijiri medicale.
Așadar, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art.180 alin.2 din Codul penal și furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g din Codul penal.
Cum potrivit art.279 din Codul de procedură penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, urmează ca în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.f din Codul de procedură penală, să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, pentru lipsa plângerii prealabile a părții vătămate.
La individualizarea pedepsei ce urmează să fie aplicată inculpatului urmează să aibă în vedere criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal, pericolul social al faptei comise, modalitatea și împrejurările comiterii ei, datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal, nu are antecedente penale, urmând să se rețină în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art.74, 76 din Codul penal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, urmează ca recursul declarat de inculpatul M.C. să fie admis.
Se va casa decizia atacată și hotărârea primei instanțe cu privire la încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată.
Conform art.334 din Codul de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a și d din Codul de procedură penală în infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g din Codul penal și lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal.
În baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g din Codul penal, cu aplicarea art.74,76 din Codul penal, urmează ca inculpatul să fie condamnat la 1 an închisoare.
Se apreciază că în cauză există suficiente temeiuri că scopul preventiv și educativ al pedepsei astfel cum este prevăzut de art.52 din Codul penal, poate fi realizat și fără ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată, urmând să se dispună suspendarea condiționată a executării acesteia, în temeiul art.81-82 din Codul penal.
Se va face aplicarea art.359 din Codul de procedură penală.
Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv 24 ore, în perioada 13 octombrie 2001 –14 octombrie 2001.
În baza art.11 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală, raportat la art.10 lit.f din Codul de procedură penală, se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiași inculpat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzute de art.180 alin.2 din Codul penal, pentru lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate.
Se vor menține celelate dispoziții ale hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr.155 din 8 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Casează decizia atacată și sentința penală nr.5 din 10 ianuarie 2002 a Tribunalului Arad, cu privire la încadrarea juridică dată faptei și pedeapsa aplicată.
Conform art.334 din Codul de procedură penală schimbă încadrarea
juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a și d din Codul penal, în infracțiunile de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g din Codul penal și lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal.
In baza art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.g din Codul penal, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal, condamnă pe inculpatul M.C. la 1 an închisoare.
Conform art.81-82 din Codul penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Face aplicarea dispozițiilor art.359 din Codul de procedură penală.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv 24 ore, în perioada 13 octombrie 2001 – 14 octombrie 2001.
In baza art.11 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală raportat la art.10 lit.f din Codul de procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal, pentru lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale sus-menționate.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2003.